Un ciclist la Palatul Roznovanu

Publicat de Curierul de Iasi la data de 05/07/2010

Bănăţeanul Ştefan Hodi este un vizitator aparte al Primăriei Municipiului Iaşi. Cartea sa de vizită îl recomandă drept ciclo – turist, iar pe verso puteţi vedea cum, la cei 43 de ani ai săi, Hodi a parcurs peste 42.000 de kilometri pe bicicletă, depăşind astfel lungimea Ecuatorului. Se poate spune, aşadar, că Ştefan Hodi a făcut înconjorul Pământului călare pe şaua bicicletei sale, dintr-o pasiune ce i-a devenit un mod de viaţă. De altfel, sportivul a mărturisit că 95% din viaţă şi-o petrece mergând cu bicicleta sau pe jos.

Cu bicicleta prin Europa

Primul tur al României întreprins cu bicicleta de Ştefan Hodi a fost cel din 1987, când a parcurs 2.475 de kilometri în 22 de zile, iar prima ieşire în străinătate a avut loc în Yugoslavia, în 1996, când a făcut 800 de kilometri în 8 zile. Cea mai ambiţioasă aventură ciclistă a reprezentat-o Turul Europei din 2002, la care Hodi a pedalat 9.341 de kilometri în 108 zile.

Anul acesta, Iaşul a fost inclus în traseul unui alt tur al României, cu o lungime de circa 4500 de kilometri. „Vreau să promovez mersul de bicicletă şi oraşul meu, Lugoj. De-a lungul traseului, particip la întâlnirile cu cicliştii din fiecare oraş”, spune Ştefan Hodi.

Ciclismul, un sport pentru toate vârstele

Lungile itinerarii parcurse de către Hodi se constituie într-o elocventă pledoarie pentru beneficiile pe care acest sport le aduc sănătăţii fizice şi mentale ale oricărui pasionat de ciclism. Pe lângă faptul că tonifică multe grupe de muşchi, fortifică plâmânii şi ajută inima să fie mai puternică, mersul pe bicicletă contribuie la reducerea stresului şi obţinerea unei stări de bună dispoziţie. Un exemplu în acest sens este chiar experienţa lui Ştefan Hodi. Primii zece kilometri din traseul Turului României 2010 i-a parcurs împreună cu cei patru copii ai săi, cărora li s-a alăturat şi bunica acestora, în vârstă de… 77 de ani!

Mişcare pentru sănătate

Primăria Municipiului Iaşi sprijină proiectul I’Velo al Asociaţiei Green Revolution, prin care vor fi puse gratuit la dispoziţia cetăţenilor 150 de biciclete. Este primul proiect de acest gen care se concretizează la Iaşi. Din 14 iulie, bicicletele “I’Velo” vor putea fi închiriate zilnic între 10.00-22.00. Închirierea se va face pe baza unui act de identitate (buletin, C.I., carnet de şofer sau paşaport), iar perioada maximă pentru o plimbare este de 2 ore.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*