Anii de glorie ai Palatului Unirii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 30/09/2014

Casa Paşcanu, devenită Palat Domnesc, a găzduit toate momentele înfăptuirii concrete a unirii ţărilor surori, în încăperile sale înfiripându-se planurile unificării pas cu pas, mai întâi a vămilor, armatelor, legilor şi, rând pe rând, toate celelalte. Aici, domnitorul a proiectat marile înfăptuiri, dar a trăit şi deziluziile neînţelegerilor dintre corifeii politici. „Mutată în casa Ecaterinei Ghica, fiica Mariei Cantacuzino, transformată provizoriu în reşedinţă domnească, Elena Cuza trebui să primească aici înalta societate a celor două principate”. (Lucia Borş).

muzeul unirii

Domn în Principate
Aici a sosit la 29 ianuarie/3 februarie 1859 delegaţia Munteniei, formată din Clement, Episcopul Argeşului, Scarlat Creţulescu, Alexandru Florescu, Barbu Slătineanu, Costache A. Rosetti şi Nicolae Opranu. Aceştia au adus domnitorului Actul alegerii sale şi la Bucureşti, Coroana Ţării Româneşti şi „inimile a două milioane de români”. Încântaţi de întâmpinarea entuziastă a ieşenilor, „cu zgomotoase manifestaţii unioniste” şi după întâlnirea cu principele, aveau să transmită la Bucureşti prin telegraf: „Domnul este întru totul sublim!”. Pe lângă primirea oficială, urmată de un banchet în marele hotel Binder, unde delegaţia a fost găzduită, s-a prevăzut şi o serată de gală, în noul Palat Domnesc (2 februarie).

Din casa lui Mihalache Cantacuzino, Alexandru Ioan Cuza a plecat, la 4 februarie 1859, emoţionat, la prima întâlnire cu locuitorii Bucureştiului, care îl aleseseră fără să-l vadă.

Acasă, pe Lăpuşneanu
Timp de trei ani, noul domnitor a condus ţara din palatul de pe strada Lăpuşneanu, aici simţindu-se acasă. Telegraful era principalul mijloc de comunicare şi desăvârşire a Unirii. Instalaţia telegrafică Cernăuţi – Iaşi era în funcţie încă din 1855, în timpul domniei lui Grigore Ghica. Instalaţia extinsă făcea legătura cu cea din Muntenia, oferind la vremea aceea, cea mai rapidă cale de comunicare. Cunoscând importanţa telegrafului, domnitorul a început cu el unificarea ţărilor. În mai 1859, Cezar Librecht, directorul instalaţiilor din Moldova, a fost numit inspector general peste telegraful ambelor principate.

În tumultul anului 1859, cu veştile sale bune, dar şi cu nenumărate rele, în Palatul Domnesc de la Iaşi, Cuza a primit la 21 septembrie/3 octombrie 1859 firmanul de investitură ca domn al Moldovei. L-a adus colonelul turc Semih Bei, în cinstea căruia, seara, s-a dat o masă intimă, fără festivităţi. A urmat şi investitura la Bucureşti pe 26 septembrie, adusă de colonelul Tahir, în schimb unirea nu era încă recunoscută de sultan.

Pe lângă clipele fericite, în palatul de pe Lăpuşneanu, domnitorul a trăit şi zile dureroase, ale deselor schimbări de guvern, luptele politicianiste aducând şi nemulţumirea populaţiei. În numai trei ani, Cuza a schimbat nu mai puţin de 20 de guverne, 9 în Moldova şi 11 în Muntenia.

Audienţele Doamnei
În timpul deselor plecări la Bucureşti sau în ţară, acasă, în palatul domnesc rămânea doamna Elena Cuza să-l suplinească pe vodă. Spre a menţine legătura cu populaţia, doamna a stabilit ore de audienţă şi de primire, în fiecare luni, dând ascultare tuturor celor care doreau să-i vorbească. Luase sub patronajul său şcolile, potrivit Decretului Domnesc din 30 octombrie 1859, se ocupa de ajutorarea săracilor şi de educarea copiilor în institute de binefacere.

Modestă, doamna participa la recepţii, baluri, uneori împreună cu soţul, când acesta era în Iaşi. Au petrecut Crăciunul şi Anul Nou la Palat, primind colindători şi urători din tot oraşul, împărţind copiilor daruri şi pitaci, fără a lipsi de la mesele întinse în marele salon pentru prieteni. De Sf. Vasile, 1 ianuarie, a fost organizată şi o recepţie oficială la Palatul Administrativ (Curtea Veche).

