Un nou sediu pentru Căminul de bătrâni

Publicat de Curierul de Iasi la data de 18/11/2010

Căminul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena se va muta într-un nou sediu în Bucium. După retrocedarea vechiului imobil din apropiere de Sala Polivalentă a fost construit un nou sediu în parteneriat cu Iulius Group. Noul sediu are o capacitate mai mare de cazare şi oferă bătrânilor condiţii mult mai bune.

Bătrânii de la căminul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” se vor muta la finalul acestei săptămâni într-un nou şi modern sediu construit de Iulius Group în zona Bucium, a anunţat primarul Gheorghe Nichita, după ce a inspectat stadiul final al lucrărilor de construcţie.

Edilul-şef s-a arătat mulţumit de modul în care arată noua locaţie pusă la dispoziţia Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi în care se vor muta persoanele vârstnice cazate până acum la adresa din Iaşi, str. Constantin nr. 1. Acest lucru este necesar după ce consilierii municipali au votat la ultima şedinţă de Consiliu Local punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de retrocedare a vechiului sediu al căminului de bătrâni către Fundaţia Caritatea.

„Noua locaţie este în mijlocul naturii, într-o zonă liniştită, departe de poluarea şi zgomotul unui mare oraş. Dacă în vechiul sediu erau 148 de persoane vârstnice care locuiau în camere de 6 sau 7 persoane, în noul sediu avem la dispoziţie 184 de locuri în camere de 2, 3 sau 4 persoane, cu grupuri sanitare proprii şi cu cabine de duş, precum şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi şi imobilizate la pat. Nu mai vorbim de un cămin, ci de un complex modern la aceleaşi standarde cu cele din Europa occidentală, din Germania spre exemplu. Cele 3 pavilioane destinate cazării bătrânilor sunt deservite de un pavilion administrativ unde se găseşte o infirmerie, o sala de mese, o bucătărie şi o spălătorie, precum şi birourile celor care lucrează acolo. Sunt amenajate spaţii verzi şi de recreere, vârstnicii au la dispoziţie chiar şi o micuţă capelă, întreaga zonă este bine gândită pentru nevoile funcţionale ale unui cămin de bătrâni” – a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Din punct de vedere funcţional, Pavilionul 1 este compus din 24 dormitoare, 12 băi aferente dormitoarelor, holuri şi căi de evacuare dotate cu rampe. Pavilionul 2 are o funcţiune administrativă şi este compus din recepţie, birourile administraţiei, cabinete de consiliere juridică şi psihologică, zonă destinată îngrijirii medicale (compusă din sală tratamente, cabinet medici, cameră de gardă, sală de aşteptare, magazie medicamente, sală sterilizare, magazie materiale de curăţenie şi magazie deşeuri medicale), precum şi praclisier. Tot în acest pavilon, se află cantina, sala de mese, bucătăria, biroul de primire a mărfii, magazie legume, magazie carne, magazie peşte, magazie alimente, grupuri sanitare şi vestiarul personalului. De asemenea, tot în pavilionul 2 se află centrala termică şi zona de spălătorie compusă din hol, magazii de rufe, călcătorie.

Pavilionul 3  este compus din 12 dormitoare, 6 băi aferente dormitoarelor, 2 camere de zi, holuri şi căi de evacuare dotate cu rampe, iar pavilionul 4 – (spaţii de cazare) este compus din 12 dormitoare, 6 băi aferente dormitoarelor, o cameră de zi, holuri perpendiculare şi căi de evacuare dotate cu rampe.

Capacitatea camerelor este de 2, 3 si 4 persoane, după cum urmează: 4 camere a câte 2 persoane , 29 camere a câte 3 persoane, 15 camere a câte 4 persoane. Un grup sanitar (fiecare fiind echipat şi pentru persoane cu dizabilităţi) deserveşte două dormitoare.

Mobilierul, perdelele din organza şi decoraţiunile sunt noi, fiecare persoana cazată beneficiind de pat, ladă de aşternut şi dulap pentru haine. Fiecare cameră dispune de telefon şi este dotată cu priză pentru televizor. Sala de mese a fost dotată cu scaune şi mese noi. Pardoselile sunt sigure, iar uşile dormitoarelor sunt speciale (permit accesul scaunelor cu rotile, paturilor pe roţi şi tărgilor)

Recepţiile şi camerele de zi din pavilioane sunt mobilate cu măsuţe şi canapele. De asemenea, holurile, recepţiile şi camerele de zi sunt decorate cu tablouri şi aranjamente florale pentru a redea atmosfera caldă de acasă.

Pentru relaxare si activităţi în aer liber, locatarii căminului de bătrâni au la dispoziţie peste 6.300 mp de spaţii verzi (vie, livadă, grădină cu flori ornată cu magnolii, brazi, băncuţe etc.), precum şi spaţii largi de promenadă.

Alte dotări: sisteme anti-incendiu, rezervă de apă potabilă, iluminare interioară şi exterioară (generator energie), de alarmare (duşurile au sistem de alertă în eventualitatea în care unei persoane i se face rău), rampe pentru cărucioare şi tărgi, balustrade speciale, internet în pavilionul administrativ şi toate celelalte utilităţi.

Calea de acces de la drumul naţional pâna la căminul de bătrâni este de circa 500 m.

Municipalitatea ieşeană a încheiat un contract de închiriere pentru acest sediu cu Iulius Group pe o perioadă de 3 ani, la preţul simbolic de 1 leu pe lună, în sarcina Direcţiei de Asistenţă Comunitară urmând să intre plata utilităţilor, a taxelor şi plata personalului care deserveşte căminul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Comments

comments



2 Comentarii

  1. Silviu

    Foarte bine pentru ei … meritau asa un loc in care sa-si petreaca batranetea departe de tot zgomotul care este si va fi in zona actuala … dar cu vechea locatie ce se va intampla ? din cate stiu acea cladire se afla langa proiectul palas si nu va arata prea frumos printre noile si impunatoarele constructii din acel proiect … si venind vorba despre acea zona … nu vi se pare ca ar trebui facut ceva cu spatiul ala in care a fost spart asfaltul si taiati toti copaceii(pe strada palat) pentru a se putea face canalizarea palas? este acolo si o casa abandonata care nu da bine la peisaj …e totusi o zona centrala a orasului … hai sa nu o facem ca la Timisoara unde au in centru o fabrica de ciocolata care cade la primul cutremur de 4 grade…

  2. Curierul de Iasi

    Vechea locatie a fost retrocedata Fundatiei Caritatea in urma unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
    Cand va fi gata anul viitor, PALAS va reprezenta o zona de atractie regionala si nationala, creand locuri de munca si bunastare locuitorilor orasului nostru.




*