PS Petru Gherghel: “Privind la Cristos, omul se simte iubit şi împlinit!”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 31/05/2019

Sanctitatea Sa Papa Francisc va fi oaspetele Iaşului în cadrul unei vizite istorice, parte a călătoriei apostolice înfăptuite în România în perioada 31 mai – 2 iunie.

PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași, a detaliat într-un interviu acordat Curierului de Iaşi semnificaţiile spirituale pe care le presupune prezenţa Sfântului Părinte în mijlocul ieşenilor.

Preasfinția Voastră, vă rog să ne detaliaţi esenţa mesajului pe care Sanctitatea Sa papa Francisc doreşte să îl transmită prin călătoria apostolică pe care o va face în România şi, desigur, la Iaşi. În acest context, care ar fi asemănările şi deosebirile faţă de vizita papei Ioan Paul al II-lea din 1999?

Vreau să precizez că, încă de la începutul pontificatului său, papa Francisc a avut un mesaj sincer și curajos către toți oamenii planetei noastre, mai ales către tineri, chemându-i să meargă cu mult curaj „împotriva curentului”, să iasă din anonimatul vieții cotidiene și să poarte peste tot mesajul iubirii, care singură poate schimba mersul lumii, poate să desăvârșească o lume nouă, un popor capabil de a face vie pe pământ imaginea Creatorului, a celui care l-a creat pe om pentru iubire și fericire.

Papa Francisc vine cu o forță nouă să-i cheme pe toți, dar mai ales pe tineri, să transforme visul în realitate, să îi ajute pe tineri să nu uite că ei, cu iubirea și tinerețea lor, pot să înflăcăreze lumea cu acest spirit care poate să schimbe lumea.

Este știut că papa Francisc a voit să continue, cu o carismă nouă și cu mijloace noi, idealul înaintașilor săi, atât al papei Benedict al XVI-lea, cât, mai ales, cel al sfântului papă Ioan Paul al II-lea, cel care s-a îndreptat spre tinerii din țara noastră, mai ales spre cei din Moldova, atunci când ne-a vizitat țara, între 7 și 8 mai 1999: „Aș vrea să vă încredințez vouă tuturor un vis. În special, aș vrea să-l încredințez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România! Aș fi vrut să vă întâlnesc personal; din nefericire, nu a fost posibil. În seara aceasta, îmi însușesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârșite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu: «Voi turna din Duhul meu peste tot trupul și fiii voștri și fiicele voastre vor profeți și cei mai tineri ai voștri vor vedea vedenii și bătrânii voștri visuri vor visa» (Fap 2,17). În aceste zile, Spiritul vă încredințează vouă, tinerilor, «visul» lui Dumnezeu: ca toți oamenii să facă parte din familia sa, ca toți creștinii să fie una. Intrați cu acest vis în noul mileniu!”

Ceea ce ar fi dorit atunci papa Ioan Paul al II-lea vine personal să împlinească papa Francisc la Iași, anume să ne încredințeze acest vis, să ne cheme pe toți „să mergem împreună”, pentru a transforma visul în realitate, pentru a face ca lumea să fie mai bună și ca toți oamenii zilelor noastre să se iubească și să știe că sunt frați și fii ai aceluiași Părinte ceresc.

Protagoniștii întâlnirii de la Iaşi cu papa Francisc vor fi tinerii şi familiile. Ce învăţături ar trebui să primească un tânăr pentru a avea speranţa într-o viaţă curată, decentă, cât mai aproape de valorile morale? Mai exact, cum poate fi convins un tânăr al zilelor noastre, asaltat de superficialitatea tehnologiei, mass-mediei, supus la tot felul de provocări străine normalităţii, că trebuie să aibă o conduită creştină?

Sfântul Părinte nu-i cheamă pe oameni, și cu atât mai puțin pe tineri, să iasă din lume, să desconsidere darurile minunate ale tehnicii și nici să condamne rolul mass-mediei sau al tehnologiei moderne, ci să știe să le transforme în adevărate căi de cunoaștere a demnității vieții omului și mijloace de apropiere și de descoperire a adevăratei fericiri, în mijloace de apropiere dintre oameni și popoare, izvoare de îmbogățire spirituală și de trăire a comuniunii și a adevăratei iubiri. Acest gând vrea papa Francisc să-l adreseze, fără îndoială, tinerilor și, desigur, familiilor tinere pe care vrea să le întâlnească în vizita sa la Iași, căci de tineri și de familiile tinere depinde viitorul unui popor și al societății întregi. Dar, fără referința la Dumnezeu, fără o credință matură, nu se poate reuși. Atunci când o construcție nu are un fundament profund și trainic, această construcție nu poate dura. Când în viața omului, tânăr sau adult, nu există referința la Dumnezeu, omul este neliniștit pentru că simte că îi lipsește ceva, chiar dacă este sănătos fizic și are de toate. Privind la „calea, adevărul și viața”, privind la Cristos, viața și lumea capătă un alt sens, un sens plin de semnificație și care ne provoacă să-i iubim pe cei din jur și, totodată, să-l iubim pe Dumnezeu, Creatorul ei. Și, cu această credință în suflet, omul simte o adevărată liniște și pace, pentru că nu se simte niciodată singur, ba chiar se simte iubit și împlinit.

