O nouă ediţie a Festivalului Berii: concerte Iris şi Vunk

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/05/2013

Şi anul acesta, Festivalul Berii va avea loc în aceeaşi locaţie ca în ultimii ani, pe strada Sarmizegetusa – Splai Bahlui (pod Mircea), în dreptul ştrandului. Începând de joi, 23 mai şi până duminică, 26 mai, între orele 10:00 – 23:00, ieşenii sunt aşteptaţi să petreacă cu mici şi bere.

Trupa Vunk va concerta duminică

Concerte şi concursuri

În toate cele patru zile vor fi organizate concursuri cu premii, iar artişti cunoscuţi vor susţine concerte. Prima zi a festivalului va fi deschisă de interpreţii de muzică populară Alexandru Recolciuc, Ştefan Enăşel şi participantul de la “Vocea României”, Cezar Dometi.

Vineri, 24 mai, au loc probele eliminatorii ale concursului – festival “SuperStar de Iaşi”, urmate de concertul susţinut de D’Acord Band şi Silvia Stanciu.

A treia zi a Festivalului Berii vine cu o altă surpriză, concertul susţinut de trupa Iris. Duminică, 26 mai 2013, are loc finala concursului “SuperStar de Iaşi” al cărui mare premiu este în valoare de 1.000 euro. Tot duminică seară va concerta trupa Vunk. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Iaşi.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*