[100 de ani] Iaşi – capitala României. Eroii francezi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 03/04/2017

Misiunea franceză primea o lovitură grea la sfârşitul lunii martie 1917. Tifosul exantematic seceră pe doctorul Jean Clunet şi pe două din asistentele sale. În aceeaşi perioadă moare colonelul Dubois şi un soldat francez, autorităţile organizând funeralii naţionale. Înmormântarea eroilor francezi a fost marcată de întreg oraşul, iar ziarele au consemnat pe larg sacrificiul celor care s-au jertfit pentru cauza României.

Cortegiul funerar al celor cinci membri ai misiunii franceze. Iaşi, 27 martie 1917

 

Iaşul devenise un oraş al spitalelor la începutul anului 1917. Liceul Internat (Negruzzi), Liceul Naţional, Seminarul Veniamin Costachi, Notre Dame de Sion (Filarmonica), alături de alte zeci de spaţii au ajuns spitale pentru soldaţii de pe front. Nu era însă de ajuns pentru numărul mare de răniţi ce soseau zilnic în gara Iaşi. Izbucnirea cumplitei epidemii de tifos, cauzată de starea de mizerie a populaţiei avea să pună în dificultate întregul sistem. Noi unităţi medicale pentru tifici sunt instituite la spitalul de la Socola, Vila Greierul din Bucium şi la spitalul din Galata. Aici lucrează medici francezi, cu experienţă în tratarea şi înăbuşirea epidemiilor. Tifosul se extinde fulgerător şi în lunile de iarnă se înregistrează la Iaşi câte 150 – 200 de morţi zilnic. Medicii români şi francezi, infirmierele şi surorile de caritate cad şi ele victimă distrugătorului flagel.
În luna martie, odată cu îmbunătăţirea vremii, presa optimistă vedea deja epidemia pe sfârşite. Apăreau pe piaţă tot felul de loţiuni care promiteau ferirea de păduchii care transmiteau boala, iar ziarele erau pline de sfaturi pentru populaţie. Moartea însă secera necruţător. Pe 23 martie este anunţată moartea căpitanului doctor Jean Clunet, şeful spitalului de la vila Greierul, un specialist cu experienţă şi un medic devotat. Organizase cel mai bine pregătit spital pentru tifici şi avea o rată apreciabilă de însănătoşiri. Decesul său este o puternică lovitură atât pentru misiunea franceză cât şi pentru ieşeni.

Evenimentul, 28 martie 1917
Funerariile Naţionale
a celor cinci eroi francezi

ziarul Evenimentul, 28 martie,

Azi la ora 10 dimineaţă s’a făcut cu o mare solemnitate, înmormântarea celor cinci suflete de elită martiri ai datoriei : Lt Colonel Georges Dubois, Dr Clunet, M-ele Antoinette soră de caritate, M-ele Filipe infirmieră majoră şi un soldat din trupa de specialităţi, trimişi în ţară.
Biserica Catolică unde erau depuse corpurile neînsufleţite ale acestor eroi era neîncăpătoare, faţă de numărul celor cari au ţinut să dea ultimul lor salut, asistând la oficiarea serviciului religios.
Erau de faţă d-nii: General Berthelot, Marchizul de Saint Aulaire ministru Franţei, I. I. C. Brătianu Preşedintele Consiliului de miniştri, (…) toţi parlamentarii aflaţi în Iaşi ataşaţii militari, misiunea Sanitară Franceză, cea rusă şi un număr mare de ofiţeri Francezi, ruşi şi români precum şi un număr mare de personalităţi.
Corpurile neînsufleţite ale celor cinci eroi erau aşezate pe catafalcuri în mijlocul bisericei, acoperite de tricolorul Francez şi Român, înconjurate de numeroase coroane şi jerbe de flori (…)
După terminarea serviciului religios în curtea bisericei s au ţinut mai multe cuvântări. Cel dintâi ia cuvîntul d. General Berthelot cari după ce relevă meritele fiecărui aduce elogii memoriei celor căzuţi făcându-şi datoria pînă la capăt. Prin moartea lor se naşte puterea care va aduce victoria celor două drapele unite care azi îl acoperă, căci ele înfrăţesc dreptatea şi onoarea.
În urmă vorbesc dnii General Presan şi I.I.C. Brătianu fiecare arătînd meritele şi aducînd elogii celor cari au arătat un devotament neîntrecut în îngrijirea răniţilor şi bolnavilor din spitale.
*
După terminarea discursurilor, corpurile neînsufleţite au fost ridicate de către soldaţii francezi şi depuse pe carurile mortuare.
Cortegiul era format în ordinea următoare: carul mortuar cu rămăşiţele pămînteşti ale soldatului viteaz căzut pentru patrie, apoi urma carele cu corpurile neînsufleţite ale celor două surori de caritate, carul mortuar pe care era depus corpul neînsufleţit al drului Clunet, un car cu coroane după care urma un afet de tun pe care era depus corpul neînsufleţit al locot. colonelului Dubois acoperit cu tricolorul Franţei şi înconjurat de flori.
Onorurile militare au fost date de către batalionul de jandarmi pedeştri şi o companie de specialităţi sub comanda unui colonel.