Dieceza Romano-Catolică este o prezenţă semnificativă în comunitatea spirituală ieşeană. Recent, la 1 mai, aţi împlinit 29 de ani de când aţi fost consacrat episcop. Cum aţi defini aceste aproape trei decenii de păstorire a credincioşilor catolici şi cum priviţi anii care vor urma?

E adevărat, comunitatea credincioșilor catolici din Moldova, alături de marea majoritate a credincioșilor ortodocși, a știut să treacă prin toate vicisitudinile, dând dovadă de un mare curaj în trăirea credinței și în prețuirea marii valori a familiei. Nicio greutate și nicio presiune din partea conducerii atee din trista perioadă a comunismului n-a putut să scoată din suflete comoara credinței și spiritul de religiozitate și cumințenie din viața bravilor noștri părinți. Într-un asemenea climat de curaj și de prețuire a valorilor spirituale am avut bucuria să mă nasc și eu și apoi să fiu chemat să duc mai departe, cu mijloace adaptate acelor timpuri tulburi, flacăra vie a credinței și a tradițiilor sfinte, apărate de înaintașii noștri cu prețul vieții lor, cum bine cunoaștem exemplul atâtor mari apărători ai valorilor creștine. Nimeni nu poate uita figura măreață a episcopului martir, fericitul Anton Durcovici, alături de care atâția episcopi martiri, preoți și credincioși curajoși, ne-au susținut și ne-au determinat să nu uităm comoara credinței și a încrederii în Dumnezeu. Persecutorii au trecut – lucrarea lui Dumnezeu însă nu a încetat. Misiunea mea de administrator apostolic, iar mai ales din 1990 de episcop de Iași, n-a fost alta decât ca, împreună cu toți confrații mei preoți și vrednicii credincioși, să asigur și să duc mai departe comoara sfântă a credinței și a fidelității față de Cristos, față de Biserică și de înaintașii noștri. Mă rog lui Dumnezeu ca tot ceea ce am fost chemat să împlinesc în această perioadă de slujire ca administrator apostolic și episcop de Iași – nu singur, ci împreună cu toți confrații preoți – să fie spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre binele și binecuvântarea poporului creștin din Biserica noastră locală.

Există un gest din timpul Liturghiei catolice pe care îl admir foarte mult, cel în care cei prezenţi îşi oferă pacea, strângându-şi mâinile unii altora. Pe de altă parte, recent a fost publicat un studiu care arată că creştinismul este cel mai persecutat cult din lume – a se vedea şi cumplitul atentat petrecut chiar în Săptămâna Mare în Sri Lanka. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru cu o religie în care, iată, la fiecare slujbă credincioşii sunt îndemnați să-și dăruiască pacea?

Biserica ne învață că toți cei care se bucură de darul vieții sunt fii ai lui Dumnezeu, iar prin Cristos se bucură de demnitatea de a fi frați între ei. În lumina acestui adevăr fundamental, atunci când participăm la celebrarea sfintei și dumnezeieștii Liturghii trăim un climat de frățietate și ne simțim într-o atmosferă de familie în care trebuie să fie armonie, pace și bună înțelegere.

Sfânta Liturghie este și participarea la Cina de taină a lui Isus. Gestul dăruirii păcii, introdus înainte de a participa la ospățul Domnului, este, de fapt, o chemare la disponibilitatea de a participa cu suflet împăcat la un asemenea moment de bucurie și frățietate, iertând-ne greșelile și păcatele săvârșite în viața de zi cu zi.

Climatul sacru al celebrării sfintei Liturghii ne cheamă să nu uităm să fim cu sufletul împăcat, pentru a putea primi și noi iertare de păcatele noastre din partea lui Dumnezeu, în fața căruia ne aflăm. Este, de fapt, împlinirea rugăciunii „Tatăl nostru”, în care cerem de la Părintele ceresc iertare după cum iertăm și noi celor ce ne greșesc nouă. Strângerea mâinii sau îmbrățișarea obișnuită ne fac să ne simțim uniți și fericiți că am fost împreună, pentru a trăi un moment de comuniune sufletească, întorcându-ne împăcați la casele noastre și la viața de zi cu zi.

E dureros că oamenii nu înțeleg marea lor demnitate și realitatea solidarității umane voite de Dumnezeu, ajungând să comită astfel de crime și gesturi total inumane și lipsite de iubire, precum cele petrecute în Sri Lanka. Creștinul nu poate fi creștin fără să știe să iubească și să ierte. El nu încetează să se roage ca toți să ajungă să cunoască o asemenea demnitate și un asemenea spirit uman de frățietate și înțelegere – dar al lui Dumnezeu pentru toți fii săi, pentru pace și bună înțelegere între oameni.

Un interviu de Gabriel Andronache

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*