Trupa DIFAINII revine cu un spectacol emoţionant

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/09/2012

Centrul DIFAIN CSA  („Diminuarea iniţială a fenomenelor actuale întâmpinate în nesupravegherea copiilor singuri acasă”) al Primăriei municipiului Iaşi  vă invită pe 8 septembrie 2012, ora 15.00, în Parcul de distracţii pentru copii şi părinţi ”Arca lui Noe”, Bârnova. În cadrul evenimentului organizat în colaborare cu Fundatia Izvor, conform proiectului “Vreau să ajung pe …Arca lui Noe”, publicul este invitat să vizioneze piesa de teatru  „Vreau sa ajung actor dar…MARE”, spectacol realizat de Nicoleta Emacu, coordonator de activitate al Centrului, în colaborare cu Ana Hegyi Purice, profesor de teatru la  Palatul copiilor Iaşi.

Valorizarea creativităţii copiilor

Cu ocazia împlinirii celor doi ani de activitate, Centrul DIFAIN CSA Iaşi, susţinut de Primăria municipiului Iaşi şi Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, îşi continuă activităţile prin oferirea de sprijin educaţional formal şi non formal, precum şi de asistenţă pshihologică prin alternative optime la problemele generate de plecarea părinţilor  în străinătate. Astfel, trupa de teatru “DIFAINII”, înfiinţată în cadrul atelierului de teatru a Centrului DIFAIN CSA, alcătuită din copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, revine şi va petrece, alături de copiii şi părinţii din comuna Bârnova şi sat Pietrărie, ultima zi de vacanţă din acest an, jucând din nou, într-un cadru neconvenţional şi primitor, piesa de teatru ce argumentează încă o dată rolul însemnat al teatrului în educaţia copilului şi terapia prin acte artistice, valorizând abilităţile, spiritul de competiţie şi creativitatea, prilej cu care difaineii vor împărtăşi cu ceilalţi copii din experienţa lor de până acum.

În acest sens, trupa de teatru DIFAINII s-a dovedit a fi un argument al eficienţei educaţiei non-formale şi a art-terapiei, mărturie fiind rezultatele obţinute până în prezent, adăugând în palmaresul său experienţe frumoase, feedback-uri ce asigură copiilor din centru un climat psiho-socio-educaţional echilibrat. Mesajul piesei de teatru vine să reflecte dorinţa acestor copii de exprimare a emotiilor, a credinţelor lor, a valorilor, mesaj destinat părinţilor ce se află la distanţă, comunităţii din care fac parte. Coregrafia şi coloana sonoră sunt realizate de Nicoleta Emacu şi Ana Hegyi Purice, decorul fiind conceput de trupa DIFAINII.

Comments

comments

Categoria: diverse





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*