Poliţiştii locali au identificat 64 de construcţii fără autorizaţie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/07/2011

În perioada 27.05 – 30.06.2011, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism au desfăşurat mai multe controale de verificare a respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi urbanismului, în urma cărora au fost identificate 64 construcţii fără autorizaţie. De asemenea, în perioada de referinţă lucrătorii Politiei Locale au identificat şi 7 construcţii care nu au respectat autorizaţia de construcţie.
În cadrul acestor controale au fost verificate 212 autorizaţii de construcţie şi aplicate 30 sancţiuni contravenţionale în valoare de 117.500 lei, iar ca măsură complementară persoanele în cauză au fost somate ca în cel mai scurt timp să intre în legalitate.
În acest sens, au fost înmânate 674 de somaţii şi înştiinţări pentru verificarea legalităţii construcţiilor. Având ca prioritate desfiinţarea construcţiilor fără autorizaţie, în perioada menţionată au fost dispuse 31 demolări, conform Legii nr.50 / 1991, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

În luna iulie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism vor continua acţiunile de demolare şi ridicare a garajelor construite fără autorizaţie pe raza municipiului Iaşi.

Poliţiştii locali luptă împotriva consumatorilor de substanţe stupefiante

La sfârşitul săptămânii trecute poliţiştii locali au desfăşurat mai multe acţiuni în zona Galeriilor Comerciale situate pe b-dul Ştefan cel Mare, în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice. Acest lucru s-a impus ca urmare a numeroaselor sesizări cu privire la tulburarea liniştii publice, pe timp de noapte, de către clienţii cluburilor din zona menţionată. În acest sens, lucrătorii Politiei Locale au identificat şi sancţionat contravenţional 21 de tineri care tulburau liniştea locatarilor şi consumau băuturi alcoolice în afara localurilor, conform Legii nr. 61 / 1991, rep. privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii locali au procedat la verificarea documentelor de funcţionare a societăţilor comeciale, din zona Galeriilor Comerciale, cu domeniu de activitate bar-discotecă, ocazie cu care administratorii au fost somaţi să respecte programul menţionat pe autorizaţia de funcţionare, precum şi instruirea personalului de pază conform Legii nr. 333 / 2003, privind paza obiectivelor, bunurilor şi protecţia personelor pentru a asigura un climat normal de convieţuire locatarilor din zonă.

De asemenea, având în vedere că în ultima perioadă tot mai mulţi tineri îşi petrec timpul liber în scările de bloc şi în parcurile de joacă pentru copii, poliţiştii locali acţionează zilnic cu efective mărite în toate cartierele oraşului pentru identificarea şi sancţionarea contravenţională a persoanelor care nu respectă normele de convieţuire socială.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*