Volumul “Convorbiri cu final deschis” va fi lansat joi la Junimea – Scriptor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 07/06/2017

Editura Junimea, Clubul de  lectură şi promovare Junimea – Scriptor organizează joi, 8 iunie 2017, de la ora 17.00, în Sala B.P.Haşdeu a Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, lansarea volumului „Convorbiri cu final deschis” de Gabriel Andronache, parte a colecţiei Dialog XXI.  “O comunitate îşi sporeşte gradul de civilizaţie în măsura în care ştie să-şi recunoască şi aprecieze personalităţile care o ajută să-şi dezvolte dimensiunile culturale, spirituale, academice”, spune Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iaşi, în prefaţa volumului ce va fi lansat joi.

“Am căutat să dialoghez cu personalităţi din domenii diverse, oameni admiraţi de cititorii noştri, care, prin mărturisirile făcute în interviuri, să fie mai aproape de publicul lor”, a declarat Gabriel Andronache despre cartea ce reuneşte interviurile publicate în săptămânalul Curierul de Iaşi în perioada februarie 2016 – martie 2017.  Volumul va fi prezentat de prof. univ. dr. Daniel Şandru şi lector univ. dr. Ioan Milică. Amfitrionul evenimentului va fi poetul Lucian Vasiliu, secretariatul fiind asigurat de Cornelia Apetroaie şi Viorel Dumitraşcu.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*