Zilele revistei Convorbiri Literare, eveniment cultural de tradiţie al Iaşului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/05/2019

În perioada 9-11 mai 2019 s-a desfăşurat la Iaşi cea de-a XXIII-a ediție a Zilelor Revistei Convorbiri Literare. Cu această ocazie, vineri, 10 mai, primarul Mihai Chirica s-a aflat în mijlocul scriitorilor ieşeni, transmiţându-le un mesaj de apreciere şi susţinere.

“Este o zi în care suntem copleşiţi de aniversarea regalităţii române, 10 mai, şi este deosebit de impresionant faptul că revista Convorbiri Literare s-a născut tot în perioada regalităţii. Sunt momente frumoase, momente care au devenit repere pentru istoria frumoasă a României şi care trebuie amintite de fiecare dată. Sigur, domnul preşedinte al filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor ştie foarte bine ce are de făcut în a duce misiunea revistei Convorbiri Literare pe drumul cel bun. Nu este uşor de fiecare dată, dar cred că am reuşit ca revista să fie un punct de atracţie pentru viaţa culturală ieşeană şi românească, şi, de ce nu, tot mai atractivă pentru tânăra generaţie, care are nevoie de repere pentru că, aţi văzut cu toţii, simţim pe pielea noastră că 30 de ani de pribegie românească ne-au adus într-o situaţie cu care, din păcate, nu ne putem lăuda. Să sperăm că Centenarul şi primul an de după Centenar dau startul unei noi epoci de revenire, de reaşezare a României pe temeliile ei. Anul acesta va fi unul interesant din punctul meu de vedere, prin cei 30 de ani de la Revoluţia Română. Se pare că adevărul nu se mai lasă prea mult timp îngropat, ci începe să iasă la iveală etapă cu etapă, ştire cu ştire. Aşa e de când e lumea: minciuna are picioare scurte. Îi felicit pe toţi cei care au rezistat eroic, şi o parte dintre cei prezenţi în sală au fost şi promotorii Revoluţiei Române şi care nu s-au putut ancora decât acolo unde a fost locul intelectualilor români: în cultură, în literatură, în carte în general. Să dea Dumnezeu să continuăm acest proiect frumos!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Manifestările consacrate revistei Convorbiri Literare au debutat joi, 9 mai 2019, ora 17.00, la sediul USR Filiala Iaşi, Casa cu Absidă, cu Simpozionul Alexandru Vlahuţă şi Marea Unire, urmat de  proiecția filmului Al. Vlahuţă şi idealul naţional.

Vineri, 10 mai 2019, de la ora 10.00, la sediul USR Filiala Iași, Casa cu Absidă, a avut loc colocviul Viziunea unionistă a lui Mihai Eminescu, temei al Marii Uniri de la 1918.

De la ora 18.00, în Sala „Vasile Pogor”, Primăria Municipiului Iaşi, invitaţii au ascultat Muzica revistei Convorbiri literare, piese muzicale culese şi prelucrate de Iacob Negruzzi, în interpretarea Corului Cantissimo al Universității de Artă ”George Enescu”, dirijor lector univ. dr. Consuela Radu -Țaga.

Zilele Revistei Convorbiri Literare, ediția a XXIII-a, s-au încheiat cu festivitatea de acordare a Premiilor Anuale ale revistei Convorbiri literare, a Premiului Naţional pentru Reviste Literare „Iacob Negruzzi” şi a Premiului Naţional pentru Critică „Titu Maiorescu”.

Iată lista laureaţilor:

  1. Premiul special pentru contribuția la afirmarea muzicii Convorbirilor Literare:CONSUELA RADU ŢAGA
  2. Premiul „Ioan Strat” pentru management cultural: NINA CORCINSCHI
  3. Premiul pentru Debut: MIREL TALOŞ pentru Colecţionaul de nuduri, RAO
  4. Premiul pentru Poezie: ANDREI NOVAC
  5. Premiul pentru Proză: ŞTEFAN MITROI
  6. Premiul pentru Eseu: SORIN LAVRIC
  7. Premiul pentru Critică: ANGELO MITCHIEVICI
  8. Premiul „Alexandru Tzigara-Samurcaş” pentru promovarea ideii naţionale prin intermediul istoriei artei: RĂZVAN THEODORESCU
  9. Premiul „Gh. Bogdan Duică” pentru valorificarea istoriei literare naţionale în revista DACOROMANIA Litteraria: ADRIAN TUDURACHI
  10. Premiul „Ştefan Vârgolici” pentru perpetuarea moştenirii clasice: IOANA COSTA
  11. Premiul „Ioan Bogdan” pentru Istorie literară: VICTOR DURNEA
  12. Premiul „Vasile Pogor” pentru promovarea literaturii române în spaţiul canadian:GASTON BELLEMARE                                                                                                                             
  13. Premiul de Excelenţă„ Artur Gorovei”: ŞTEFAN GOROVEI
  14. Premiul Opera omnia: GABRIELA ADAMEŞTEANU
  15. Premiul Naţional „Iacob Negruzzi” pentru cea mai bună revistă literară: România literară
  16. Premiul Naţional pentru Critică „Titu Maiorescu”: GHEORGHE GRIGURCU

 

 

Comments

comments

Categoria: cultura si culte





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*