Acţiune de amploare Poliţiei Locale

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/01/2013

Siguranţa elevilor şi fluidizarea circulaţiei auto din preajma unităţilor de învăţământ au fost priorităţile angajaţilor de la Poliţia Locală. Astfel, Poliţia Locală a organizat mai multe acţiuni odată cu începerea noului semestru şcolar.

Razie în baruri

În această săptămână, patrulele de poliţie au demarat o acţiune de identificare a elevilor care lipsesc nemotivat de la orele de curs sau perturbă buna desfăşurarea a activităţilor şcolare precum şi persoanele care pătrund fără drept în incinta şcolilor.

În numai o zi, în preajma instituţiilor de învăţământ din zona Bularga, poliţiştii au legitimat peste 50 de elevi, care deşi trebuiau să fie prezenţi la şcoală, au fost găsiţi pe străzi sau în baruri. Tinerii în cauză au fost conduşi la liceele sau grupurile şcolare de care aparţin şi au fost prezentaţi conducerii instituţiilor. De asemenea, cinci elevi care perturbau orele de curs au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 50 şi 200 lei, conform legislaţiei locale pentru creşterea siguranţei civice în zona unităţilor de învăţământ.

În sprijinul pietonilor

Pe de altă parte, debutul unui nou semestru a impus prezenţa poliţiştilor rutieri în zona şcolilor din municipiu. Astfel, poliţiştii locali au dirijat circulaţia în intersecţiile aglomerate având în atenţie şi protejarea elevilor la trecerile de pietoni. Totodată, poliţiştii locali de la serviciul Siguranţa Circulaţiei au realizat

în perioada 13 – 15 ianuarie, filtre rutiere pentru identificarea conducătorilor auto, care nu respectă indicatoarele de “acces interzis” şi “staţionarea interzisă” pe strada Cuza Vodă. Poliţiştii locali au aplicat astfel peste 50 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 140 şi 210 lei şi au sancţionat şoferii care au încălcat prevederile legale cu 2-3 puncte de penalizare. Pentru a preveni producerea de accidente rutiere cu victime, ţinând cont de faptul că strada Cuza Vodă este intens circulată de pietoni şi pentru a nu fi îngreunată circulaţia tramvaielor, poliţiştii locali vor continua acţiunile.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*