Viaţa şi iubirea, personajele principale ale filmelor săptămânii la Cinema Ateneu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/03/2018

Cinema Ateneu continuă în luna martie cu producții despre viață și iubire, iar spre finalul săptămânii va aduce relaxare cu filme pentru cei mici.

Lumina dinăuntru, o comedie romantică, prezintă povestea lui Isabelle, o minunată artistă pariziancă aflată în căutarea iubirii adevărate. Filmul a fost preamiat la Cannes 2017 cu premiul SACD, iar rolurile principale sunt interpretate de doi dintre cei mai populari actori francezi din toate timpurile, Juliette Binoche şi Gérard Depardieu.

Tot săptămâna aceasta rulează și drama Fără iubire, un film regizat de Andrey Zvyagintsev și nominalizat la Oscar 2018 pentru Cel mai bun film străin. Producția prezintă povestea unui cuplu care divorțează, iar copilul lor în vârstă de 12 ani dispare.

 N-ai fost niciodată aici, premiat la Cannes 2017 pentru Cel mai bun actor, Cel mai bun scenariu și nominalizat pentru Palme d’Or, rulează în premieră săptămâna aceasta la Cinema Ateneu. O dramă psihologică care creează o stare de teamă și incertitudine, este plină de suspans, acțiune și emoții puternice.

Cel de-al 8-lea film al renumitului regizor francez Laurent Cantet (Entre les murs), Atelierul, prezintă dificultatea generației tinere de a-și găsi locul într-o societate violentă, ruptă între probleme sociale și politice.

Pe 24 martie, cei mici își pot lua zborul alături de Coconut, micul dragon, și să îl ajute să găsească iarba focului, atât de importantă pentru toți dragonii.

Prințesa furată, o animație despre iubire și puterea ei rulează duminică, 25 martie, ora 12.00. Mila și Ruslan sunt îndrăgostiți până peste cap, însă un vrăjitor malefic vrea să le folosească iubirea pentru a crea o poțiune.

Încheiem pozitiv cu Octav, un film dens, plin de metafore și înțelesuri, o călătorie prin lumea copiăriei, căreia atât de mult îi ducem dorul.

 

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

19 martie 2018

Ora 18.00 – „Lumina dinăuntru” – Un beau soleil intérieur – (regia Claire Denis) – Nerecomandat sub 15 ani

Ora 20.00 – „Fără iubire” – Nelyubov – (regia Andrey Zvyagintsev) – AP 12

 

21 martie 2018

Ora 18.00 – „Lumina dinăuntru” – Un beau soleil intérieur – (regia Claire Denis) – Nerecomandat sub 15 ani

Ora 20.00 – „N-ai fost niciodată aici” – You Were Never Really Here – PREMIERĂ – (regia Lynne Ramsay)

 

23 martie 2018

Ora 18.00 – „Atelierul” – L’atelier – (regia Laurent Cantet) – AP 12

Ora 20.00 – „N-ai fost niciodată aici” – You Were Never Really Here – (regia Lynne Ramsay)

 

24 martie 2018

Ora 12.00 – „Coconut, micul dragon” – 3D – (regia Hubert WeilandNina Wels) – AG

 

25 martie 2018

Ora 12.00 – „Prințesa furată” – Stolen Princess – (regia Oleg Malamuzh) – AG

Ora 14.00 – „OCTAV” – (regia Serge Ioan Celebidachi) – AG

 

„Lumina dinăuntru” – Un beau soleil intérieur – 15+

Regia: Claire Denis

Cu: Juliette Binoche, Xavier Beauvois, Philippe Katerine, Josiane Balasko, Sandrine Dumas, Gérard Depardieu

Gen: comedie romantică

Durată: 94 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=h-haop2Ini0

 

„Lumina dinăuntru”, comedia romantică preamiată la Cannes 2017 cu premiul SACD ne provoacă la a ne descoperi frumusețea din suflet, lumina din interior. Așadar, regizoarea Claire Denis, avându-i drept actori principali pe doi dintre cei mai populari actori francezi din toate timpurile, Juliette Binoche şi Gérard Depardieu, o pune în centrul atenție pe Isabelle, o pariziancă divorţată, aflată în căutarea marii poveşti de dragoste a vieţii ei. Artistă din Paris, mamă divorțată, ea caută iubire și reprezintă imaginea tuturor celor care caută iubire, acea formă ideală de dragoste, greu de găsit.

