Tinerii din Iaşi, în acţiune în Sicilia

Publicat de Curierul de Iasi la data de 14/02/2013

În perioada 2 – 9 februarie 2013, Asociaţia S.T.E.P. in Tourism a participat la proiectul Youth in Action „Breaking down Barriers, Europe for ALL – 4ALL”, iniţiat de Asociaţia italiană Serengis Cooperative Sociale, alături de alte cinci ţări din Europa: Regatul Ţărilor de Jos, Bulgaria, Letonia, Polonia şi Italia. Activităţile proiectului s-au desfăşurat preponderent în provincia Messina din Sicilia şi au implicat câte şapte persoane din fiecare ţară parteneră.

7 din România

Delegaţia României a fost alcătuită din patru studente selectate din cadrul internship-ului „Pelerin la Iaşi” din perioada 8-31 octombrie 2012, precum şi de trei reprezentanţi ai Asociaţiei S.T.E.P. in Tourism, instituţia colaboratoare.

Echipa a pregătit o serie de prezentări raportate atât la spaţiul european, cât şi cel românesc, legate de problematicile pe care le-a propus acest proiect: migraţia, integrarea imigranţilor şi fructificarea plus-valorilor aduse de aceştia, cooperarea socială, excluziunea şi incluziunea socială, marginalizarea şi lupta împotriva sărăciei. În acelaşi timp, Asociaţia S.T.E.P. in Tourism, prin reprezentanţii săi, a realizat o prezentare a sistemului naţional de educaţie românesc, făcând astfel o paralelă între acesta şi sistemele de educaţie ale ţărilor partenere.

Serată gastronomică

Totodată, cele şase delegaţii au avut întâlniri cu primarii din oraşul Monforte San Giorgio şi din teritoriul Villafranca Tirrena. De asemenea, asociaţia italiană a organizat pentru delegaţiile străine tururi de oraş în Messina, Villafranca şi Taormina, degustări de vin şi vizite în diferite spaţii şi edificii culturale ale Siciliei. Din această deplasare nu au lipsit nici celebrele seri italieneşti, pline de muzică, mâncare tradiţională şi petreceri interculturale. Cele şase ţări au avut ocazia să îşi promoveze cultura şi patrimoniul naţional şi în cadrul unei serate gastronomice, în care fiecare delegaţie a prezentat mâncărurile specifice ţării de origine.

Certificat Youth Pass

La sfârşitul proiectului, fiecare participant a primit un certificat Youth Pass prin care se atestă prezenţa şi implicarea în această activitate. Asociaţia S.T.E.P. se află deja la a patra colaborare pe proiectele „Youth in Action”, reuşind ca într-un singur an să ofere posibilitatea unui număr de 20 de persoane să participe activ în proiecte pentru tineri. Aceste iniţiative au fost finalizate cu success şi cu feedback-uri pozitive din partea colaboratorilor din ţările cu care asociaţia a lucrat, oferind organizaţiei credibilitate şi recunoaştere la nivel european.

Proiectul „Breaking down Barriers, Europe for all – 4ALL” face parte din Acţiunea 1 – Tineri pentru Europa, Sub-acţiunea 1.1 – Schimburi de tineri. Prin implementarea acestui proiect s-a vizat dezvoltarea organizaţională, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi socializare ale tinerilor implicaţi.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*