Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi a fost celebrată la Palatul Roznovanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/12/2016

Fundaţia Star of Hope Romania, Primăria Municipiului Iași, Federația Organizațiilor de Părinți care au Copii cu Dizabilități si TVR Iași au organizat un eveniment de celebrare a Zilei Internaționale a Persoanelor cu dizabilități.

Evenimentul a avut loc astăzi, luni, 5 decembrie, pe pietonalul Stefan cel Mare și Sfânt, și a constat în ornarea de către tineri de la grădinițe și școli din Județul Iași a bradului din fața Primăriei, care a fost denumit Bradul Solidarității. Evenimentul face parte din cea de-a V-a ediție a campaniei de informare și sensibilizare a comunității privind nevoia de respectare a drepturilor persoanelor cu dizabilități: „Împreună în Lumea Mea și-a Ta”. „Am dat undă verde bucuriei și am aprins primele stele în Bradul Solidarității împreună cu sute de ieșeni, dar și cu oaspeți de departe. În această perioadă au avut loc acțiuni de informare și implicare a copiilor din zeci de școli și grădinițe ieșene pe tema nevoii de acceptare, toleranței și dăruirii față de copiii cu nevoi speciale. Tinerii au lucrat decorațiuni și au scris mesaje pentru copiii cu dizabilități, pe care le-au adus astăzi la împodobirea Bradului Solidarității”, a afirmat Aurora Vatamaniuc, președintele executiv al Fundației Star of Hope România, în cadrul conferinței de presă care a precedat evenimentul.

 

Următorul  eveniment al campaniei va avea loc pe 15 decembrie 2016, începând cu ora 18:00, la Teatrul Luceafărul. Acesta va consta în organizarea Concertului Caritabil în beneficiul celor 325 de copii cu dizabilități din Centrele de Reabilitare ale Fundației Star of Hope România. Concertul va fi susținut de artiștii Laura Bretan (Chicago) și formația Proconsul. „Este un moment de sărbătoare, dar și unul de supărare, de tristețe. Aproximativ 3.000 de copii din Iași suferă. Împreună cu Fundația Star of Hope sperăm să alinăm din suferința acestora. Fiecare ban pe care îl dăm sau fiecare acțiune a noastră pentru acest scop nu poate decât să ajute. Vrem să le aducem un pic de speranță, după cum spune și numele Fundației”, a declarat primarul Mihai Chirica. Au mai transmis mesaje Mihai Leontescu, asistent politic, economic, comercial și de comunicare la Ambasada Suediei în România, Andreea Dăncinescu, ambasador al tinerilor cu dizabilităţi „Star of Hope”, Eivor Kraft, directorul Kraft Foundation, și Fred Thornes, președinte Star of Hope Norvegia.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*