Trepidanta viaţă a marelui pictor Octav Băncilă

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/03/2015

În Păcurari, clădiri simandicoase se aflau pe coastă, unde trăiau mai mulţi dintre profesorii şi intelectualii târgului de odinioară. Fiindcă unii dintre ei pe la 1870 erau junimişti, calea aceasta se mai numea Uliţa Junimiştilor, Păcurarii Cărturarilor sau Păcurarii de sus.

Autoportretul pictorului, reprodus într-o ediţie filatelică dedicată împlinirii a 100 de ani de la naştere (1972)

Autoportretul pictorului, reprodus într-o ediţie filatelică dedicată împlinirii a 100 de ani de la naştere (1972)

Scundă şi cu geamlâc
După fosta berărie din Păcurari am fi întâlnit casa pictorului Octav Băncilă. Era prima casă după fabrică, scundă şi cu geamlâc, căsuţă a unui scopit, cumpărată în 1905 de pictorul Octav Băncilă pentru marea sa familie, cu 10 copii. Casa avea numărul 87 şi în ea a pictat timp de 35 de ani cele mai faimoase tablouri ale sale. Marea majoritate a trepidantei sale vieţi de profesor şi militant cu vederi democrate şi socialiste avea să o petreacă aici. Dar căsuţa din Păcurari nu este singurul loc din Iaşi în care a locuit pictorul. La începutul periplului ieşean, a locuit un timp la fratele său în Bucium, acolo unde picta tipuri de ţărani şi chipul hangiţei de la Trei Sarmale. Pe la 1900, a deschis o expoziţie cu lucrările sale în sala de decoruri a Uzinei Teatrului Naţional.

În mahalaua evreiască
S-a mutat mai apoi în curtea Gimnaziului „Ştefan cel Mare” din strada Sărărie, în Casa Başotă. La unitatea şcolară era director unchiul său Gh. Nădejde, iar el profesor de „desemn”. În această perioadă cunoaşte de aproape vestitul Târg al Cucului, imens câmp de inspiraţie. Aici, în case împuţinate de ploi şi nămeţi, putrezite de igrasie, locuiau o mulţime de evrei săraci, chinuiţi de foame şi măcinaţi de boli. Figurile unora dintre ei, bătrâni peticari, croitori aveau să fie imortalizate în tulburătoarele sale tablouri „Bătrânul croitor”, „Zaraful”, „Cămătarul” (1913), „Haine vechi” (1914), între care neuitat rămânea „Emigrantul”. Pictat în anii 1899-1900, tabloul ilustra dureros perioada marilor emigrări ale tinerilor evrei lipsiţi de lucru şi porniţi spre America. Tabloul înfăţişează despărţirea unui tânăr de bătrânul său tată înaintea plecării. Mama murise, înecată în lacrimi şi lipsuri. Bătrânul cu capul pe umărul tânărului plângea ştiind că va rămâne străin pe lume cu toate nădejdile spulberate. Băiatul cu privirea în pământ se muncea să-şi ţină lacrimile. Era sigur că nu aveau să se mai vadă. Duioasa scenă ilustra miile de cazuri ce se petreceau în Târgul Cucului, Podu Roş, Podul de Fier, străzile Vântu, Socola, Păcurari, unde trăiau nenumăraţi evrei.

Mesaje sociale
La fel de tulburătoare este imaginea „Aparului” şi chipul „Copilului sărac”, pictat în anii 1930. În plină criză economică, majoritatea ieşenilor trăiau la limita sărăciei, o şansă pentru un trai mai bun fiind emigrarea. Frământările sociale şi viaţa mizeră a multor muncitori au imprimat pictorului convingerile politice, dar şi numeroase tablouri. Cunoscând viaţa grea a truditorilor din ateliere şi fabrici picta tablouri specifice, aducând un mesaj cu implicare socială şi politică, „Muncitorul”, „Grevistul”, „Întrunire”, „Pax”. Marcat de marile mişcări ţărăneşti din 1907, înăbuşite în sânge, pictorul le dedica o serie de tablouri impresionante (Înainte de 1907, 1907, Execuţia, Înmormântarea, După răscoale).

„Copiii mei” (1914), tablou pictat în căsuţa din Păcurari în care a locuit 35 de ani

„Copiii mei” (1914), tablou pictat în căsuţa din Păcurari în care a locuit 35 de ani

În atelier
În anul 1904, pictorul se căsătoreşte cu Ana Popovici din Broşteni şi locuieşte în fundacul Lozonschi, în apropierea Bisericii Sf. Gheorghe, casa având vedere spre Bahlui. După numai un an se mută în Păcurari, unde va rămâne până în anul 1940. În acea căsuţă va lucra cea mai mare parte a operei sale. Inspirat de natură, un mare număr de tablouri reprezintă flori, pictate în felurite chipuri, pe care le vindea cu bani puţini, pentru a asigura existenţa numeroasei sale familii. Avea atelierul în odaia dinspre strada Păcurari, după amiaza lucrând şi în sufrageria ce avea ferestrele spre liniile gării CFR.

După Băncilă
Căsuţa din coasta Păcurarilor rămăsese pe seama familiei Zota până în 1972 când a ajuns la soţii Olga şi Octavian Obreja, ultimii locatari. Conştienţi de importanţa clădirii în istoria culturală a Iaşului, aceştia o transformaseră într-un fel de muzeu privat, primind cu bucurie pe acei care se opreau la poartă. Când vizitatorii doreau mai multe informaţii despre artist chemau în ajutor pe doamna Fărmatu, vecina din casa alăturată şi care copilărise ani buni în preajma familiei Băncilă. Casa purta o placă fixată de pictorul C. Agafiţei, pe care scria: „În această casă, între anii 1905 – 1940 a trăit şi a creat unele dintre cele mai valoroase lucrări pictorul Octav Băncilă”. Se aştepta ziua când în odăile căsuţei avea a se adăposti un muzeu al picturii ieşene. În locul acestuia, într-o zi, de prin 1986, la poartă au poposit un cârd de lucrători, însoţiţi de buldozere şi basculante care au spulberat bătrânele ziduri în câteva ceasuri. Pe locul casei a rămas mulţi ani un maidan dezolant, ocupat după 1990 de instalaţiile unei firme de spălătorie auto. (un articol de Ion Mitican)

Viaţa lui Octav Băncilă
Pictorul s-a născut la 7 ianuarie 1872 la Botoşani. Rămas orfan la numai patru ani, a crescut în casa surorii sale mai mari Sofia, ce locuia la Iaşi. Sora sa era căsătorită cu profesorul socialist Ion Nădejde, care îi formează şi îi întăresc pictorului convingerile politice îndreptate spre cauza ţăranilor şi muncitorilor. Octav Băncilă a urmat școala primară și două clase la Liceul „Ștefan cel Mare”, după care, în 1887, s-a înscris la „Școala de Arte Frumoase” din Iași. Între 1894 – 1898, și-a continuat studiile la „Academia de Arte Frumoase” din München. Întors la Iaşi s-a dedicat luptei politice socialiste şi lucrărilor artistice inspirate de frământările sociale ale perioadei. A fost profesor de desen și caligrafie la Școala Normală „Vasile Lupu” (1901) și la Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, iar în perioada 1916 – 1937 a fost numit profesor la „Școala de Belle Arte” din Iași. A trăit la Iaşi până în 1940 când, mânat de vremurile tulburi ce se iveau atunci la orizont, s-a mutat la Bucureşti. Aici, avea să se stingă din viaţă la 3 aprilie 1944.

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*