Evocare: 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Publicat de Curierul de Iasi la data de 27/03/2014

Pe 27 martie 1918, Basarabia se unea cu România, fiind prima lumină care alunga norii negri ai primului război mondial. Ieşenii erau primii români care primeau marea veste şi care sărbătoreau întoarcerea provinciei la patria mamă. Era primul pas pentru ca anul 1918, început dezastruos, să devină cel mai important al istoriei naţionale

Începutul anului 1918 găsea Iaşul într-o atmosferă apăsătoare, întreaga ţară fiind pusă în faţa unei situaţii dezastruoase. Auspiciile erau nefavorabile. După ieşirea Rusiei din război, România rămase la cheremul Germaniei şi Austriei care înaintaseră un ultimatum umilitor. Regele şi oamenii politici încercau să negocieze ieşirea ţării din război, însă pretenţiile erau foarte mari. La palatul din Lăpuşneanu, Consiliile de Coroană se ţineau unul după altul în februarie 1918. Tratative preliminare erau pornite la Bucureşti, iar prim ministrul, generalul Averescu, era înlocuit cu filogermanul Al. Marghiloman pentru a se încerca obţinerea unor condiţii de pace mai uşoare. O primă veste îmbucurătoare pentru România avea să vină la sfârşitul lunii martie. Era primul pas pentru ca anul 1918, început dezastruos, să devină cel mai important al istoriei naţionale.

Discuţii despre unire
În clipele acelea de cumplită disperare când ţara era înconjurată de neprieteni apărea deodată o lumină, de peste Prut. Drept consecinţă a Revoluţiei din Petrograd, la Chişinău s-a constituit Sfatul Ţării, care în ziua de 19 noiembrie/2 decembrie 1917 proclama Republica Democratică Moldovenească în cadrul Republicii Federative Ruse. Odată cu declararea independenţei noii republici la 24 ianuarie 1918 se deschidea oportunitatea discuţiilor despre unire. O delegaţie de la Chişinău, condusă de profesorul universitar I. Inculeţ, şeful Sfatului Ţării venea la Iaşi şi discuta cu prim ministrul Al. Marghiloman fiind adusă în atenţie şi revenirea provinciei, răpită la 1812, la Patria Mamă. Negocierile erau însă dificile, se dorea păstrarea unei autonomii, refuzată însă de români. Basarabenii doreau să păstreze cuceririle Revoluţiei: Sfatul ţării, dreptul la vot pentru femei, împroprietărirea ţăranilor, făcută de Revoluţie şi doar promisă în România. Decizia împărţea societatea din Basarabia şi stârnea aprinse dezbateri.

Sfatul tarii

Membrii Sfatului Ţării care au votat unirea în martie 1918

Ziua votului
Socotind că suna ceasul marelui act al Unirii, conform înţelegerii, la 26 martie, prim ministrul român pleca cu trenul la Chişinău unde urma să aibă loc Marea Întâlnire cu aleşii Basarabiei. Se cază la hotelul London unde Constantin Stere, tribunul înfocat al Unirii, aducea ultimele ştiri: unioniştii erau majoritari, dar existau şi rezerve şi poziţii adverse. A doua zi, în 27 martie/9 aprilie 1918 urma votarea, la ora 4. În favoarea unirii, prim ministrul Marghiloman ţinea un discurs „vibrant” deputaţilor şi apoi se retrăgea la Cercul Militar aşteptând rezultatul. Seara îl află. Adunarea hotărâse ca votul să fie nominal şi deschis. Se obţinuseră 86 de voturi „pentru”, 3 „contra” şi 35 de abţineri, alţi 13 deputaţi fiind absenţi. Au urmat clipe de mare euntuziasm, participanţii se îmbrăţişau şi se striga „Trăiască Unirea Basarabiei cu România!”. Vestea ajungea la rege care răspundea

actul-unirii-basarabiei

cu recunoştinţă părintească. La rândul său, emoţionat, Brătianu a mulţumit Sfatului Ţării pentru înfăptuirea realizată: „în aceste clipe îngrozitoare, din Chişinău au pătruns în casa noastră razele înviorătoare ale luminii”.

Vestea cea mare
Satisfăcut de marea sa victorie, Marghiloman se întorcea la Iaşi, bucurându-se de o primire triumfală. Oraşul se pregătea să întâmpine delegaţia Chişinăului condusă de Ion Inculeţ şi formată din personalităţi basarabene care aduceau regelui prima candelă de speranţă după doi ani de deznădejde. Actul Unirii sosea la Iaşi pe 30 martie/13 aprilie 1918 şi era aşteptat la Gară cu lacrimi în ochi de autorităţile române. A urmat un Te – Deum la Mitropolie la care participă şi familia regală şi apoi o recepţie în Palatul Mitropoliei şi o defilare pe Ştefan cel Mare. La Palatul Regal, astăzi Muzeul Unirii, avea loc un prânz voios, unde suveranul toasta şi Inculeţ răspundea numindu-l Christianski Karoli (Regele ţăranilor).

palat lapusneanu

În faţa Palatului Regal de pe strada Lăpuşneanu, ieşenii au dansat Hora Înfrăţiri cu basarabenii

Horă pe Lăpuşneanu
Sărbătoare era şi în stradă. În Piaţa Unirii se întindeau horele, iar în faţa balconului în care au ieşit delegaţii basarabeni cu regele, grupuri de târgoveţi entuziasmaţi ovaţionau musafirii chemându-i să se prindă la Hora Înfrăţirii întinsă pe strada Lăpuşneanu. Descriind momentul, regina nota: „unul dintre musafiri nu s-a mulţumit numai cu îngăduinţa de a ţine o cuvântare de pe balconul unde ne aflam, dar a stăruit să ia pe fiicele şi fii noştri să joace hora cu poporul adunat în stradă. Nando (apelativ pentru Regele Ferdinand – n.r.) nu se împotrivi şi fiicele noastre se pomeniră deodată centrul unor zgomotoase şi însufleţite aclamaţii şi jucară dansul naţional în vestita stradă Lăpuşneanu, împreună cu nişte basarabeni necunoscuţi, însă plini de entuziasm”.

Începutul României Mari
De a doua zi totul se liniştea, aripile războiului şi politicianismului întunecând din nou oraşul. Unirea trebuia acceptată de Germania şi Austria, cele două puteri care dominau România. Prim ministrul avea de dus tratative dificile ştiindu-se că actul nu se putea împlini fără voinţa celor două puteri, diplomaţii lor acceptând-o doar în schimbul Dobrogei, ungurii opunându-se, de principiu, ca să nu devină România prea puternică. Proteste se stârneau în Ucraina unde Rada înfiera Actul Unirii şi în Rusia care considera unirea: „cotropirea tâlhărească a Basarabiei”. Dispute erau şi în România, guvernul Marghiloman încercând să înfrâneze reformele atât de cerute de basarabeni. Unirea, în ciuda dificultăţilor, era deja trăită de români şi atât de necesară României în acea perioadă. Evocând momentul unirii, ministrul I.G. Duca scria: „Au trecut două luni până când unirea să fie oficial proclamată, dar în realitate din momentul acela ea era un fapt împlinit şi ca atare l-am considerat la Iaşi. Nu am nevoie să spun cât de fericiţi am fost şi ce mângâiere a reprezentat această unire pentru noi toţi în acele zile de cumplită grijă şi de chinuitoare nesiguranţă. Orice avea să aducă ceasul de mâine, Basarabia era iarăşi a noastră”. (Ion Mitican)

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*