Şefii Primăriei au cerut constructorului mărirea ritmului de lucru pentru ca disconfortul produs şoferilor să fie cât mai mic.
Activitatea de asfaltare a bulevardului Independenţei s-a intensificat în ultimele zile, reabilitarea fiind prioritară pentru municipalitate. Se fac eforturi pentru ca şantierul să se finalizeze într-un termen foarte scurt. Ritmul este infernal, Primăria solicitând constructorilor să accelereze şi lucrările de pe străzile Vasile Conta şi Lascăr Catargi, pentru a facilita traficul auto în Copou.
Când vor fi terminate şi lucrările dintre Păcurari şi Fundaţie, coroborate cu finalizarea pasajului subteran din Piaţa Eminescu, se va putea vorbi, în toamnă, de o axă rutieră complet refăcută pe ruta Păcurari – Fundaţie – Independenţei – Târgu Cucu – Elena Doamna. Traseul va deveni principala cale folosită de automobilişti pentru a traversa centrul oraşului. Bulevardul Independenţei îşi va spori importanţa în structura rutieră a oraşului începând de anul viitor, când va prelua şi traficul din cartierele Alexandru cel Bun şi Dacia, odată cu finalizarea pasajului suprateran Octav Băncilă.