Paul Miron – misionarul culturii române

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/11/2011

Profesorul Paul Miron, figură marcantă a culturii româneşti, personalitate indiscutabilă a diasporei, devine cetăţean de onoare al Iaşului în iulie 1992. Consiliul Local completa astfel o necesară recunoaştere a distinsului om de litere şi promotor al culturii române în Germania. După un exil de peste cinci decenii, Paul Miron găsea în Iaşi recunoaşterea oficială a lumii academice şi a întregii comunităţi ieşene. În 1991, Paul Miron i se acordă titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Alexandru Ioan Cuza şi de membru de onoare al Uniunii Scriitorilor, al Fundaţiei Memoria şi al Institutului de Istorie ,,A.D. Xenopol”din Iaşi.

În 2003, în semn de apreciere a întregii activităţi puse în slujba universităţilor germane şi române, pentru promovarea limbii şi culturii române în Germania, i-a fost conferit Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de Comandor, categoria ,,Promovarea Culturii”.

După o viaţă închinată valorilor româneşti, culturii, literaturii şi limbii române, Paul Miron se stinge din viaţă la 17 aprilie 2008 la Freiburg, Germania.

În Germania, pentru România

Paul Miron s-a născut în 1926, la Fălticeni – Suceava. După absolvirea liceului militar din Iaşi a plecat în Germania. Studiază la Bonn (1947) şi apoi la Paris (1948), unde se afiliază comunităţii creştine condusă de Paul Evdokimov. După ce se stabileşte la Freiburg (1962), Paul Miron obţine, prin decret ministerial, titlul de profesor al universităţii locale. În 1974, era primul profesor universitar de limbă şi literatură română din Germania Federală.

În 1954 devine doctor în filologie la Universitatea din Bonn, cu o teză despre structura tipologică a limbii române în comparaţie cu latina clasică şi populară. Este fondatorul lectoratelor de limba română din Koln (1952), Bonn (1954) şi Freiburg im Breisgau (1964). În 1967 înfiinţează la Freiburg Societatea „Mihai Eminescu”, în scopul susţinerii şi dezvoltării relaţiilor ştiinţifice şi culturale dintre Est şi Vest. La iniţiativa sa, apare la Munchen, începând din 1973, noua serie a anuarului filologic şi literar „Dacoromania”. Elaborează mai multe lucrări ştiinţifice, printre care Aspekte der lexikalischen Kreativitat im Rumanischen (1973) şi Der Wortschatz Dimitrie Cantemirs (1977).

Luptător antisovietic

Paul Miron avea 16 ani când, la o lună de la intrarea trupelor sovietice în România, a fugit din ţară. S-a alaturat Armatei Naţionale, care continua rezistenţa faţă de ruşi şi după întoarcerea armelor. Şi-a făcut instrucţia direct pe câmpul de luptă, la Frankfurt pe Oder, Brandenburg şi Dollersheim. În februarie 1945 s-a îndreptat spre Pomerania şi Prusia Orientală, unde a a fost pe punctul de a fi capturat de către armata sovietică. Retragându-se spre Vest, a fost rănit în aprilie pe canalul Spree-Oder, iar în luna mai a fost făcut prizonier de către americani. Prin retrasarea zonelor de ocupaţie între Aliaţi, ca prizonier, tânărul cade din miinile americanilor în ale ruşilor şi în fine în ale englezilor, în 29 iunie. Aceştia l-au internat in lazaretele de la Parchim, Schwerin, Hamburg şi Schleswig. Jurnalul pus pe hârtie în acea perioadă a fost încredinţat tiparului după aproape şase decenii în forma dintâi, cu puţine corijări.

Cultura română văzută de la Freiburg

Opera ştiinţifică şi cea literară a lui Paul Miron cuprinde numeroase volume de o mare bogăţie intelectuală şi de înaltă valoare academică. Printre cele mai importante titluri se regăsesc: Verbul românesc, Despre structura tipologică a românei, Verbul şi verbalizarea în limba română, Creativitatea lexicală în limba română, Lexicul lui Dimitrie Cantemir, Drumul străinătăţii etc. Profesorul Paul Miron a contribuit substanţial la editarea Dicţionarului român – german al lui H. Tiktin şi a Bibliei de la Bucureşti, opere distinse cu mari premii ale Academiei Române şi a colaborat la realizarea unor culegeri şi enciclopedii celebre. Întreaga operă scrisă, cât şi nescrisă, de neobosit şi generos călăuzitor al vieţii spirituale româneşti peste hotare, se îngemănează armonios, dând relief unei personalităţi cuprinzătoare şi captivante de care cultura română, într-o perioadă dificilă, a avut imperioasă nevoie.

