Recomandări de la DLEP Iaşi pentru perioada estivală

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/07/2019

Activitatea la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi cunoaşte în perioada verii o intensificare accentuată.

„Datorită numărului foarte mare de cetăţeni arondaţi Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, de peste 565.000, perioada estivală înseamnă activitate intensă la Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iaşi şi dorim să transmitem câteva recomandări cetăţenilor astfel încât activitatea de lucru cu publicul să se desfăşoare în condiţii optime”, spune Marius Bodoga, director executiv al DLEP Iaşi.

Astfel, cetăţenii sunt sfătuiţi să-şi verifice, din timp, termenul de valabilitate al actului de identitate. Data expirării este ziua noastră de naștere. Reamintim că se poate solicita un nou act cu 6 luni înainte de data expirării. Este foarte important acest aspect deoarece în perioada soluționării cererii actul valabil rămâne în posesia titularului. Programul de lucru la ghişeul de eliberări este luni, marţi, miercuri 08:30-14:30, joi 10:30-18:30 şi vineri 08:30-13:30 astfel încât li se recomandă cetăţenilor să evite primele ore ale zilei, când numărul de persoane este mai mare. Taxele pentru eliberarea actului de identitatea se pot achita la sediul DLEP, dar şi online (www.ghiseul.ro) sau prin SMS. De remarcat că nu există taxă de urgenţă pentru eliberarea actului de identitate.

Program suplimentar

Tot pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, în perioada iulie-septembrie a fost introdusă o zi suplimentară pentru audienţe, ziua de luni, în intervalul 14:00-16:00. Înscrierea se face la ofiţerul de serviciu iar fișa de audiență trebuie să fie însoțită de documente justificative (pentru urgentarea soluţionării cererii). Celor care încheie căsătoria în această perioadă li se atrage atenţia că, la data încheierii căsătoriei civile, actul de identitate al soțului care-și schimbă numele se invalidează, astfel încât nu vor putea călători în afara țării decât după obținerea noului act.

 

La Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, de la începutul acestui an, au fost primite 37.000 de cereri, cu 2.000 mai multe decât anul trecut.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*