Regizoarea Claire Denis mărturisește că și-a imaginat personajul Isabelle (Juliet Binoche) ca pe o Casanova, și încă de la început acesta a fost bine conturat în mintea sa: „Brunetă, foarte feminină, cu cizme înalte – o expresie a dorinței care există în ea. Îi intuim coapsele între fusta scurtă și partea de sus a cizmelor. Poartă o tunsoare bob, ca femeile războinice Mystic – acele stencils monocrome pe care le vedeai desenate pe străzi în anii ’80. Am avut în minte și personajele Crepax: cu părul scurt, închis la culoare, și o puternică aură erotică. O femeie fără tabuuri, nici nimfomană, nici prostituată. Isabelle știe, de asemenea, că – în căutarea dragostei adevărate – ai și momente în care plângi. M-am săturat de personaje de film care sunt invariabil eroice. Nu poți fi mereu așa. Isabelle nici măcar nu se mai străduiește să fie astfel. Este o femeie care vede distanța dintre ceea ce ea caută într-un bărbat și ceea ce poate găsi. Acest decalaj se înrăutățește din ce în ce mai mult pe parcursul diferitelor sale întâlniri, „fragmentele” ei. Isabelle nu este însă o versiune feminină a lui Don Juan: o seducătoare depresivă, pradă unei dependențe care să o omoare încet. Ea este mai mult o Casanova, o hedonistă, dar pentru că este femeie, rămâne discretă“, explică regizoarea Claire Denis.

 

„Fără iubire” – Nelyubov – AP 12

Regia: Andrey Zvyagintsev

Cu: Maryana Spivak, Aleksey Rozin, Matvey Novikov

Gen: dramă

Durată: 127 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=mLegoO4NdD8

 

Fără iubire a obținut Premiul juriului la Cannes 2017 și a fost nominalizat pentru Palme d’Or. Anul acesta, filmul a fost propunerea Rusiei la premiile Oscar și Globul de Aur, unde a fost nominalizat pentru pentru Cel mai bun film străin.

Filmul prezintă drama unei familii dezbinate. Boris (Alexei Rozin) și Zhenya (Maryana Spivak) sunt în plin proces de divorț și tot timpul se ceartă. Singurul lucru pe care îl mai au de împărțit este apartamentul pe care încearcă să îl vândă, ca să își poată continua viața separat. În tot acest proces ei uită de Alyosha (Matvey Novikov), fiul lor de 12 ani, care dispare fără urmă. În ciuda acestui fapt, Boris și Zhenya se ceartă mai tare și sunt tot mai lipsiți de iubire.

 

„N-ai fost niciodată aici” – You Were Never Really Here

Regia: Lynne Ramsay

Cu: Joaquin Phoenix, Ekaterina Samsonov

Gen: drama, mister, thriller

Durată: 95 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=VHVovRc-iyU

„O experiență viscerală fabricată perfect”, după cum spunea Joaquin Pheonix la una dintre avanpremierele filmului în Europa. Pelicula „N-ai fost niciodată aici”, bazată pe romanul lui Jonathan Ames, a primit două premii la Cannes 2017, printre care premiul pentru Cel mai bun scenariu, Lynne Ramsay și pentru interpretare masculină, Joaquin Pheonix, dar și o nominalizare pentru premiul Palme d’Or.

Filmul prezintă povestea lui Joe (Joaquin Pheonix), un veteran de război care lucrează pentru diverse persoane influente pentru a găsi persoane dispărute. Examinarea minuțioasă a suferințelor personajului este cheia întregului film, care aduce în discuție nu numai problema veteranilor care se confruntă cu probleme fizice și psihice majore după încheierea războiului, dar și a copiilor abuzați, a traficului de copii, a corupției, dar și a marginalizării celor care nu reușesc să se adapteze la noua societate de consum, în care indivizii își pierd individualitatea și devin simple obiecte sau unelte.

 

„Atelierul” – L’atelier 

Regia: Laurent Cantet

Cu: Marina Foïs, Matthieu Lucci, Florian Beaujean, Mamadou Doumbia, Mélissa Guilbert

Gen: dramă,  thriller

Durată: 113 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=NJknHQz-BEw

 

Atelierul, cel de-al 8-lea film al renumitului regizor francez Laurent Cantet (Entre les murs) vorbește despre dificultatea generației tinere de a-și găsi locul într-o societate violentă, ruptă între probleme sociale și politice. Filmul a fost nominalizat la Cannes 2017 pentru Premiul Un Certain Regard – Laurent Cantet, și va rula în premieră în România pe 9 martie, atunci când va fi proectat și la Cinema Ateneu, Iași.

Totul se întâmplă la Ciotat, sudul Franței, vara anului 2016. Antoine (Matthieu Lucci) acceptă să urmeze un atelier de scris la care au fost selectați câțiva tineri pentru a scrie un roman de suspans cu ajutorul Oliviei (Marïna Fois), o scriitoare celebră. Subiectul romanului ar trebui să includă trecutul industrial al orașului, șantierul naval închis de peste 25 de ani. Indiferent la acestea şi preocupat de problemele actuale, Antoine intră rapid în conflict cu restul grupului și cu Olivia, deopotrivă îngrijorată și fascinată de violența sa.

