Seria întâlnirilor consultative pe tema proiectului Iaşi 2021 s-a încheiat cu succes

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/09/2015

Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană a desfăşurat şi săptămâna trecută întâlniri consultative pe tema proiectului Iaşi – Capitală Europeană a Culturii 2021.  Au fost invitaţi la discuţii reprezentanți din domeniul arhitecturii, din mediul academic, organizaţiile studenţeşti, instituţiile de cultură şi centrele culturale străine. De asemenea, a avut loc o întâlnire la Chişinău, în prezenţa secretarului de stat din cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Andrei Chistol, precum şi a reprezentanţilor a peste 15 instituţii de cultură. „Am lăsat spre final întâlnirea cu mediul academic și instituțiile profesioniste de cultură tocmai pentru că ele reprezintă, prin prestigiu și profesionalism, structura de rezistență a ofertei noastre, iar activitatea lor obișnuită slujește culturii de excelență. Am discutat și despre programe noi, pe termen lung, care să îmbogățească direcțiile principale ale agendei noastre pentru 2021, Memoria responsabilă și Cultura vie și credem că vom putea integra multe dintre propunerile venite de aici în dosar”, a declarat Florin Cîntic, director artistic al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană.

Idei valoroase
Până pe 20 septembrie, cei interesaţi pot depune proiecte culturale ce ar putea fi incluse în dosarul de candidatură al oraşului. Până în prezent au fost trimise 52 de propuneri de proiecte. „Am primit multe sugestii constructive şi idei valoroase şi sunt convins că, dacă reuşim să conlucrăm, să aducem laolaltă aceste experienţe şi energii, avem şanse mari să ducem Iaşul în etapa finală a selecţiei”, a declarat Iulian Boia, director executiv al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană.

ECoC3Agenda culturală
La discuţii a luat parte şi reprezentantul Primăriei Municipiului Iaşi, viceprimarul interimar Daniel Mătăsaru: „Am încredere că toți cei prezenți la aceste dezbateri înțeleg importanța acestui proiect pentru comunitatea noastră și cred că împreună vom reuși să încheiem un parteneriat strategic care să ducă Iașul mai departe în această competiție foarte importantă pentru viitorul orașului”. Proiectele selectate pentru a face parte din agenda culturală Iași 2021 vor beneficia de finanțare pentru a fi implementate. Cuantumul finanțării va fi stabilit în urma definitivării bugetului general destinat agendei culturale. De asemenea, proiectele vor beneficia de consultanța echipei de experți pentru a fi detaliate și integrate în programul cultural. Pentru a depune un proiect, cei interesaţi sunt rugaţi să completeze formularul disponibil la acest link http://bit.ly/1Q13dbd.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*