În versurile poetului Paul Miron, ca de altfel în toată opera sa, desluşim rosturile vieţii în întregime dăruite, cu o rară consecvenţă şi cu o admirabilă pasiune, acelui mult râvnit „acasă”, chinuitor când nu se împlineşte. Pentru ca acest „acasă” să nu rămână o nespusă suferinţă, profesorul Paul Miron a înălţat cu perseverenţă şi inegalabilă pricepere, de-a lungul câtorva decenii, un adevărat edificiu al cercetării limbii şi literaturii române în Germania.
Putem spune că, prin fondarea Seminarului de Romanistică de la Universitatea din Freiburg, omul de litere, Paul Miron, a făcut mai mult decît era posibil pentru recunoaşterea culturii române în lume şi integrarea acesteia în spiritualitatea europeană.

Cele mai multe şi mai importante lucrări ştiinţifice ale profesorului Paul Miron sunt consacrate studiului limbii şi literaturii române, începînd cu încadrarea ei în tipologia limbilor romanice (Recherches sur la typologie des langues romanes, 1956), preocupare mai veche, sprijinită pe o temeinică analiză structurală, în care vin să se claseze studii ca Verbul românesc (1957), Despre structura tipologica a Românei (1959), Verbul şi verbalizarea în limba româna, în „Vox Romanica“ (1974), şi care se întregesc, ca o încununare a acestui gen de cercetari, cu un studiu fundamental despre Creativitatea lexicală în limba româna, Frankfurt-Berna, 1977. Cartea aceasta interesează în egala masura lingvistica, lexicologia în primul rînd, dar, într-un cadru mai

general de stilistica aplicată, si literatura, pentru ca ilustrarea este asigurata de texte celebre, de la Dimitrie Cantemir la Mateiu Caragiale, Liviu Rebreanu si Ion Barbu. Opera principelui savant va forma, de altfel, obiectul unei cercetari aparte, în volumul Lexicul lui Dimitrie Cantemir, Frankfurt,

1978. Klaus Heitmann, profesor la Universitatea din Heidelberg, un bun cunoscator al limbii şi literaturii române, caracterizeaza în felul urmator aceasta carte: „Importanţa acestei lucrări pentru istoria literaturii rezidă în faptul că ea ne permite sa reconstituim stilul unuia dintre cei mai savanţi

mînuitori ai limbii române din epocile vechi, şi asta cu atît mai mult cu cît autorul confruntă sistematic lexicul lui Cantemir cu lexicul şi stilul altor autori români de mai tîrziu: Eminescu, Rebreanu, Mateiu Caragiale“.

Iaşul văzut în Târgul şaradelor

Paul Miron publică în 2000, la Iaşi volumul de proză Târgul şaradelor – O povestire tridimensională. Volumul cu tente autobiografice este o cronică a Iaşului aşa cum Paul Miron l-a cunoscut.

Târgul saradelor confirma înca o data faptul că, înainte de a fi un loc, Iaşul este un sentiment. Ieşenii şi pelerinii, deopotrivă, simt ca urbea moldavă, în partea ei de eternitate, se afla în stapânirea umbrelor – legendă şi adevăr, satanic şi dumnezeiesc, aparenţă şi esenţă. Fiecare colţ al Iaşului îşi trăieşte, în cartea plină de farmec a lui Paul Miron, chinuitoarea, adesea, dar cât se poate de vie prezenta, printr-o adâncă, misterioasă şi, de aceea, semnificativă absenţă. Ce altceva decât o prezenţă în absenţă ar fi nucleul vechiului – contemporanului Iaşi, acel spirit si acea geografie a „micii Rome“, cristalizat într-o lungă şi zbuciumată istorie între Podul Ros, „dricul oraşului“, Târgul de Sus, Biserica Trei Ierarhi, Sfântul Sava, Sfântul Neculai Domnesc, fosta Curte Domnească, colegiul Notre Dame, Casa Conachi? Toate sigiliile contemporane ale Iaşului, în orice fel ar fi ele mediatizate, poartă ca pe un blazon – pecetea trecutului”. (Ioan Holban)

„Paul Miron a plecat dintre noi, sub forma lui pamântească, însă a lăsat în urmă destule valori, pe seama cărora să putem spune ca e totuşi prezent, mereu prezent şi activ.

Personaj seducător şi derutant, „controversat“ în anii de sumbră dictatură comunistă, privit cu un interes crescând după schimbarea de regim, el a devenit un capitol de istorie a culturii noastre, la care posteritatea va trebui să revină mereu, pentru completări, nuanţe, forme integrative”

Alexandru Zub

„Paul Miron era un amestec inanalizabil de blândeţe moldavă, umor şi tenacitate. Suporta greu distanţa de ţară şi era posedat de nevoia de a-i ajuta pe cei rămaşi acasă. România nu era pentru el o amintire difuză, un dulceag teritoriu al nostalgiei. Era o ocupaţie zilnică, un parteneriat fără sfârşit”

Andrei Pleşu

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*