Universitatea de Medicină „Gr. T. Popa” are o soră mai mică în Dăneştii Vasluiului

Publicat de Curierul de Iasi la data de 20/06/2011

Săptămâna trecută prin Iaşi, prin Vaslui, ba chiar şi în capitală, a circulat o invitaţie din partea şcolii primare Dăneşti, care chema fiii satului acasă, în ziua de 11 iunie la ora 10. Urmau să sărbătorească amintirea eruditului om de cultură, academicianul Grigore T. Popa, profesor al Universităţii de Medicină din Iaşi şi cercetător în domeniul ştiinţelor medicale, al cărui nume îl luase şcoala.

Răspunzând invitaţiei, sâmbătă dimineaţa parcurgeam drumul Vasluiului, urcat în maşina tânărului doctor ieşean Eduard Tonegaru, medicul Dispensarului din comuna Dăneşti, care îngrijeşte cu pasiune şi fără dor de migrare sănătatea locuitorilor celor şase sate (Dăneşti, Emil Racoviţă, Bereasa, Râşcani, Boţoaia, Tătărăni), împrăştiate pe câteva dealuri şi tot atâtea văi. Privind peisajul pitoresc al caselor înşirate de-a lungul şoselei şi lanurile verzi ce se bucurau de dărnicia ploiţei din seara precedentă, ajungeam în fostul târguşor Codăeşti, cândva sediu de pretură, în care se adună locuitorii satelor megieşe, la iarmarocul tradiţional. Ca şi în urmă cu vreo sută de ani, acolo vând prisosul de grâne, vite, cai, râmători, păsări, legume, brânzeturi, pometuri, cumpărând în schimb unelte, sape, seceri, coase, potcoave, caiele şi bolovani de sare pentru animale. Au uitat doar gazul (petrolul lampant), hogeagurile şi fitilurile pentru lămpile de altădată, bărbaţii poftind acum becuri electrice şi lanterne cu dinam drept lampioane, iar tinerele gospodine, nemaiştiind de bumbac, fluturaşi aurii, mărgele şi jurubiţe de mătase pentru ţesutul iilor şi catrinţelor, târguiesc straie „de gata“ din automobilele – dugheană pline de hăineturi noi sau „second hand“.

Satul Şurăneşti poartă de vreo 40 de ani numele lui Emil Racoviţă

Meditând la crugul vremii în veşnică primeneală, am trecut pe lângă şiragul de coşare pustii ale fostului centru de achiziţii ce erau plin prin anii 1980 cu ştiuleţii adunaţi de pe întinsele lanuri, acum brăzdate de haturi şi dujinci adesea gălbejite, şi am ajuns pe creasta satului Şurăneşti, numit de vreo 40 de ani „Emil Racoviţă“. Spre amintirea profesorului, biologului, speologului, academicianului care a copilărit pe zarea însorită, iar – după localnici – chiar s-ar fi născut în conacul cu ograda largă, arbori centenari, livadă bogată şi împrejmuită cu zid de cetate, nimicit după război şi reparat de stat prin anii 1962-1964, când s-a deschis Casa memorială „Emil Racoviţă“. Casa adăposteşte relicve şi obiecte legate de viaţa şi activitatea speologului cât şi de-ale academicianului şi istoricului Emil Condurachi, tot fiu al satului ca şi academicianul Grigore T. Popa.

Înfruntând un deal, cu alură de munte prăpăstios, ce a pus la grea încercare maşina, am coborât în marea de verdeaţă unde se ascunde satul Dăneşti şi fix la ora 10 eram în faţa şcolii cu firma acoperită de o pânză albă şi înconjurată de maşini în toate culorile. La poartă, emoţionat, profesorul Ioan Coman, directorul şcolii, cu un braţ de garoafe în mână , întâmpina musafirii urându-le „bun venit” şi înmânându-le mapa sărbătorii cu programul şi volumul „Nume nou şcolii noastre la un secol şi jumătate de învăţământ dăneştean”, dedicat evenimentului: „Acordarea numelui Grigore T. Popa şcolii din Dăneşti” (săvârşită în urma propunerii sale şi aprobării forurilor superioare).

Academicianul al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a fost fiu al comunei Dăneşti, născut în satul Şurăneşti şi fecior al Mariei Iancu Gore, din neamul răzăşesc al dăneştenilor.

Potrivit tradiţiilor, festivitatea începea cu Tedeumul săvârşit de preoţii Căpitanu Constantin din Dăneşti şi Mâţâlă Manole din Şurăneşti, după care cercetătorul Vlad Tudor Popa, director adjunct al Institutului de Chimie Fizica al Academiei Române şi nepotul sărbătoritului, dezvelea noua firmă a şcolii purtând numele „Grigore T. Popa”.

A urmat o bogată şezătoare cu imnul şcolii, cântece şi jocuri populare, privite cu bucurie de musafirii veniţi din oraşe unde multe din trăirile româneşti au dispărut, sufocate de moravurile modernismului. Purtând frumoase costume naţionale din sipetele bunicilor, elevii claselor mai mari întindeau hore şi sârbe strămoşeşti, secondate de „gâgâlicii” de la grădiniţă, ce băteau pasul voiniceşte, instruiţi de talentata profesoară – educatoare Rodica Ariton.

