Uitate zidiri, cu impresionante amintiri

Publicat de Curierul de Iasi la data de 15/06/2015

La capătul străzii Păcurari, spre intersecţia cu drumul Copoului, au mai rămas câteva dintre vestitele zidiri, scăpate de urgia războiului. Locatarii lor au purtat nume pomenite în istoria oraşului: familia Enescu, la numărul 16, Bădărău, primar al Iaşului şi ministru. Apoi Cristian Heck cu proprietate la numărul 14. Şi Richard Tuffli, faimosul cofetar care şi-a deschis prima „confiserie” în clădirea fostului Han Rugină. Aflat la numărul 12, hanul avea cerdac şi odăi boltite. A rămas neschimbat până prin 1990 când clădirea a fost amplu modificată. Străvechea zidire a Hanului Rugină fusese locuită prin 1906 de Isac Storfer, moşier din Popeşti, prin 1935 ajungând la soţii doctori Maria şi Constantin Diaca. Din vechime, clădirea făcea parte din marea proprietate a lui P.P. Carp. Acesta, la 2 septembrie 1892, a vândut către Wilhemina Tuffli casa de la nr. 12, numită odinioară Hanul Rugină cu tot locul dobândit de la părintele Petre Carp. Alături de această clădire, mai existau câteva zidiri vechi cu numerele 3, 5, 7 şi toate proveneau din fosta proprietate a omului politic junimist şi ministru Petre P. Carp, a cărei moştenire părintească se întindea din Podul Verde (Copou) până în strada Păcurari cu felurite acareturi, astăzi înlocuite de Spitalul şi Policlinica CFR.

A locuit Veronica Micle
Casele din valea Păcurarilor au ajuns în stăpânirea bancherului Aron Goldenthal care, în 1901, le-a reparat. Casa din coasta lui Heck, făcută prin 1880, avea în spate cerdac cu scară de urcare la etaj a zecilor de chiriaşi, între care se afla, în perioada 1884 – 1886, şi Veronica Micle, nevoită să lase altora căsuţa din strada Butu, cum anunţa gazeta „Curierul” din 25 ianuarie 1885. La numărul 10 există şi astăzi clădirea ce a servit ca ultimă locuinţă pentru Petrache P. Carp, om politic şi unul dintre întemeietorii Societăţii Junimea. Zidirea a scăpat şi de bombele războiului şi de planurile de sistematizare din anii ’80. A fost ferită de demolări datorită bisericii Prapa Doamna din apropiere.

Istoria casei lui Carp
Clădirea cu parter, ca un conac, a lui P.P. Carp a preluat-o doctorul E. Riegler, care a reparat-o în 1907, iar prin 1909 a consolidat balconul, locuind-o şi prin 1924 aşa cum arată actele prin care cerea autorizaţie să refacă gardul din fier stricat la aliniere. Mai apoi, surorile Clara şi Sarah Haimovici, noile proprietare, au solicitat Primăriei autorizaţie să-i pună etaj şi să transforme radical parterul imobilului „fost dr. Riegler”, în două apartamente separate. Lucrarea a făcut-o inginerul Schleier. Tot aceleaşi surori au dorit să mai facă o casă cu etaj în spate şi, astfel, bătrâna zidire a conului Petrache s-a transformat într-o vilă cu două apartamente identice aranjându-se la parter câte o sufragerie în fund, însoţite de bucătărie şi vestiar, iar în faţă, la stradă, câte un salon şi dormitor. Puţin mai spre intersecţia cu strada Copou îşi făcuse o vilişoară Luca C. Missir, cerând autorizaţie la 27 iulie 1926. Terenul aparţinuse bisericii Sf. Neculai cel Sărac, iar planul îl întocmise inginerul Klepper, care a mai modificat-o şi în martie 1940.

biserica (2)Prapa Doamna
Biserica Sf. Parascheva, cunoscută mai ales cu numele de Prapa Doamna, a fost ridicată în 1852 – 1858 pe locul unei biserici mai vechi din lemn, ce fiinţa prin 1730. Lăcaşul nou a fost construit prin contribuţiile băneşti ale enoriaşilor şi avea în jur şi un mic cimitir. A aparţinut, iniţial, de Biserica Sf. Neculai cel Sărac, aflată lângă actualul Palat al Copiilor şi demolată la începutul secolului XX. Prapa Doamna era cunoscută şi ca loc de închinăciune pentru breasla calicilor, a celor care trăiau din mila publică. Biserica a suferit şi ea în bombardamentele anului 1944. Un proiectil căzut pe treptele lăcaşului i-a şubrezit structura şi, în 1945, au fost pornite ample lucrări de reparaţii.

Eminescu în anii întunecaţi
Biserica Prapa Doamna, retrasă de la stradă, poartă şi amintirea anilor întunecaţi ai poetului Mihai Eminescu. Lăcaşul religios avea la stradă o casă comercială pentru dugheni, lungă şi scundă, cu bolţi. De-a lungul anilor, printre chiriaşi, a adăpostit şi pe profesorul Miron Pompiliu, care l-a găzduit în aprilie 1884 pe Mihai Eminescu, după întoarcerea acestuia de la Ober Dobling. Nişte odăi fiind ocupate o vreme şi de Circumscripţia de poliţie Păcurari, atunci când poetul a trecut prin momente psihice dificile, a fost găzduit într-o odăiţă, de comisarul Dioghenide, de aici fiind şi trimis apoi pentru tratament la Mănăstirea Neamţ, în toamna anului 1886.

Maidanul circurilor
Pe capătul Păcurarilor la întâlnirea cu drumul Copoului exista prin veacurile trecute casa Coroi, cu etaj, parter şi străvechi beciuri strămoşeşti sub bolţile de la stradă căzute prin 1873 şi plânse de „Curierul de Iassi” din iulie 1873. Năruită de vechime lăsase locul, ca un maidan, pentru circuri şi găzării. Între ele, spre Păcurari, s-a aciuat şi baraca vestitului fotograf Brand, artistul care a imortalizat figura diaconului Ion Creangă. Terenul acesta a intrat mai apoi în posesia profesorului A.C. Cuza care l-a vândut statului. După Primul Război Mondial, aici s-a construit elegantul palat al „Fundaţiei Regale Ferdinand”, actuala clădire a Bibliotecii Centrale Universitare ce poartă numele lui Mihai Eminescu.

bcuPalat pentru bibliotecă
Palatul s-a construit la propunerea regelui Ferdinand care, privind într-o zi mulţimea ce se aduna pe maidanul din faţa Palatului Reginei, actualul Palat al Copiilor, ar fi zis că după război locul merita să aibă o bibliotecă pentru a satisface dorinţa de cunoaştere a ieşenilor. După vreo 10 ani, Ministerul de Finanţe a alocat fonduri, s-a efectuat o licitaţie câştigată de arhitectul Iotzu pentru întocmirea planurilor şi s-a executat, sub conducerea inginerului Emil Prager, palatul între anii 1929 şi 1936. În spatele clădirii a fost ridicat după 1998 un nou corp ca anexă. Biblioteca Universitară exista la Iaşi încă din 1835 în cadrul Academiei Mihăilene, a funcţionat mai apoi în Universitatea veche, actual corp al UMF, apoi la Universitatea nouă, din Copou. Abia după cel de-al doilea război mondial s-a mutat în sediul Bibliotecii Fundaţiunii „Regele Ferdinand I”, ale cărei fonduri le înglobează. (de Ion Mitican)

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*