Raliul Iaşului, detalii complete

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/08/2015

raliu (2)Ediţia din acest an a Raliului Iaşului se va desfăşura între 10 şi 12 septembrie şi este a şaptea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Special în acest an, competiţia de la Iaşi are cel mai mare coeficient din campionatul naţional, 1.2, cele mai bune probe pe macadam, intinse pe aproape 145 de km în oraș şi judeţ, precum şi invitaţi de marcă, unul dintre aceştia fiind Ovidiu Lipan Ţăndărică.

Prin pasaj
Cei mai importanţi piloţi din campionatul intern vor lua startul pe 10 septembrie la Iaşi. Și-au anunțat prezenţa și echipaje din afara țării, publicul ieşean fiind invitat să participe la întrecerea spectaculoasă a bolizilor. Principala atracţie va fi, aşa cum a arătat experienţa ediţiilor trecute, proba SuperSpecială – Cotnari Rally Show de la Râpa Galbenă. În 2015, proba se extinde prin pasajul Mihai Eminescu până pe bulevardul Independenţei, ceea ce o face unică în România. Este programată joi, 10 septembrie, iar primul echipaj va lua startul la ora 18.35. În premieră pentru competiţiile automobilistice din ţara noastră, prezentarea oficială a participanţilor va avea loc înaintea startului la SuperSpecială, pe rampa amplasată în faţa tribunei VIP. De asemenea, spectatorii vor putea urmări transmisiunea TV în direct pe cele doua ecrane amplasate pe bulevardul Independenţei şi pe Râpa Galbenă, iar fundalul sonor va fi asigurat atât de motoarele bolizilor, cât şi de inegalabilul Ovidiu Lipan Ţăndărică. Vineri şi sâmbătă, 11 şi 12 septembrie,  sunt programate celelalte 8 probe speciale ale Raliului Iaşului Cotnari pe traseele din judeţ. Organizatorii au stabilit ca sosirea festivă să aibă loc în faţa Primăriei Iaşi, sâmbătă, la ora 16. Pe lângă cupele oferite primelor trei echipaje clasate la fiecare clasă, echipe şi general, va fi oferit şi Trofeul Iaşi Flat Out, pentru cea mai spectaculoasă săritură la rampa special amenajată pe proba Dobrovăţ.

Comments

comments

Categoria: sport si agrement

Cuvinte cheie: , , , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*