Un nou sistem de management al traficului pe coridorul Civitas

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/07/2010

Este vorba despre realizarea unui coridor de tip “green light” care să permită mijloacelor de transport public să aibă prioritate la semafoarele de pe culoarul Civitas, cuprins pe segmentul Rond Agronomie – Tudor Vladimirescu.

Archimedes introduce măsuri inovative în transportul public ieşean. Una din măsurile importante ale proiectului este cea de prioritizare a transportului, în general, prin sistemul de prioritate la semafor şi, în particular, de prioritizare a transportului public prin marcarea benzii speciale pentru transport public.

Începând cu 22 iulie 2010 va fi funcţional sistemul de prioritate la semafor pe coridorul Civitas.

Acest coridor integreaza un număr de 15 intersecţii: Splai Bahlui (mal drept) – blvd. T. Vladimirescu, blvd. Chimiei – blvd. T. Vladimirescu     a, aleea Prof. Ghe. Alexa – blvd. T. Vladimirescu, str. V. Lupu – blvd. T. Vladimirescu, str. Elena Doamna – str. Ghica Vodă, str. Elena Doamna – str. A. Panu, blvd. Independenţei – str. Sărăriei şi str. Stihii, blvd. Independenţei – str. I.C. Brătianu, str. M. Eminescu, blvd. Independenţei – str. V. Alecsandri, blvd. Independenţei – str. V. Conta, Rond Eminescu, blvd. Carol I – str. Toma Cozma, blvd. Carol I – trecere pietoni Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, blvd. Carol I – trecere pietoni str. Ghe. Asachi, str. Cuza Voda – str. I.C. Brătianu.

În toate aceste intersecţii se instalează în acest moment detectoare de contorizare automată a traficului şi, de asemenea, automate de semaforizare. Toate acestea vor fi conectate la un echipament central care va permite monitorizarea echipamentelor instalate, cât şi remedierea în foarte scurt timp a eventualelor defecţiuni apărute.

Aceste echipamente vor putea modifica, în timp real, durata de verde de pe diferitele direcţii de mers. Calculul duratei de verde se va face prin asigurarea unui timp minim de verde garantat care să permită pietonilor traversarea arterelor în siguranţa şi, apoi, extinderea perioadei de verde în funcţie de numărul de maşini aflat în aşteptare la semafor.

După cum se poate observa deja în teren, pe bulevardul Independenţei a fost deja marcată banda specială pentru mijloace de transport public. Banda specială pentru transport public a fost aleasă pe bulevardul Independenţei având în vedere faptul că bulevardul are trei benzi, delimitarea aducând o reală fluidizare a traficului.

Sistemul de prioritate la semafor şi cel de delimitare de benzi speciale constituie prima etapă în implementarea unui sistem centralizat de management al traficului la nivelul întregului oraş.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*