Atelierul, cel de-al optulea lungmetraj al renumitului regizor francez, Laurent Cantet, a avut premiera mondială la Cannes 2017, în prestigioasa secţiune Un Certain Regard. O reprezentare fidelă a generației tinere de azi și a problemelor cu care se confruntă, în contextul transformării radicale a societății și a culturii.

 

„Coconut, micul dragon” – 3D

Regia: Hubert Weiland, Nina Wels

Cu: Carolin Kebekus, Max von der Groeben, Dustin Semmelrogge, Gudo Hoegel, Sabine Falkenberg, Sarah Alles

Gen: animație

Durata: 83 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=YqYqN4Qgark

 

Coconut, un dragon de foc mititel care intră mereu în bucluc, este însărcinat să păzească iarba de foc care îi conferă neamului său un dar unic, acela de a sufla flăcări, dar se trezește că cineva a furat-o de sub nasul lui. Prin urmare, Coconut se hotărăște să pornească în căutarea ierbii focului, și își unește forțele cu Oscar, dragonul mâncăcios, și Matilda, un porcușor țepos. Coconut este surprins să afle că celelalte neamuri de dragoni nu simpatizează prea mult dragonii de foc. Darul lor special se pare că este invidiat de ceilalți, dar, când vulcanul dormitând de pe Insula Dragonilor se trezește la viață și începe să verse lavă fierbinte, Coconut trebuie să înfrunte curajos căldura și fumul, ca să aducă înapoi iarba focului. Dar oare chiar își dorește ca insula să redevină așa cum era ea înainte? Poate găsi el o cale de a împăca toate rasele de dragoni și să salveze insula de la distrugere?

Călătoria îl va face pe Coconut să înţeleagă că lumea este mult mai mare decât credea, dar mai ales că bunăvoinţa poate muta munţii din loc.

 

„Prințesa furată” – Stolen Princess – 2D

Regia: Oleg Malamuzh

Cu:  Nadeshda Dorofeeva, Aleksey Zavgorodniy, Evgeniy Malukha, Serhiy Prytula

Gen: animație, comedie, fantastic

Durată: 85 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=0lBnPwKk81U

Prințesa furată spune povestea fermecătoare a frumoasei prințese Mila, fiica regelui, de care se îndrăgostește chipeșul trubadur Ruslan, dar care e răpită de un malefic vrăjitor. Acesta vrea să transforme dragostea dintre cei doi într-o poțiune magică. Ruslan va trebui să treacă peste toate obstacolele pentru a o aduce înapoi pe prințesă și pentru a dovedi că iubirea adevărată poate învinge magia.

 

„OCTAV”

Regia: Serge Ioan Celebidachi

Cu: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan

Durata: 102 minute

Octav”, filmul considerat un „miracol”  în peisajul cinematografic românesc, revine pe marele ecran la Cinema Ateneu. Lungmetrajul descrie o poveste care celebrează viaţa şi aduce omagii purităţii copilăriei, prieteniei, dragostei şi nostalgiei dulce-amăruie. Octav, rol interpretat de actorul Marcel Iureș,  își redescoperă bucuria de a trăi cu ajutorul Anei care îl poartă într-o călătorie prin timp. „Nu am mai întâlnit niciodată aşa ceva, în ultimii 25 de ani, în România. Este cel mai frumos rol pe care l-am primit până acum”, spune Marcel Iureș despre personajul său.

Protagonistul contruiește cu măiestrie povestea unui om în care ne regăsim cu toții. „Este o poveste profund umană, acesta fiind şi motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de poveşti”, adaugă actorul. Personajul său capăt numeroase nuanțe pe parcul călătoriei în timp, iar momentele importante ale vieții lui Octav sunt retrăite prin prisma conştiinţei unui om în vârstă de 80 de ani.

Filmul îi reunește pe doi dintre giganții cinematografiei române, Marcel Iureș și Victor Rebengiuc. Despre colaborarea cu Victor Rebengiuc, Marcel Iureş afirma că „Victor este unul dintre stâlpii groşi, pe care se sprijină teatrul românesc. Dacă tragem acest stâlp doi centimetri la dreapta sau la stânga, teatrul românesc se dezechilibrează. Victor Rebengiuc poate fi orice. E greu de descris Victor”.

 

Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D și proiecția de gală, și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt incluși în prețul biletului.

 

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet film 3D: 15 lei (ochelarii incluși)

Detalii pe:

Facebook: Cinema Iași

Instagram: www.instagram.com/iasicinema/

Site-ul: www.ateneuiasi.ro

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*