Două investiţii majore în educaţia ieşeană, inaugurate de primar

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/11/2014

investitii scoli (41) investitii scoli (87)Primarul Gheorghe Nichita a participat miercuri, 5 noiembrie, la inaugurarea unor lucrări de reabilitare şi modernizare la două şcoli de prestigiu ale Iaşului. Astfel, la Şcoala Sanitară Postliceală „Grigore Ghica Vodă” şi la Colegiul Economic Administrativ, fondurile necesare lucrărilor au fost asigurate de Primărie.

Parteneriat solid
La cele două ceremonii, primarul Gheorghe Nichita a fost însoţit de Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Primăria, prin investiţiile făcute în aceste şcoli, dar şi în alte unităţi de învăţământ preuniversitar, vrea să perpetueze tradiţia performanţei. Facem acest lucru în fiecare an, prin alocarea către învăţământ a nu mai puţin de o treime din bugetul local. Pe lângă sprijinul financiar acordat reabilitării şi modernizării infrastructurii, municipalitatea susţine şi recompensează performanţele elevilor ieşeni, într-un demers de apreciere şi punere în evidenţă a valorii”, a declarat Gheorghe Nichita.
Lucrările finanţate de Primărie au constat în reabilitarea termică a Şcolii Postliceale Sanitare ”Grigore Ghica Vodă”, în baza unui contract în valoare de 532.000 de lei şi, respectiv, reparaţii capitale (înlocuirea tâmplăriei exterioare) la Colegiul Economic Administrativ, lucrările fiind aferente unui contract în valoare de 300.000 de lei.
Şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au punctat importanţa acestor investiţii: ”Aceste reabilitări răspund unor necesităţi obiective de modernizare a infrastructurii educaţionale, fiind urmarea aprecierii procesului educativ şi a rezultatelor incontestabile la învăţătură obţinute de elevi, având un rol important în modelarea tinerilor pentru cariera viitoare. Finalizarea acestor etape din reabilitările şcolilor ilustrează receptivitatea Primăriei Iaşi faţă de problematica complexă a învăţământului ieşean şi confirmă parteneriatul constant şi solid încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean”.

Fonduri europene
În primăvara acestui an, un grup de şcoli din Iaşi a reuşit să primească avizul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est de a primi finanţare europeană pentru reabilitare şi modernizare. Astfel, lucrările care vor fi realizate cu fonduri nerambursabile sunt cele de reabilitare a căminului Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida prin consolidarea structurii, recompartimentare interioară şi construire şarpantă, extindere a corpului A la Liceul de Informatică Grigore Moisil, consolidare, reabilitare şi reamenajare a Şcolii primare Carol I (Colegiul Negruzzi) reabilitare şi modernizare a atelierelor – şcoală, a corpurilor B şi D ale şcolii, a cantinei, a Corpului A, aferente Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi, precum şi consolidare a unui corp de clădire aparţinând Şcolii Mihail Kogălniceanu. Aproximativ 23 milioane de lei vor fi canalizate către renovarea, modernizarea şi reabilitarea acestor şcoli, în cadrul programului european „Axa prioritară 3 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare”.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*