Ziua Transportatorului, marcată la Iași prin evenimente inedite

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/06/2018

Vineri, 8 iunie, Compania de Transport Public (CTP) Iași sărbătorește „Ziua transportatorului”. Cu această ocazie, instituția va desfășura activități dedicate publicului larg, dar și angajaților regiei de transport, pentru a marca importanța acestei zile în societate.

Calendarul manifestărilor se derulează pe parcursul a două zile, respectiv pe 7 și 8 iunie, după următorul program:

– 07.06.2018 – ora 10.00 – Acțiune de ecologizare în Rond Canta și Rond Dacia;

– 08.06.2018 – ora 9.00 – 13.00 – „Ziua Porților Deschise” la Depoul Gară. În cadrul acestei activități, de la ora 11.00, actori ai Ateneului Iași vor prezenta spectacolul pentru copii „Păcală și Tândală”, în regia lui Andrei Ciobanu. Piesa de teatru va fi urmată de premierea unui concurs de desene care, în acest an, a avut tema „120 de ani de transport electric cu tramvaiul în Iași”.

– 08.06.2018 – ora 16.00 – 19.00 – Flash mob, susținut de către dansatorii trupei „The SKY”, în stațiile de transport public de la: Universitate, Piața Unirii, Palatul Culturii, Podu Roș, Minerva, Moara de Foc.

Comments

comments

Categoria: RATP





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*