Verde pentru sistemul de management al traficului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/04/2016

Proiectul sistemului de management al traficului în Iaşi va continua să fie implementat în municipiu, neexistând nici o suspiciune privind legalitatea acestuia.

 

Perfect legal

Primarul interimar Mihai Chirica a anunţat  în cadrul unei conferințe de presă că proiectul privind sistemul de management de trafic în municipiul Iaşi nu are nici o problemă privind legalitatea. În acest sens a adus ca argument comunicarea pe care a avut-o cu Direcţia Naţională Anticorupţie, instituţie care a comunicat că nu există suspiciuni în cazul în sine al proiectului care trebuie implementat de către Asocierea UTI Grup şi Information Business Consulting. „După o perioadă destul de fierbinte în care Primăria şi compania UTI Grup şi-au «încrucişat săbiile», am reuşit, independent de societatea comercială, să lămuresc toate aspectele legate de legalitatea acestui contract. La sfârşitul săptămânii trecute, Direcţia Naţională Anticorupţie ne-a răspuns la toate întrebările pe care le-am transmis în privinţa legalităţii acestui contract. Printre altele, doamna procuror-şef a comunicat că nu există suspiciuni cu privire la legalitatea încheierii contractului dintre Municipiul Iaşi şi asocierea menţionată. Această comunicare ne oferă dreptul să continuăm toate clauzele contractuale până la finalizarea contractului. Din ianuarie şi până în prezent a avut loc recepţia tuturor echipamentelor instalate pe domeniul public al municipiului Iaşi. A fost inventariată intersecţie cu intersecţie, semafor cu semafor, dispozitiv cu dispozitiv, atât în zona de dispecerat, cât şi în ceea ce priveşte partea de dispozitive de comandă şi toate celelalte echipamente subsecvente. Am verificat inclusiv seriile de fabricaţie şi corespondenţa dintre facturi şi echipamente”, a afirmat Mihai Chirica.

 

Etapele implementării

Edilul Iaşului a anunţat următoarele acţiuni care vor fi efectuate în cadrul acestui proiect. „În momentul de faţă avem o echipă bine închegată şi, săptămânal, după inventarierea tuturor problemelor pe care deja mare parte le avem în sarcină, vom face o prezentare publică şi o implementare a rezolvărilor, punct cu punct, arteră cu arteră, pentru ca la final tot sistemul să funcţioneze aşa cum a fost proiectat. Centrul unic de comunicare va fi la Primăria Municipiului Iaşi. Într-adevăr, în trecut s-au înregistrat unele disfuncţionalităţi în traficul rutier, unele chiar mai mari decât în perioada anterioară implementării acestui sistem. A fost o necorelare 100% a acestor echipamente pentru că nu au fost puse în funcţiune toate în acelaşi timp şi nu au funcţionat într-un mod integrat, fapt care se întâmplă şi acum. Totodată, pe fondul tensiunilor care au apărut între UTI şi Primărie şi a cazului penal dezvoltat pe lângă această situaţie, a fost şi o lipsă de comunicare între noi. Pe de o parte, cea mai mare parte a conducerii companiei a demisionat şi a plecat, pe de altă parte, această suspiciune m-a ţinut şi pe mine foarte rezervat în ceea ce priveşte comunicarea cu dumnealor”, a mai spus Mihai Chirica. Proiectul Primăriei Municipiului Iaşi, care beneficiază de finanţare europeană, are o valoare totală de 91.182.309 lei, partea de cofinanţare a municipalităţii fiind de 1.471.356 lei.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*