Zilele UMF Iași 2018: sărbătoarea excelenței în educația medicală

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/12/2018

În acest an, Zilele UMF Iași stau sub semnul Centenarului, astfel că la deschiderea festivă, care va avea loc vineri, 7 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, cunoscutul academician Alexandru Zub va susține conferința „Istoricii români în războiul de întregire națională”.

Urmează proiecția documentarului „Medici în linia întâi”, realizat de Alina Țiței, film care va fi prezentat de reputatul chirurg Eugen Târcoveanu. „Medici în linia întâi (1916-1918)” evocă rolul esențial pe care l-au avut medicii și sanitarii în perioada Primului Război Mondial și implicarea orașului Iași în tratarea victimelor marii conflagrații mondiale.

După evenimentul festiv de deschidere a Zilelor UMF, va fi lansată expoziția „Contribuția medicilor ieșeni la Marea Unire” – expoziție realizată în colaborare cu Departamentul Centenar al Primăriei Iași, care va fi expusă în Muzeul de Istorie al Medicinei.

Programul manifestărilor continuă cu patru lansări de carte ale Editurii „Grigore T. Popa”, găzduite de Muzeul de Istorie a Medicinei (Elemente de nursing în cancer, ediția a II-a – sub coordonarea lui Lucian Miron; Predictori morfologici ai permeabilității grafturilor în revascularizarea coronariană chirurgicală – autori: Grigore Tinică, Cristina Furnică; Din istoria anecdotică a medicinii ieșene – autori: O. C. Mungiu, G. Ungureanu, A. Aldea, C. Romanescu și Curs de neurologie – sub redacția: Aurora Constantinescu, Dan I. Cuciureanu) și cu lansarea unui număr nou al revistei „Însemnări ieșene”.  Cărților Editurii „Gr. T. Popa” li se adaugă cartea Editurii Academiei Române – Balneoclimatologia în România și Republica Moldova – sub coordonarea: Ioan Sorin Stratulat

Tot vineri, 7 decembrie, de la ora 17.00, în Aula „George Emil Palade”, suntem invitați la un „Dialog din «Dragă inimă»” cu doctorul Vasi Rădulescu, oaspete special al Clubului de literatură ”V. Voiculescu” al UMF.

18 ani de transplant renal la Iași

Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, onorăm „18 ani de transplant renal la Iași” într-o manifestare de excepție, care va reuni cei mai buni specialiști din Iași și România în domeniul transplantului renal. Va fi prezentă la întâlnire și doamna dr. Anca Baculea, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant.  Avem invitați, în calitate de speakeri, lideri de opinie importanți din Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Societatea Europeană a Transplantului de Organe (ESOT), Societatea Română de Nefrologie, din Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Chișinău (Republica Moldova), reprezentanți ai pacienților, oficialități locale și reprezentanți ai Guvernului precum și întreaga echipă de profesioniști implicați în activitatea de transplant din Iași.

Programul continuă, de la ora 12.00, cu o prelegere despre Marele Război susținută de prof. univ. dr. Dumitru Preda, fost director al Direcţiei Arhivelor Diplomatice și fost ambasador al României în Cuba. La sfârștul conferinței, va avea loc lansarea cărții domniei sale, „Campaniile armatei române pentru întregirea țării 1916-1920”.

De la ora 13.00, are loc deschiderea oficială a Muzeului de Istorie a Farmaciei, ocazie cu care se va lansa cartea „Rețete medicale din Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea”, semnată de Maria Pascu.

A doua zi de manifestări se va încheia, la ora 14.00, în sala Casei de Cultură a Studenților Iași, cu tradiționalul Bal al Iernii. Organizat anual de către Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), Balul Iernii este un spectacol caritabil al cărui scop este strângerea de fonduri pentru copiii de la Complexul de Servicii Comunitare “Bogdana” din Bogdănești.

Zilele Educației Medicale: 3-8 decembrie 2018

Cu ocazia Zilelor UMF Iași, Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), prin Departamentul de Educație Medicală (SCOME), a pregătit o surpriză: „Zilele Educației Medicale”, o săptămână plină de activități dedicate tuturor studenților mediciniști. „Workshop-urile și conferințele captivante sunt un prilej de a dobândi noi cunoștinte, de a exersa diferite tehnici și de a aprofunda noțiuni teoretice și practice deja cunoscute, iar ca element de noutate veți putea observa activități atractive realizate in colaborare cu celelalte departamente și divizii ale Societății”, au transmis reprezentanții SSMI studenților Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.

STOMIS – a XIV-a ediție

Joi, 6 decembrie, a avut  loc deschiderea unuia dintre cele mai importante evenimente științifice studențești din țară – Congresul Internațional de Medicină Dentară pentru Studenți și Tineri Medici – STOMIS, ajuns la cea de-a 14-a ediție. Organizat de Societatea Studenților Stomatologi Iași, congresul se desfășoară în perioada 6-9 decembrie și cuprinde un program complex , cu workshop-uri și sesiuni științifice care abordează teme actuale din domeniul medicinei dentare.

MedBiotech 2018

Facultatea de Bioinginerie Medicală organizează, în cadrul Zilelor UMF, conferinţa „Dezvoltarea cercetării biomedicale prin biotehnologie ȋn UMF Iași – MedBiotech 2018”. Duminică, 9 decembrie, începând cu ora 10.00, în Sala de Conferinţe a facultăţii va avea loc o suită de prelegeri, prezentări, dezbateri cu tema: „Dezvoltarea bazei materiale deja existente la nivelul Universității și coordonarea activității desfășurate ȋn biotehnologia aplicată pentru realizarea unei cercetări de anvergură”.

Comments

comments

Categoria: educatie,eveniment





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*