Şcoală veche, înfiinţată în 1865

Deschizând un mic simpozion, directorul prezenta istoricul şcolii ajunsă la venerabila vârstă de 146 ani de la înfiinţarea sa în 1865, urmare Legii Instrucţiunii Publice votată pe vremea domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Cunoscută şi de poetul Mihai Eminescu, revizor şcolar al judeţelor Vaslui şi Iaşi, o cita într-un „Tablou pentru reorganizarea şcoalelor rurale din judeţul Vaslui”, arătând că era singură în comuna de atunci formata din satele: „Şurăneşti de Sus, Şurăneştii de Gios, Dăneştii Mănăstirii, Ciorâţa şi Dăneşti răzeşi”, în care funcţiona. Avea învăţător pe normalistul Michiu Ion, din Bucureşti. (Gh. Ungureanu, „Eminescu în documente de familie”)

Preluând cuvântul, filologul Maria Magdalena Anghelescu, nepoata profesorului, prezenta „O scurtă privire genealogică a lui Grigore T. Popa”, după care cercetătorul Vlad Tudor Popa, inspirat de o vorbă a bunicului, susţinea referatul „Grigore T. Popa – A şti înseamnă a şti unde să cauţi.”

Aducând cuvântul Universităţii de Medicină ”Grigore T. Popa”, rectorul prof. dr. Vasile Astărăstoae, prezent la sărbătoare împreună cu prorectorul conf. dr. Dragoş Pieptu, declara că prestigioasa instituţie ieşeană se bucură de înfrăţirea cu sora din Dăneşti şi, donându-i mai multe volume dedicate sărbătoritului, anunţa şi acordarea unei burse de studii medicale unui elev merituos al şcolii locale – promisiune îndelung aplaudată.

Mărturisindu-şi gândurile şi alţi participanţi, profesorul Vasile Ursanu, inspector şcolar general adjunct, transmitea urările forului învăţământului din judeţul Vaslui, dorind ca şcoala să-şi ridice mereu prestigiul la nivelului renumelui marelui ei patron. Urmându-l, profesorul Gheorghe Cârjă, directorul Liceului Mihail Kogălniceanu din Vaslui, evoca amintirea învăţătorului – arheolog Costache Buraga, creatorul unui bogat muzeu şi autorul volumului „Dăinuiri dăneştene”, citând şi câţiva dintre dascălii şcolii cunoscuţi pentru modul lor de a face educaţie „cu iubire”, precum Nicolae Ariton, profesor de limba română şi membru al Uniunii Scriitorilor, Maricica Tăbuşcă, profesoară de biologie, Gabriela Coman, profesoară de istorie-geografie, Ioan Coman, profesor de matematică. Ultimii – prezenţi în şcoală din toamna anilor 1974 şi ‚76, după studiile universitare, satul devenindu-le baştină.

Impresionată de activitatea desfăşurată de-a lungul timpului în comună (şi cele câteva lucrări monografice, între care volumul „Fii ai comunei Dăneşti” din anul 1981 cu vreo 400 de nume, multe proeminente în diferite domenii de activitate), profesoara Gica Ursanu, directoarea Casei Corpului Didactic din Vaslui, o considera demnă de o academie culturală.

Completând prezentarea profesorului Gr. T. Popa, cu realizările ştiinţifice, doctorul Eduard Tonegaru arăta şi satisfacţia ce o avea dânsul, din punct de vedere profesional, întâlnind diferite cazuri medicale, grele, pe care le rezolva, bucurându-se de reuşite şi respect.

Evocându-se multiplele preocupări ale savantului Gr. T. Popa se prezenta şi prestigioasa revistă „~nsemnări ieşene”, susţinătoare a „specificului naţional”, apărută la 1 ianuarie 1836 din iniţiativa profesorului, împreună cu scriitorul Mihai Sadoveanu şi poetul George Topîrceanu şi care anul acesta a ajuns la 75-a aniversare.

În final, mulţumind auditoriului pentru susţinerea evenimentului şi musafirilor pentru venirea la Dăneşti din îndepărtatele lor reşedinţe, primarul comunei, inginerul agronom Rene Pester, făcea un mic istoric al satului şi împărţea diplomele de excelenţă din partea Primăriei, pentru rodnicia muncii, atribuite cadrelor didactice, astăzi pensionare, cât şi celor ce activează cu sârg în cele opt clase ale şcolii din zilele noastre.

Ceasurile zburând mai iute ca minutele, atunci când sosea clipa încheierii festivităţii participanţii se despărţeau cu greu, amintirile şi evocările umplându-le sufletul de romantism. Unii se gândeau cit de bine ar prinde copiilor noştri asemenea trăiri, dacă s-ar găsi instituţiile care să înlesnească vizite între şcolile oraşăneşti şi cele rurale, ca pe vremea învăţământului iniţiat de Spiru Haret.

După vizitarea şi a muzeului etnografic organizat într-o sală a şcolii, aşteptându-se un spaţiu mai larg, la plecare, musafirii erau conduşi până la poartă de grupul profesorilor ce le urau o nouă revedere.

Ion Mitican

Comments

comments



Stiri similare

  1. Colocviu naţional la Universitatea Al.I.Cuza


Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!