Istoria Trei Ierarhi: resfinţirea din 1904, cu familia regală

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/09/2013

De-a lungul istoriei sale, mănăstirea Trei Ierarhi, frumoasa ctitorie a lui lui Vasile Lupu a suferit multe şi grave stricăciuni. Un prim foc, chiar după terminare, prin 1650, la trecerea prin Moldova a tătarilor. Nu au lăsat-o neatinsă nici trupele regelui polon Ioan Sobieschi, ce a trecut prin capitala Moldovei cu sabia în mână, prin 1686 – 1687. Nici ai sultanului, trimişi să nimicească Eteria în 1821. Şi nici marele pârjol din iulie 1827, ce a afectat Uliţa Mare, din capătul de sus şi până la Palat.

În reparaţii

Ajunsă în gravă ruină, din anul 1882 biserica a intrat în reparaţii sub mâna arhitectului André Lecomte de Nouÿ angajat şi la restaurarea bisericii Curtea de Argeş. Acesta a pornit lucrările, demolând mare parte dintre zidirile curţii, dar şi ale bisericii, cum avea să scrie N.A. Bogdan. Aceeaşi soartă au avut-o şi clădirea cu trapeza mănăstirii, capodoperă a vechii arte moldoveneşti, cu bolţi de influenţă gotică (ogive şi nervuri), ca la marile palate din Praga, Varşovia şi alte oraşe vechi apusene şi considerată “Curtea domnească a lui Vasile Lupu”. În vederea refacerii, a fost demolată prin anul 1893. Rămăsese doar subsolul de sub ea cu bolţi semicilindrice. A fost parţial afectată de incendiul produs în noaptea de 26/27 decembrie 1888.

280 trepte

Cu ocazia restaurării bisericii, mult comentată şi aspru criticată, s-a pierdut şi turnul ce purtase pisania domnitorului în limba slavă: “Io Vasile Voievod cu mila lui Dumnezeu domnul ţării Moldovii şi cu doamna lui Tudosca, cu iubitul lor fiu Io Ioan voievod au început a zidi această clopotniţă în anul 7146 (1638) luna aprilie 20”.

Turnul dintre zidurile crenelate de cetate, construite odată cu mănăstirea, prin 1638, avea o înfăţişare dominantă. ”Acoperişul iniţial era din ţigle. La partea superioară avea instalat un orologiu, iar sub el se afla încăperea care adăpostea cele opt clopote ale bisericii. Pentru a ajunge în această cameră trebuia urcată o scară în spirală, cu 280 trepte” (Sorin Iftimi, Vechi turnuri ale Iaşilor).

Dilema turnului

Realizându-se alinierea şi lărgirea străzii, a rămas pe bordura trotuarului. Dorindu-i salvarea, gazetele timpului au cerut să fie păstrat, eventual cu o trecere boltită pe sub el sau să se rezidească pe locul noii intrări. Se preconiza şi refacerea în curte, dându-se şi amplasamentul, dar lipsa de bani l-a sorocit uitării, mai ales că o comisie de istorici ce l-a avut în frunte pe ieşeanul D.A. Sturza a stabilit, la 29 iunie 1890, că turnul nu era acel originar, ci unul construit de călugării greci pe amplasament deviat, fiind probabil schimbat şi ceasul lui Vasile Lupu.

Uriaş ursuz”

Stampa de epoca 1845

Stampă de epocă din 1845.

Marele turn servise până în ultimul moment drept observator al pojărniciei, de pe vârful său priveghind târgul, se urmărea ivirea incendiilor ca să se poată interveni iute. În acest scop, turnul iniţial mai fusese înălţat sau rezidit de meşterii puşi de egumenul grec al mănăstirii, pe la 1806 şi, probabil, i-au schimbat şi înfăţişarea în stil neoclasic, cum apare în litografiile făcute de Raffet şi Rey, călători prin Iaşii anilor 1840. Mai înainte, pentru a lăsa liberă vederea bisericii, s-au demolat clădirile cu etaj ce însoţeau turnul din ambele părţi şi intraseră in istorie prin vestitele lor dugheni. Gazeta “Fulgerul”, din 4 august 1888, a anunţat evenimentul, dând prilej ziaristului să propună că ar trebui demolat şi turnul rămas ca un “uriaş ursuz” în mijlocul străzii. Aşa că în ianuarie 1893 a fost spulberat.

 

 

Serbare Naţională

După vreo 20 de ani de lucru, terminându-se restaurarea monumentului, pornită de prin 1882, în toamna anului 1904, biserica Trei Ierarhi a fost resfinţită, odată cu Sfântul Neculai Domnesc. Ambele fiind socotite deosebit de importante, cu prilejul evenimentului din octombrie 1904, s-a organizat o Serbare Naţională la care urma să participe şi familia regală: regele Carol I, regina Elisabeta şi principele moştenitor Ferdinand cu soţia, principesa Maria.

Crengi de brad

Întâmpinarea şi găzduirea înalţilor oaspeţi a însemnat pregătiri costisitoare. Numai pentru împodobirea străzilor, prin care urmau a păşi înalţii oaspeţi, trebuiau vreo 30 vagoane cu crengi de brad. Cum administratorul pădurii Bârnova – Poieni, aflată în proprietatea suveranului, a refuzat să taie crengile, ca să nu strice arborii, primarul a intervenit la ministerul de Interne, pentru a le lua din pădurea Râşca, proprietate a statului. De acolo, urmau a fi cărate în gara Fălticeni şi apoi aduse cu trenul la Iaşi, plătindu-se tăiatul, întreg transportul şi toate manipulările, căci cei implicaţi în acţiune pretindeau parale.

