Reprezentaţii teatrale de succes la Ateneul Tătăraşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/04/2011

Ateneul Tătăraşi programează în zilele de joi, 7 aprilie şi vineri, 8 aprilie, de la orele 19.00, două reprezentaţii ale spectacolului de teatru „Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate)”. Piesa regizată de către Ion Sapdaru, după o idee de L. Razumovskaia, se joacă într-o distribuţie remarcabilă, avându-i pe scenă pe Petronela Grigorescu, actriţă a Teatrului Naţional, nominalizată la Premiul UNITER, Claudia Chiraş, Daniel Chirilă, Radu Vasiliu şi Iustin Şurpănelu.

Regizorul Ion Sapdaru descrie spectacolul ca fiind “o poveste tristă despre conflictul dintre generaţii în care nu există reconciliere…O dramă a unei generaţii care a fost nevoită să sară din mers într-un tren necunoscut Şi altă dramă a primei generaţii născută după revoluţie, copii care au fost nevoiţi să crească fără părinţii plecaţi în străinătate la muncă sau ai căror părinţi au devenit bogaţi chiar sub ochii lor …”. Spectacolul este realizat în parteneriat cu Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, preţul biletului fiind de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

De asemenea, Ateneul Tătăraşi vă invită sâmbătă, 9 aprilie, de la orele 19.00, la o nouă reprezentaţie a spectacolului de teatru « Cafeaua domnului ministru », de Horia Gârbea, în regia Mihaelei Arsenescu – Werner. Din distribuţie fac parte actorii Daniel Chirilă, Erica Moldovan şi Alina Mîndru.

„Spectacolul Cafeaua domnului ministru se doreşte a fi o supapă, în cheie comică prin care să se poată descărca presiunea exercitată de politică asupra destinului cetăţeanului de rând…moravurile se îndreaptă  (şi) prin râs – spuneau vechii latini – iar satira politică vitriolantă a lui Horia Gârbea ţine să ne-o reamintească”, declară Mihaela Arsenescu Werner.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu Fundaţia Culturală Timpul, preţul biletelor fiind de 15 lei, studenţii şi pensionarii beneficiind de bilete de 10 lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*