Iașul, oraș atractiv pentru mediul academic și de afaceri

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/01/2020

Marți, 14 ianuarie, la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a discutat cu mai mulți studenți ai Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași despre planificarea teritorială și modalitățile în care pot fi implicați tinerii specialiști în proiecte destinate acestui domeniu.

În deschiderea dialogului cu cei prezenți, primarul Mihai Chirica și-a manifestat dezamăgirea față de percepția negativă pe care populația Iașului, dar și a României, o are față de profilul oamenilor politici și nivelul precar al democrației din ultimii ani.
„În luna decembrie, după alegerile prezidențiale, am vrut să văd care este starea de spirit a ieșenilor, care ar putea fi motivele pentru care ei s-ar putea integra într-un mecanism democratic autentic, bazat pe principiile occidentale, unde reprezentații partidelor politice sunt aleși după criterii bazate pe competență.
Dezamăgirea mea a fost totală, în sensul că peste 85% din populația Iașului consideră că oamenii politici își urmăresc doar interesele personale, sunt dirijați din sfere de interese naționale sau internaționale, mint de fiecare dată când intră în campanie electorală și nu reprezintă cu adevărat interesele acestui stat. Este cea mai dezamăgitoare stare de spirit pe care România o poate oferi după 30 de ani de democrație.

Dezinteresul statului pentru strategii coerente de dezvoltare
În continuare, edilul a subliniat gravele scăderi înregistrate de către România la aproape toți indicatorii economici și sociali, punând această prăbușire pe seama dezinteresului statului în selectarea oamenilor de calitate și lipsa de preocupare pentru adoptarea unor strategii de dezvoltare coerente și eficiente.
„Din păcate, după 30 de ani de democrație, România este cel mai slab stat european din toate punctele de vedere: nivelul salariului minim pe economie, al PIB – ului, al rețelor de infrastructură, al părților de economie care creează sustenabilitate pe termen lung.
Explicația constă în faptul că statul nu a găsit oameni de calitate și nu și-a folosit specialiștii necesari atunci când și-a propus programe de dezvoltare.
În anul 2016, Academia Română a reușit finalizarea strategiei de dezvoltare a României până în anul 2030, un document programatic complex, bazat pe munca celor mai valoroși academicieni, document care n-a fost nici măcar cerut de Guvernul României. Asta arată foarte clar dezinteresul clasei politice față de specialiști și ipocrizia acesteia atunci când vorbește de bunăstarea populației”, a arătat primarul Mihai Chirica.

Iași, oraș atractiv pentru investiții
Edilul a subliniat eforturile încununate de succes ale administrației publice locale privind absorbția fondurilor europene și dezvoltarea Iașului din ultimii ani.
„De când sunt primar am elaborat o serie de documente de programare, cele mai importante fiind Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2015 – 2030 și Planul de Mobilitate Urbană 2016 – 2030. În baza acestora am depus proiecte pentru atragerea de fonduri europene. Iașul a rămas unul din orașele – magnet, cu cel mai mare ritm de dezvoltare. Din 2017 am început să primim recunoașterea unor organisme internaționale privind dezvoltarea mai multor ramuri economice. Concluzia generală este că în Iași se poate investi cu cea mai mare rată de profit din Europa de Est, fapt ce, în ultimii doi ani, a dus la o explozie a nivelului de investiții, a conchis primarul Mihai Chirica.

 

Comments

comments

Categoria: economie,educatie





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*