Întâlnire diplomatică la primărie

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/06/2013

Potenţialul economic al Iaşului, subiectul principal al discuţiei dintre reprezentanţii Ambasadei SUA în România şi primarul Gheorghe Nichita

Vineri, 28 iunie 2013, a avut loc la Primăria Municipiului Iaşi întâlnirea dintre primarul Iaşului Gheorghe Nichita şi delegaţia americană condusă de E.S. domnul Douane C. Butcher, însărcinat cu Afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, locţiitor al Ambasadorului Statelor Unite. Acesta a fost însoţit de doamna Susan P. Garro, consilier economic şi doamna Ioana Damian, asistent afaceri culturale. Douane Butcher este diplomat de carieră, provenind dintr-o familie de diplomaţi.

Deşi este în România din 2011, este prima vizită la Iaşi a E.S. Douane Butcher, scopul principal al acestei vizite fiind cunoaşterea potenţialului economic al zonei şi vizitarea unor investiţii americane reprezentative precum Compania Delphi sau firme de IT.

În cadrul discuţiei cu primarul Nichita, E.S. Douane Butcher s-a arătat impresionat de faptul că oraşul Iaşi este în plină modernizare, chiar dacă efectele crizei economice nu au fost estompate. Primarul Nichita a subliniat eforturile municipalităţii privind derularea investiţiilor din municipiul Iaşi, în special faptul că Iaşul este pe primul loc în România privind atragerea de fonduri nerambursabile, lucru apreciat la superlativ de delegaţia americană.

În aceeaşi ordine de idei, E.S. Douane Butcher a recunoscut că îi plac foarte mult clădirile istorice din oraş, în special Teatrul Naţional şi Palatul Roznovanu. De altfel, E.S. Douane Butcher a afirmat că îi place atât de mult oraşul Iaşi, încât şi-ar dori să revină aici cu familia în timpul vacanţei. Domnia sa s-a arătat încântat şi de feed-backul primit de la investitorii americani din domeniul IT stabiliţi în Iaşi, deosebit de mulţumiţi de oraş, de calitatea educaţiei în domeniu, de facilităţile pe care le oferă oraşul.

Discuţiile au vizat şi subiecte de maximă actualitate, precum procesul regionalizării în România, parteneriatul strategic Romania-SUA, avantajele poziţiei geo-strategice a Iaşului şi rolul pe care îl va juca în viitor în cadrul regiunii dar şi în Uniunea Europeană. Reprezentanţii Ambasadei SUA şi-au arătat disponibilitatea de a încuraja noi investiţii americane în zonă şi au promis că vor reveni la Iaşi cât mai curând.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*