Restaurarea bisericii Sf. Neculai, o mare controversă în epocă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/09/2013

În numărul anterior, aţi putut citi despre restaurarea şi resfinţirea bisericii Trei Ierarhi. În aceeaşi perioadă, octombrie 1904, a fost resfinţită şi biserica Sfântul Neculai. Nici această restaurare nu a fost ocolită de controverse.

Marea pierdere

Astfel, Mihail Kogălniceanu arăta, în Camera Deputaţilor, marea pierdere suferită de Iaşi cu prilejul restaurării celor două biserici şi în special a reconstruirii bisericii Sfântul Neculai. “Eu nu mă plâng atât de abatere, dărmare cât de sistemul greşit care e vorba să se adopte pentru a se restaura biserica Sf. Neculai atât de cunoscută de toată lumea ortodoxă prin următorul fapt: la aceeaş oră, dinaintea aceloraşi ochi, se oficia Sfânta Liturghie a ortodoxiei în trei limbi; în trei capele la rând: în mijloc se serba în limba veche grecească, de o parte în limba slavonă, de altă parte în limba română; cele trei limbi principale ale ortodoxiei vorbeau deodată în lauda Domnului. Ei bine, eu susţin că nu trebuie să ridicăm acelei biserici caracterul acesta principal, partea aceasta frumoasă, interesantă şi de care poate fiecare român ortodox să se bucure. Eu în tinereţele mele am asistat la liturghie şi am văzut pe tus-trei preoţii ridicând sântul potir şi binecuvântând poporul în trei limbi. Hotărârea de a se face serviciul într-o singură limbă e o mare durere şi e despuierea pentru oraşul Iaşi de o tradiţiune unică în felul său…”

Cea mai veche

Biserica fusese construită din voinţa lui Ştefan cel Mare între 1 iunie 1491 şi 10 august 1492, fiind considerată cea mai veche menţionată în documentele istorice. Datorită vechimii sale a înfruntat o mulţime de incendii, cutremure şi vicisitudini care au adus-o într-o gravă stare de ruinare. Printre altele, în timpul trecerii sultanului Mahomed al IV-lea prin Iaşi, în drum spre Polonia (20 – 28 iulie 1672), hogea care însoţea armata turcă s-a urcat în clopotniţă şi, aşa cum a spus Ion Neculce “a strigat”, rostind chemarea la rugăciuni, faptă pe care bigoţii au considerat-o pângărire închizând biserica. Descoperită şi ruinată, a rămas astfel până la domnia lui Antonie Ruset care, prin 1676, a început repararea ei.

În trei limbi

Cu acest prilej, a făcut artexul mai mare decît biserica – făcut din timpul domnitorului Alexandru Lăpuşneanu – adăugând la intrare ”dinaintea bisericii clădite de Ştefan cel Mare o altă biserică mult mai mare, în care se înfiinţa încă două deosebite altare, unul la dreapta, altul la stânga vechiului monument” (N.A. Bogdan) pentru a-i da înfăţişare mai impunătoare, demnă de catedrală mitropolitană drept care slujea după mutarea capitalei la Iaşi. (Istoricii contestă afirmaţia căci nu găsesc lucrarea în niciun document.) Altarul din dreapta (spre sud), fusese închinat Sfintei muceniţe Varvara – în care se slujea în limba greacă – iar cel din nord, sfântului Arhidiacon Ştefan cu slujbe în limba slavonă şi mai târziu rusă. În timp, locul slujbelor s-a mai schimbat. Limbile română, rusă şi greacă reprezentau cele trei mari biserici ortodoxe. Mare atracţie provoca în lumea credincioşilor icoana Sfântului Mina făcătoare de minuni la care se închinau mii de credincioşi pentru vindecare de boli. Cu prilejul restaurării s-a mutat la biserica Sf. Constantin şi apoi la Sf. Andrei.

Cinci hramuri

Datorită celor trei altare cât şi icoanei, biserica lui Ştefan cel Mare sărbătorea, ca puţine alte locaşuri, vreo cinci hramuri: Sf. Neculai, Sf. Varvara, Sf. Ştefan, Sf. Minah şi Sf. Ecaterina. Antonie Ruset venea de la Constantinopol oraş dominat de Sfânta Sofia şi a dorit ca şi în cetatea Moldovei să aibă o catedrală măreaţă. În zidul, mănăstirii a făcut şi o cişmea, pentru îndestularea credincioşilor cu apă, ca la moscheile turceşti. Biserica şi acareturile din curte, între care se considera şi clădirea numită acum Casa lui Dosoftei, erau înconjurate de un zid protector ale căror resturi se observă în faţa hotelului Moldova şi în peretele casei destinată Muzeului Literaturii Vechi, după refacerea din 1970. Se presupune a fi fost locuită de mitropolitul Dosoftei (1671 – 1686), imortalizat prin statuia realizată de Iftimie Bârleanu şi a fi adăpostit a doua tipografie adusă la Iaşi în 1679. Alte clădiri au fost folosite de călugării mănăstirii şi pentru şcolile ce s-au perindat pe aici. Presupunerea este contestată de arheologi care, făcând săpături, au stabilit că pe loc era cimitirul şi clădirea ar fi fost construită mai târziu, pentru comerţ (Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri).

“Vandalism”

Restaurarea radicală a început în 1884. Arhitectul francez Lecomte de Nouy, după o verificare la faţa locului, a propus Ministerului Cultelor şi Instrucţiunilor două soluţii în 23 februarie 1885: reconstruirea numai a bisericii lui Ştefan cel Mare sau reconstruirea totală cu cele trei altare. Ministerul a acceptat prima soluţie. După demolarea adausurilor şi a clădirii principale, în 1888 s-a început zidirea. N.A. Bogdan, contemporan cu restaurarea, a scris: “Când s-a dărâmat vechea biserică s-au deschis mai toate mormintele ce erau prin jurul ei şi s-au luat de personalul însărcinat cu lucrarea o sumă de obiecte preţioase ce s-au găsit atât prin ziduri cât şi în pământ. Până astăzi nu se ştie ce au devenit toate acele obiecte între care erau chiar juvaieruri antice şi scumpe”. Lespedele funerare au fost sparte, aruncate şi mormintele “scotocite”, operaţie socotită de istoricul V.A. Urechia ”vandalism”, locul celor două altare fiind marcat cu câte o troiţă.

BisericaResfinţită în 1994

Rezidită cu cărămizi aparente şi ocniţe, a luat forma construcţiilor vechi moldoveneşti, iar tabloul votiv al familiei domnitorului Antonie Ruset şi al familiei domnitorului Gh. Duca, ce terminase lucrările precedentului, s-au înlocuit cu ale familei regale (foto). Biserica o pictase Boris Bernard, Emilie Mempiot şi P. Mauretal, aduşi de restaurator (Viorel Erhan, Mănăstiri şi biserici din oraşul Iaşi şi din împrejurimi). Lucrările de reconstrucţie au fost finalizate în anul 1904, cheltuielile ridicându-se la 645.000 lei. Biserica a fost resfinţită la 2 octombrie 1904, în prezenţa întregii familii regale.

sf. neculai (1)Ulterior, între anii 1989 şi 1993, făcându-se mai multe mici reparaţii şi spălarea picturilor, sfinţirea s-a săvârşit în 16 octombrie 1994 de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei, în prezenţa patriarhului Ecumenic Bartolomeu de la Constantinopol.

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*