Cortegiul urmat de d. general Berthelot şi d. Saint Aulaire, ministrul Franţei, de d ni miniştri şi întreaga asistenţă au parcurs strada Ştefan cel Mare şi Cusa-Vodă pînă la cimitirul Eternitatea.
În jalea întregei asistenţe, rămăşiţile pământeşti ale acestor suflete de elită ale Franţei, jertfe unei cauze nobile, au fost depuse într-un cavou.

Jurnalul Reginei Maria

Marţi 14/ 27 martie 1917
(…)După prânz m-am dus cu Mignon la Vila Greierul să întrebăm de dr. Clunet, care s-a îmbolnăvit şi el de boala cumplită a pacienţilor pe care-i îngrijeşte. (…)
L-am găsit pe dr. Clunet în căsuţa lui, ceva mai jos de spital. Îl îngrijea soţia lui. Era într-o stare destul de rea, dar m-a recunoscut, a reuşit chiar să scoată câteva cuvinte. I-am adus nişte compoturi, se pare că pe acestea le poate mânca.(…)

Doctorul Jean Clunet, alături de asistentele de la Vila Greierul.

Luni 20 martie/ 2 aprilie 1917
Vreme frumoasă, dar deja foarte uscată şi prăfoasă. După micul dejun am plecat cu Nando la Vila Greierul să-i vizităm pe dr. Clunet şi pe ceilalţi pacienţi. Aveam cu mine câteva documente semnate pentru decoraţii, fiindcă, din păcate, decoraţiile încă n-au ajuns. L-am găsit pe dr. Clunet FOARTE bolnav, cu totul inconştient, dar dr. Le Laurier, care îl înlocuieşte deocamdată, încă nu şi-a pierdut speranţa.
Unii din ceilalţi se simţeau mai bine. I-am vizitat şi am vorbit cu fiecare pacient care era în stare să vorbească. Toată clădirea era scăldată în soare, dar saloanele erau pline de suferinţă. Patru surori sunt bolnave, iar una, mai în vârstă, e într-o stare foarte gravă. Sora Pucci umbla peste tot, ca de obicei, şi făcea totul pentru toată lumea, mereu veselă, mereu amuzantă. Ne-au dus să vedem totul, chiar şi spălatul rufelor, de care se ocupau doi militiens bătrâni la fântână. Bătrânii voiau ţigări, pe care le-au primit pe loc de la mine. Drumul până acolo e, din păcate, foarte prost.
I-am avut invitaţi la prânz pe generalul Berthelot şi pe aghiotantul lui, Marchal; amândoi erau binedispuşi. Berthelot nu e deznădăjduit nici măcar în ceea ce priveşte armata noastră, dar deplânge evoluţia situaţiei din Rusia şi se întreabă, ca şi noi, care vor fi urmările. (…)

Vila Greierul din Bucium. Aici a funcţionat un spital de tifici, organizat şi condus de doctorul căpitan Jean Clunet

Marţi 21 martie/ 3 aprilie
(…)La ieşirea din spital, m-am întâlnit cu un preot catolic care tocmai venea de la Vila Greierul şi care mi-a dat vestea dureroasă că Clunet a murit ! A fost o lovitură grea. Speram din toată inima să-şi revină, el, care se ocupase de tot spitalul, care cu o energie neobosită şi un curaj admirabil rânduise totul bine şi luptase împotriva unor greutăţi înfricoşătoare. Iar acum a murit şi el, victimă a propriului devotament, a propriei abnegaţii. Vai ! Tristă, tristă veste.
Când am ajuns acolo toată lumea era înlăcrimată. Biata lui soţie stătea pe marginea patului în care el era întins atât de liniştit, dar atât de palid şi menimşcat, el care era întruchiparea energiei şi a vieţii. Entuziasmul pe care îl arăta faţă de munca lui avea în el chiar ceva uşor exaltat, neliniştit. Erau o pereche cum nu se poate mai devotată, iar soţia lui va naşte în august. Primul copil l-a pierdut chiar înainte să vină aici, soţul o luase cu el ca să-şi mai uite durerea, iar acum l-a pierdut şi pe el, a rămas singură într-o ţară străină !
Am încercat să găsesc vorbe care să-mi exprime compasiunea căci de consolare nu poate fi vorba în astfel de clipe. Dar era simplă şi demnă în durerea ei. Dacă n-ar fi fost situaţia în care se află, ar fi rămas aici, liniştită, să-i continue munca. E o femeie mărunţică şi drăguţă, cu ochi mari, negri, patetici.
A fost foarte, foarte tristă vizita mea la Vila Greierul !(…)

 

Serial Curierul de Iaşi – [100 de ani – Iaşi capitala României]

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*