Un nou început pentru transportul public

Publicat de Curierul de Iasi la data de 13/07/2017

Joi, 13 iulie, la Palatul Roznovanu a fost semnat contractul de furnizare de către compania Anadolu Isuzu a celor 88 de autobuze noi achiziţionate de Primăria Municipiului Iaşi în baza unui credit BERD destinat înnoirii parcului auto al Companiei de Transport Public (CTP). La ceremonie au participat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, Hakan Kefoglu şi Bora Oner, directorul de export și, respectiv, directorul financiar al Anadolu Isuzu, şi Cristian Stoica, directorul general al CTP Iaşi.

Conform înţelegerii contractuale, primele 30 de autobuze vor fi livrate în decurs de 20 de săptămâni începând de la data semnării contractului. Restul de 58 de unităţi vor ajunge la Iaşi până în prima decadă a lunii martie 2018.

100 de autobuze noi la 100 de ani de la Marea Unire

„Încercarea de a-l atrage pe viitorul călător în utilizarea mijlocului de transport în comun nu poate reuşi decât prin creşterea calităţii serviciului public de transport, prin investiţii permanente pe care trebuie să le facem atât în partea logistică, respectiv autobuze şi tramvaie, în infrastructură, mă refer la străzi şi linii de tramvai, în calitatea personalului şi, desigur, în managementul companiei de transport public”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Edilul a apreciat contribuţia adusă la succesul acestui proiect de către membrii Consiliului Local, dar şi de BERD, instituţia financiară care a acordat creditul necesar achiziţionării noilor autobuze.

„Am demonstrat că, într-o perioadă relativ scurtă, am putut parcurge atât procedura de contractare a unui credit, cât şi cea de semnare a contractului de achiziţie, în aşa fel încât, în mai puţin de un an de zile, să ne putem bucura de primele autobuze care vor ajunge la Iaşi”, a adăugat primarul Mihai Chirica.

Acesta a subliniat că proiectul cumpărării autobuzelor este ataşat conceptului de Centenar, aducerea la Iaşi în primăvara anului 2018 a autobuzului cu numărul 100 integrându-se în mai ampla celebrare a celor 100 de ani care se vor împlini de la Marea Unire. Primarul Mihai Chirica a accentuat faptul că întreaga procedură de achiziţie a autobuzelor s-a desfăşurat în deplină transparenţă, iar standardele de calitate cerute de către ieşeni în privinţa noilor mijloace de transport au fost respectate.

Autobuze la standarde japoneze

La rândul său, Hakan Kefoglu, manager de export al Anadolu Isuzu, s-a declarat mulţumit de modul în care s-au derulat procedurile de achiziţie a noilor autobuze. „Suntem aici pentru a semna contractul de furnizare a 88 de autobuze Isuzu Citiport către Municipiul Iaşi. De fapt, asta e partea cea mai uşoară care ne revine. Cea mai dificilă parte a acestui proces au îndeplinit-o colegii care s-au ocupat de această licitaţie, obţinând astfel cel mai bun rezultat posibil atât pentru noi, cât şi pentru cetăţenii Iaşului. Criteriile de evaluare şi atribuire nu au fost uşoare, unele dintre ele fiind foarte dificile. A fost un proces lung, în care atât reprezentanţii noştri, cât şi cei de la Primăria Municipiului Iaşi au muncit foarte mult pentru a oferi soluţia ideală pentru cetăţenii oraşului dumneavoastră. Le mulţumesc fiecăruia dintre cei care au avut un rol în acest demers”, a declarat Hakan Kefoglu.

Acesta a subliniat faptul că autobuzele Isuzu Citiport au nivelul cel mai scăzut de emisii dintre ofertele prezentate la licitaţie, dar, ţinând cont de filosofia japoneză privind protecţia mediului, rezultatul final nu a fost o surpriză pentru Anadolu Isuzu. „Noi producem autobuze de o calitate la standarde japoneze în ceea ce priveşte protecţia acordată mediului înconjurător, situându-ne la nivelul cerinţelor Uniunii Europene”, a adăugat Hakan Kefoglu.

Dotări de top

Autobuzele furnizate de Anadolu Isuzu sunt echipate cu motor Euro 6 clasa C, cea mai performantă tehnologie ecologică existentă la nivel european. Fiecare autobuz oferă condiţiile maxime de climatizare, atât pe timp de vară, cât şi de iarnă. Mijloacele de transport asigură condiţii optime de acces pentru persoanele cu dizabilităţi și sunt echipate şi cu un sistem de supraveghere video în interior şi exterior.

Ca noutate pentru Iaşi, noile autobuze sunt echipate cu un sistem de numărare a pasagerilor. Astfel, vor putea fi cunoscute cu exactitate fluxurile de călători care utilizează acest mijloc de transport în comun.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*