[Iasul istoric] Vasile Lupu, sfârşitul domniei şi drama unei familii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/04/2013

Luminatul voievod Vasile Lupu a pierdut definitiv domnia în 1653, iar soţia şi fiul său au ajuns prizonieri ai rivalului Gheorghe Ştefan. Familia fostului domn a trăit ani cumpliţi, iar Vasile Lupu nu a mai revenit niciodată în Moldova.

În 1653 a fost asediată cetatea Sucevei, iar familia lui Vasile Lupu a căzut în mâinile rivalului său, Gheorghe Ştefan

Bogatul logofăt Gheorghe Ştefan a venit în 1653 cu oaste numeroasă să câştige tronul Moldovei. În ultima luptă, de la cetatea Sucevei (septembrie – octombrie 1653) unde domnitorul Vasile Lupu îşi retrăsese familia şi-i sosise de ajutor cazacii lui Timuş, instalaţi în fortificaţiile exterioare, ginerele a fost rănit la un picior. A murit după câteva zile (în 18 septembrie), cu toată îngrijirea doamnei Ecaterina aflată acolo cu feciorul Ştefăniţă şi o parte din averea domnească.

Înfrângerea

Purtându-se ca o eroină din dramele medievale, tânăra doamnă a Moldovei, timp de vreo câteva săptămâni cât a durat asediul, a încurajat apărarea, sfătuindu-se cu Timuş, îngrijindu-i rana, plângându-i sfârşitul vieţii şi ascunzând o vreme cazacilor moartea hatmanului lor, spre a nu le descuraja lupta. Când aceştia au aflat pierderea şi au vrut să se predea, curajoasa doamnă a apărut în faţa lor cernită, amintindu-le că au jurat să apere cetatea şi să nu lase o femeie singură la cheremul duşmanilor. Nu au mai putut însă să reziste căci, la urmă, apărătorii ca şi doamna ”peile de pre caii morţi lua şi le herbea şi opincile şi rădăcini mânca” (Miron Costin). Cazacii au încetat lupta, au deschis porţile, iar cetatea cu “doamna şi cu toată averea lui Vasile Vodă” a căzut în mâinile rivalului (9 octombrie 1653).

Separat de familie

Vasile Lupu era plecat la acea vreme la socrul său, hatmanul cazac Hmelniţki, de unde încerca să strângă oaste pentru a-şi salva familia. Trupele cazăceşti şi tătărăşti s-au retras însă şi soarta familiei a fost pecetluită.

Oricum domnia i se scurtase căci alianţa cu cazacii nu plăcuse vecinilor poloni, turci şi unguri, boierii cârteau fiindcă lăsase dregătoriile mănoase pe mâinile unor greci şi-l apucase şi o“zburdăciune” tinerească nefirească. “Betejit la minte” sau cum avea să scrie Miron Costin năucit de lunga şedere în tron, căzuse în mari păcate săvârşind: ”sila a câteva case de boieri, luându-le fetele peste voia părinţilor la ţiitorie, eară oamenii de casa lui şi mai ales nepoţii de ai lui, mai mare silă făceau, luând chiar băieţii oamenilor pe care îi siluiau”.

Prizonieri

Fostul domnitor Vasile Lupu a murit departe de ţară, dar trupul i-a fost adus la Trei Ierarhi

Scurtând capetele apărătorilor cetăţii Suceava, Gheorghe Ştefan a luat averea căzută pleaşcă, pe doamna şi feciorul lui Lupu, şi i-a dus la moşia sa din satul Buciuleşti (Bogdana).

Pretinzând că avea de plătit vechi “poliţe” domnitorului din vremea când îl trimetea în solie, prin ţările vecine şi-i vizita în lipsă casa unde rămânea singură nevasta Safta, învingătorul Gheorghe Ştefan nu a vrut să piardă prilejul de răzbunare, şi a luat-o în robie pe Ecaterina, femeie frumoasă, mândră şi numai de vreo douăzeci şi ceva de ani. Apărându-se, ea i-ar fi spus: ”Dulău fără obraz cum nu te temi de Dumnezeu că ţi-a fost domnul meu stăpân şi i-ai mâncat pita!”. Gheorghe Ştefan a ţinut-o prizoneră la Buciuleşti aproape vreo cinci ani, ameninţând-o cu moartea lui Ştefăniţă, copil de vreo 12 ani, pe care l-ar fi şi însemnat la nas ca să nu mai fie candidat la domnie.

