Începe Cupa Iaşului la badminton

Publicat de Curierul de Iasi la data de 10/10/2011

Primăria Municipiului Iaşi organizează, prin Fundaţia Sportului Ieşean o nouă competiţie din calendarul programului “Sport în cartiere”.

Cuprinsă în programul manifestărilor dedicate „Sarbatorilor Iaşului”, competiţia de badminton va avea loc în zilele de 15 şi 16 octombrie 2011, în Iasi, la sala de sport a Liceului Teoretic „Miron Costin” din cartierul Alexandru cel Bun.

Ediţia din acest an este  a II-a ediţie a competiţiei şi este dedicată tuturor practicanţilor badmintonului, indiferent de vârstă ori de nivelul de pregătire. Concursul urmează să se desfăşoare după Regulamentul Federaţiei Romane de Badminton.

Copiii se vor întrece sâmbătă, 15 octombrie, între orele 9-12, iar adulţii între 12-21, până la meciurile din semifinale. Penultimul şi ultimul act al competitiei (semifinalele si finalele) sunt programate duminică, 16 octombrie.

Înscrierile se fac până pe 13 octombrie, la Centrele de Cartier ale Primăriei Iasi si/sau telefonic la 0770973391 sau 0724602222.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*