[ VIDEO ] Inaugurarea sistemului de monitorizare din mijloacele de transport in comun din Iasi

Publicat de Curierul de Iasi la data de 23/03/2012

Sistemul de supraveghere video din mijloacele de transport in comun din municipiul Iasi a fost inaugurat joi, 22 martie 2012, de catre primarul Gheorghe Nichita.

Proiectul a fost implementat cu fonduri europene nerambursabile, Iasul facand parte din consortiul Archimedes, alaturi de Aalborg (Danemarca), Brighton (Marea Britanie), San Sebastian (Spania), Monza (Italia) si Usti nad Labem (Cehia).

„Prin intermediul acestui proiect european am reusit realizarea coridorului verde pentru mijloacele de transport, modernizarea a 50 de staţii pentru călători, crearea unor facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi cum ar fi rampe de acces în interiorul microbuzelor, finalizarea pistei pentru biciclişti pe tronsonul Tudor Vladimirescu – Podu de Piatră, amplasarea echipamentului video pentru monitorizarea transportului public şi multe altele. Fac precizarea că Proiectul Archimedes va fi urmat de implementarea unui alt proiect european – Managementul Integrat de Trafic – în valoare de 20 milioane de euro, care va face transportul public mult mai atractiv pentru cetăţeni”, a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Programul zilei de ieri a continuat cu o vizită la dispeceratul RATP, în vederea prezentării noului sistem de monitorizare al transportului public din municipiul Iaşi. Sistemul beneficiază de serviciile a 3 operatori care supraveghează permanent cu ajutorul unui panou gigant modul în care se comportă în trafic autobuzele şi tramvaiele RATP, monitorizarea fiind realizată prin intermediul a 100 de camere video montate in mijloacele de transport in comun.

“Măsurile ce au fost luate în cadrul proiectului european ARCHIMEDES pun în prim plan cetăţeanul, care trebuie să călătorească în siguranţă şi care trebuie să fie cât mai bine informat cu privire la traseele disponibile şi la modificările apărute. Sper ca ieşenii să înţeleagă că demersul nostru este de a eficientiza transportul public, astfel încât maşina personală să nu mai fie prima alegere în ceea ce priveşte transportul în Iaşi”, a mai spus primarul Gheorghe Nichita.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*