Stampa de epoca 1904

Stampă de epocă din 1904

S-au făcut medalii

La gară, în Piaţa Unirii, la Teatrul Naţional şi la cele două monumente, prevăzându-se mari arcuri de triumf, s-au comandat sute de metri de lemnărie (grinzi, scânduri). S-au angajat iluminaţii feerice, tablouri regale uriaşe şi sute mai mici, pentru pus în vitrine, sute de steaguri şi strigători de slogane, împăcaţi cu ziua, ca să anime trotuarele şi răspântiile.

Spre imortalizarea momentului, Librăria si Anticăria Moldova (a lui R. Şaraga), din strada Ştefan cel Mare, a făcut medalii rombice de 35×35 mm, bătute în străinătate, dintre care şase de aur pentru familia regală, 20 de argint pentru delegaţii oficiali,      facturate Primăriei (vreo 1.275 lei) şi un lot fără număr din tombak aurit, ce urmau a fi vândute, poporului privitor, cu un leu bucata. Pe o parte, aveau imaginea celor două biserici, la stânga Sf. Neculai (1493) şi la dreapta Trei Ierarhi (1639), cu menţiunea: “restaurate sub glorioasa domnie a regelui Carol I”, iar pe verso deasupra: efigia regelui Carol I în mare ţinută şi dedesubt: Ştefan cel Mare (la stânga) şi Vasile Lupu (la dreapta). Printr-un act al Primăriei, toate instituţiile au fost îndemnate să le cumpere şi ele. Librăria “La autorii români“, a lui Elias Şaraga, condusă de Fani Şaraga, a bătut o medalie cu al patrulea centenar de la moartea lui Ştefan cel Mare (1504). Librarii au cerut autorizaţie să pună chioşcuri sau mese de desfacere, în Piaţa Unirii, pe Uiţa Mare şi la monumente.

1.000 de becuri

Trebuind un mare număr de steaguri, s-au cerut şi de la alte primării precum aceea din Botoşani şi chiar de la Craiova, ultima reclamând apoi faptul că i s -au înapoiat “50 cu pânza şi cozile rupte”.

Centrala electrică, proprietatea unei societăţi din Nurnberg, a instalat peste o mie de becuri incandescente şi 4 lampi cu arc de 16 amperi. O firmă de covoare a furnizat materialul de îmbrăcare a străzilor, înzestrare a salonului regal şi a lojei regale de la teatru, iar alta mii de cocarde cu chipul suveranului, pentru pus în piept. Prin afişe mari, cât două pagini de jurnal, populaţia oraşului a fost chemată să participe “cu bucurie şi însufleţire”, la primirea familiei domnitoare, pe tot timpul zilelor de sărbătoare. Au încercat să fructifice evenimentul şi firmele din Bucuresti, precum una de flori artificile, care a amintit edililor, printr-o ofertă, că ea îmbrăcase cu flori palatul Roznovanu în timpul vizitei din anul 1894.

Cai negri şi frumoşi”

Negăsindu-se la Iaşi “cai negri şi frumoşi” nici până aproape de zilele sosirii, disperat, la 23 septembrie, primarul s-a adresat ministrului de Interne rugându-l să intervină la colegul de la ministerul de Război, ca Regimentul de Artilerie din Roman să împrumute 12 cai negri pentru trăsurile oficiale.

Toate săvârşindu-se ca la carte, sâmbătă 2 octombrie 1904 s-a sfinţit biserica Sfântul Neculai, duminică 3 octombrie, biserica Trei Ierarhi, iar luni 4 octombrie s-a sărbătorit centenarul Seminarului Veniamin Costache, organizându-se şi vizite în şcolile şi instituţiile ieşene, după care musafirii s-au întors încântaţi la Sinaia.

Facturi mari

Terminându-se serbările, urmând plata cheltuielilor pentru curentul electric, lămpi, scânduri, lemnărie, tablouri, medalii, cocarde, covoare, steaguri, flori, crengi de brad şi chiar mese servite de restaurante pentru lucrătorii angajaţi la pavoazare şi animaţie, primarului C.B. Penescu îi venea să-şi ia lumea în cap. Paralele Primăriei, de la capitolul Extraordinare, erau puţine şi cererile veneau buluc. Ca să iasă din încurcătură, multora le-a răspuns că vor primi bani din bugetul anului 1905/1906, precum preşedintelui Cercului Militar, care cerea şi el vreo 464 lei, pentru găzduirea oaspeţilor, în clădirea Corpului de Armată din Copou.

400 afişe mari

O problemă grea devenise aceea a lemnăriei tribunelor şi arcurilor, în parte dispărută, pentru care nimeni nu semnase de primire, iar furnizorii cereau mii de lei.

Fotograful care imortalizase festivităţiile a dorit şi el plata serviciilor. Şi ca şi cum cheltuielile n-ar fi fost destule, trebuia a se mai tipări şi încă vreo 400 afişe mari, de pus pe ziduri, pentru ca întreg poporul să ia cunoştinţă de mulţumirile musafirilor, trimise primarului, pentru fastuoasa primire. În schimb vizita dintre 1 – 6 octombrie se încheiase cu o bună activitate pentru negoţul ieşean, chiar dacă unele note de plată se amânaseră pentru anul următor.

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*