Ieșenii au dat dovadă de generozitate în cele trei zile de campanie “Inimă Bună”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/12/2014

inima buna_2Aflată la cea de-a patra ediţie, campania “Inimă Bună”, organizată la Iaşi de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi Primăria Municipiului Iaşi a ajuns la final. În perioada 3 – 5 decembrie 2014, aproape 100 de voluntari îmbrăcaţi în pelerine roşii au străbătut străzile oraşului, invitându-i pe ieşeni să-şi deschidă inima către copiii cu dizabilităţi.

“Exercițiu de solidaritate”
Voluntarii sunt studenți ai Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, specializarea Asistenţă Socială, și au fost recrutați în cadrul acestei campanii din dorința de a duce mesajul în rândul ieșenilor și de a-i invita să facă o faptă bună. Campania “Inimă Bună” și-a propus ca timp de trei zile să strângă fonduri care vor contribui la asigurarea terapiei copiilor cu dizabilităţi, asistaţi de către Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany pe parcursul anului 2015. Ieșenii au arătat, astfel, implicare și generozitate, donaţiile strânse ajungând la suma de 16.000 lei. “Campania Inimă Bună este un exercițiu de solidaritate pe care, de patru ani încoace noi, Fundația Bethany, îl propunem ieșenilor. Primii care răspund sunt tinerii studenți care se înrolează ca voluntari în această campanie-maraton. Să colinzi străzile Iașului timp de trei zile, în mijloc de decembrie, ca să strângi bani pentru copii cu dizabilități nu e deloc o treabă ușoară. Așa că în primul rând lor le suntem recunoscători pentru rezultatele frumoase! Le mulțumim, de asemenea, locuitorilor Iașului, sute de oameni care au apreciat și de această dată inițiativa noastră și au răspuns pozitiv, încurajându-i pe voluntari și felicitându-i pentru implicarea lor!”, a declarat Diana Păiuș, manager zonal al Fundației Serviciilor Sociale Bethany.

Campanie cu tradiţie
“Inimă Bună” este o campanie cu tradiţie pe care, începând cu anul 2011, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, biroul zonal Iaşi, a adus-o în mijlocul comunităţii ieşene. Campania vizează dezvoltarea atitudinii civice şi îmbunătăţirea nivelului de responsabilitate socială a membrilor comunităţii, prin acţiuni de sensibilizare cu privire la copiii şi familiile aflate în dificultate. Ieşenii au putut dona în urnele voluntarilor pe parcursul celor trei zile în care aceştia au străbătut întregul oraş şi mai pot dona până la sfârşitul lunii decembrie prin SMS la numărul scurt 8842, suma de 2 euro. Toate fondurile vor fi orientate integral către susţinerea Centrului de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi pe care Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany l-a deschis în octombrie 2012.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*