Domnia lui Ştefan

Sadic, Gheorghe Ştefan nu şi-a menajat prizonierii. Avea “plăcerea să-i urce pe toţi într-o luntre, pe doamna Ecaterina, pe Ştefăniţă şi fraţii Cantacuzini (Toma şi Iordache aflaţi şi ei acolo, prizonieri) şi plimbându-i noaptea pe apa Bistriţeisă-i sperie că-i va îneca” (C.Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe).

Sosind firmanul vizirului de confirmare a domniei, după plata pungilor de rigoare, învingătorul s-a mutat din Roman în scaunul de la Iaşi, stăpânindu-l cu râvnă vreo şase ani (iulie 1653 – martie 1658). Despre acei ani, Miron Costin a zis că au fost buni, Dumnezeu dând “mare belşug” în pâine, vin, stupi şi alte roade.

La curtea cuscrului

Vasile Lupu, aciuat la curtea cuscrului Bogdan Hmelniţki, din Cehrin, se topea de durere văzând că nu mai avea mijloace de ajutor, hatmanul luptându-se să scape de ocupaţia polonă, sprijinit de ruşi. Nefericită la rândul ei, Ruxanda a primit trupul soţului decedat, la 22 octombrie 1653, când tocmai născuse. A rămas apoi sub aripa soacrei şi a lui Iurie, fratele lui Timuş. A trăit în cetatea Râşcovului, dăruită ei de socru, de unde nu a plecat nici când, mai târziu, fratele ei Ştefăniţă, ales domn, vrând s-o aducă la Iaşi asediase cetatea, petrecându-se alt fapt inspirat parcă din tragediile greceşti.

Sfârşit tragic

Ruxanda a revenit în Moldova după vreo 20 de ani, având moşia Deleni din districtul Botoşani şi Preuţeşti lângă Târgul Nemţ. A trăit în anonimat. Năvălind în Moldova trupelele lui Ioan Sobieski, pe la 1690, bătrâna doamnă Ruxanda, retrasă la Cetatea Neamţului din calea lor, a fost găsită de o ceată dintre năvălitori, chinuită şi apoi decapitată pentru a i se lua galbenii ce se presupunea că-i avea. Amestecat în această crimă s-ar fi aflat un vecin de moşie, Vasile Crupenschi. Cauza n-a mai aflat-o nimeni. Poate din vreo răzbunare, căci într-un pomelnic al familiei Crupenschi de la moşia Feredeni (Botoşani), bănuitul sau vreun neam al acestuia apare însurat cu “domniţa Ruxanda, fata lui Vasile Lupu”.

Prizonier la Istanbul

Vasile Lupu a ajuns prizonier în celebra închisoare „Şapte turnuri” din Instanbul

Nici soarta fostului domn nu a fost mai blândă. Sperând un sprijin de la tătari, Vasile Lupu a mers de la cazaci la hanul lor. Dar aceştia l-au trimis cu pază la Istanbul unde a devenit prizonier, într-un apartament la celebra închisoare Edicule, cu oarecare libertate de a primi musafiri. Sultanul dăduse firman de domnie lui Gheorghe Ştefan. Peste vreo 5 ani, venind şi mazilirea acestuia, vizirul i-a propus să-şi reia domnia, dar Vasile Lupu, cătrănit, a refuzat lăsând ca vizirul să-l pună pe Gheorghe Ghica. Acestuia i-a cerut doar să trimită la Istanbul pe doamna Ecaterina cu băiatul, rămaşi în Moldova, după fuga lui Gheorghe Ştefan.

Departe de ţară

Astfel, familia s-a reîntregit, iar în noiembrie 1659 tot cu ajutorul vizirului prieten şi “ruda lui de sânge”, cum se spunea, feciorul Ştefăniţă a fost trimis domnitor în Moldova, părintele rămânând “capuchihaie” (reprezentantul lui la Poartă), pentru a-l susţine şi apăra de intrigi. Nu peste mult timp, mândrul bei al Moldovei s-a pierdut (1661), lăsând credincioasei doamne Ecaterina povara, nu deloc uşoară, să-i ducă trupul acasă, la Trei Ierarhi, lângă doamna Tudosca şi primul lor fiu, Ioan.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*