Vizită la Palatul Roznovanu a elevilor incluși în proiectul ROSE

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/07/2019

Luna aceasta, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează nouă programe de vară finanțate prin Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE) de Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială). Scopul acestora este desfășurarea de cursuri și alte activități relevante destinate elevilor de liceu, cu precădere celor dezavantajați social, pentru încurajarea finalizării de către aceștia a studiilor liceale și facilitarea continuării educației la nivel terțiar.
Miercuri, 10 iulie, elevii care participă la Şcoală de vară pentru Economiști (EconomIS) organizată de Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor au făcut o vizită la Palatul Roznovanu, unde s-au întâlnit și cu primarul Mihai Chirica.

Școlile de vară implementate de UAIC
– „Vreau să fiu student la Litere! – Şcoală de vară pentru elevi –LiteratIS”, (Facultatea de Litere) – 7-21 iulie 2019
– „Vacanță juridică DREPT în Iași – Drept în Iași!” (Facultatea de Drept) – 30 iunie-14 iulie 2019
– „Şcoală de vară pentru Economiști – EconomIS” (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor) – 7-21 iulie 2019
– „Descoperim Pământul spre culmile cunoaşterii! GEO-GEO” (Facultatea de Geografie și Geologie) – 30 iunie-14 iulie 2019
– „Experiență universitară timpurie pentru elevii aflați în situații de risc: program-punte în domeniile Educație Fizică şi Sport şi Teologie Romano Catolică –TEOSPOR” (Facultățile de Educație Fizică și Sport și Teologie Romano-Catolică) – 7-21 iulie 2019
– „Şcoală de vară pentru Ştiințe: program punte pentru tranziția de la liceu la universitate – Vara Ştiințelor” (Facultățile de Biologie și Chimie) – 7-21 iulie 2019
– „Şcoala de vară în domeniul Teologiei Ortodoxe şi Istoriei pentru îmbunătățirea oportunităților de participare la învățământul universitar a elevilor cu risc de abandon – TEOIST” (Facultățile de Teologie Ortodoxă și Istorie) – 7-21 iulie 2019
– „De-ale viitorului: informatică și matematică – INFORMAT” (Facultățile de Informatică și Matematică) – 7-21 iulie 2019
– Hai la facultate! Să descoperim împreună vara universitară la Cuza! VINOlaUAIC! (Facultățile de Filosofie și Științe Social-Politice și Psihologie si Științe ale Educației) – 7- 21 iulie 2019

Detalii despre școalile de vară

Școala de vară se desfășoară timp de două săptămâni în campusul UAIC. Participanții beneficiază de cazare și masă pe toată perioada programului, facultățile implicate asigurând toate resursele necesare realizării activităților. Pe parcursul școlii de vară elevii sunt monitorizați în permanență de cadre didactice și studenți supraveghetori.
Sunt finanțate exclusiv cheltuielile de deplasare (dus – întors) ale elevilor participanți la școlile de vară organizate de UAIC, deci nu și deplasarea potențialilor însoțitori.

Condiții de participare
Pentru a putea participa la școala de vară, candidații trebuie să fie elevi ai unuia dintre liceele eligibile în cadrul proiectului ROSE, să fi absolvit cel puțin clasa a IX-a și să aibă acordul unuia dintre părinți sau a tutorelui legal instituit (dacă sunt minori). Elevii care au împlinit vârsta de 18 ani nu au nevoie de acordul sus-menționat. Elevii care nu au fost selectați în acest an în grupul țintă vor avea prioritate la selecția de anul viitor, când vor trebui să-și reconfirme intenția de a participa pentru ediția 2020, în perioada de preînscriere care va fi anunțată pe site-ul UAIC.

Comments

comments

Categoria: educatie,eveniment





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*