Prima aniversare
Tot la Iaşi, Elena şi Alexandru Cuza au sărbătorit prima aniversare a Unirii Principatelor, participând la spectacolul organizat de ofiţerii garnizoanei şi actorii ieşeni pe scena Teatrului Naţional din Copou. În seara de 5 ianuarie 1860, sala plină de public şi oficiali i-a întâmpinat cu însufleţire şi căldură, cântând împreună cu fanfara şi orchestra imnul naţional: „Azi e zi de sărbătoare”. Pretutindeni, în oraş era sărbătoare, iar după spectacol domnul a aşteptat la Palatul Domnesc musafiri, artiştii şi publicul fiind invitaţi să viziteze reşedinţa princiară. La 24 ianuarie, domnul a plecat pentru sărbătoarea de la Bucureşti, în Iaşi rămânând doamna care a participat la manifestările organizate pentru a marca alegerea din Muntenia. Elena Cuza a rostit şi o scurtă cuvântare în faţa miniştrilor, ambasadorilor şi înalţilor funcţionari din Moldova. „Ziua de astăzi, Domnilor, în care România a redobândit vechile ei drepturi, fiind pentru tot românul o zi de mare sărbătoare, mă simt prea norocită în lipsa Prea Înălţatului nostru Domn a primi urările ce depuneţi şi a vă mulţumi. Deie Domnul A Tot Puternicul, ca factul săvârşit în această mare zi să aducă bune şi priicioase rezultate pentru întreaga ţară noastră Română” (Monitorul Oficial, 25 ianuarie 1860).

Tot mai departe
Din 1861, din iniţiativa lui M. Kogălniceanu, pentru a se îndepărta orice umbră de separatism moldovenesc, s-a renunţat la sărbătorirea zilei de 5 ianuarie, considerându-se absorbită de 24 ianuarie. Domnul petrecea însă mult timp la Iaşi, aici fiind semnate şi parafate cele mai importante reforme. În decembrie 1861, tot la Iaşi, în Palatul Domnesc, a dat cea mai importantă veste: Unirea definitivă a Principatelor. A anunţat acceptarea unificării şi de către Înalta Poartă prin firmanul din 2 decembrie 1861. Cu toate că articolul 1 al firmanului vedea unirea „numai în timpul domniei lui Cuza” şi cerea menţinerea frontierei între Moldova şi Muntenia, domnitorul proclama unirea definitivă. Un succes diplomatic ratificat prin Declaraţia de la Iaşi, aşezată la temelia ţării pentru totdeauna. „[…] Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România! Alecsandru Ioan, Iaşi, în 11 decembrie 1861”.

Mutarea capitalei
Ştirea unificării definitive era de o uriaşă importanţă pentru ţară, dar dureroasă multor moldoveni, căci însemna şi mutarea capitalei. De aceea se spune că domnitorul a dorit s-o anunţe la Iaşi, „leagănul unirii” şi apoi s-o confirme în primul Parlament unit al celor două principate. La Curtea Veche se ţinuse ultima şedinţă a Camerei Deputaţilor Moldovei, în care unii dintre participanţi nu s-au putut abţine să nu lăcrimeze, luând cuvântul pentru a cere domnului grijă pentru soarta Moldovei.

Adânc tulburat, luni, 15 ianuarie 1862, alesul Iaşilor a încheiat istoria capitalei Moldovei. Ieşind din Palatul de pe strada Lăpuşneanu, Cuza a privit îngândurat cum s-a coborât steagul de pe catargul reşedinţei domneşti. Antiunioniştii se grăbeau să prevadă viitor sumbru Moldovei, dar marea majoritate a populaţiei s-a arătat înţelegătoare, sperând în ridicarea ţării.

A pierdut statutul
Chiar după mutarea capitalei, pentru câţiva ani, palatul de pe Lăpuşneanu a rămas reşedinţă domnească. Vizitele domnitorului erau însă din ce în ce mai rare. Între 1862 şi 1865, Cuza a venit la Iaşi de câte două ori pe an, de obicei primăvara şi la sfârşitul verii, fiind primit de fiecare dată cu mare pompă de oficialităţi şi de locuitorii oraşului. În primăvara anului 1865, domnul a venit pentru o scurtă perioadă la Iaşi. A fost pentru ultima dată când fostul colonel a vizitat oraşul copilăriei şi al tinereţii. În iunie acelaşi an, aflat la tratament la Ems, Cuza a solicitat ca palatul de la Iaşi să nu mai fie închiriat din toamnă (Sf. Dumitru). Era considerat o cheltuială inutilă, dar renunţarea la palat avea şi o justificare obiectivă. Proprietăreasa, Ecaterina Ghica, a profitat de faptul că îi închiriase locuinţa şi îi solicita domnitorului tot felul de intervenţii şi Cuza nu înţelegea să le mai dea curs. Palatul de pe Lăpuşneanu a pierdut, astfel, statutul de reşedinţă domnească şi a rămas, o scurtă perioadă, părăsit şi pustiu.

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*