Zilele Revistei “Convorbiri Literare” la Iaşi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/05/2019

În perioada 9-11 mai 2019, va avea loc cea de-a XXIII-a ediție a Zilelor Revistei Convorbiri Literare.

Manifestările vor debuta joi, 9 mai 2019, ora 17, la sediul USR Filiala Iaşi, Casa cu Absidă, cu Simpozionul Alexandru Vlahuţă şi Marea Unire, urmat de  proiecția filmului Al. Vlahuţă şi idealul naţional.

Vineri, 10 mai 2019, de la ora 10, la sediul USR Filiala Iași, Casa cu Absidă, va avea loc colocviul Viziunea unionistă a lui Mihai Eminescu, temei al Marii Uniri de la 1918.

De la ora 18, în Sala „Vasile Pogor”, Primăria Municipiului Iaşi, sunteți invitați să ascultați Muzica revistei Convorbiri literare, piese muzicale culese şi prelucrate de Iacob Negruzzi, în interpretarea Corului Cantissimo al Universității de Artă ”George Enescu”, dirijor lector univ. dr. Consuela Radu -Țaga.

Zilele Revistei Convorbiri Literare, ediția a XXIII-a, se vor încheia cu festivitatea de acordare a Premiilor Anuale ale revistei Convorbiri literare, a Premiului Naţional pentru Reviste Literare „Iacob Negruzzi” şi a Premiului Naţional pentru Critică „Titu Maiorescu” .

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*