Teodor Dima: „Toată viaţa mea am fost un realist raţional”

Publicat de Curierul de Iasi la data de 16/03/2017

Doctor Honoris Causa a nu mai puţin de cinci Universităţi din ţară, academician, fost decan al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”, profesorul univ. dr. Teodor Dima a parcurs un drum fabulos pe tărâmul logicii, fiind chiar inventatorul disciplinei filosofice Logica gândirii creative. Contribuţia sa la prestigiul ştiinţific al Iaşului este impresionantă, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi cercetători în domeniul filosofiei.

Ce v-a determinat să alegeţi studiul filosofiei? Mă gândesc că, într-o societate comunistă, supusă cenzurii, această disciplină ştiinţifică nu era foarte pe placul sistemului.

– Eu am studiat la cel mai prestigios liceu din Brăila, Nicolae Bălcescu, un liceu de băieţi, pe care l-am terminat în 1956. Deşi unele manuale erau traduse din limba rusă, iar structura anului şcolar era asemănătoare cu cea din Uniunea Sovietică, totuşi am avut profesori care terminaseră facultatea înainte de anul 1945, profesori foarte buni. Unul dintre ei, un profesor căruia îi port un respect şi o amintire deosebită, a fost profesorul meu de limba şi literatura română. În acea vreme, deşi eram sub ocupaţie, totuşi limba şi literatura română se făcea în foarte bune condiţii, în şase ore pe săptămână. Literatura era prezentată într-o formă istorică, în aşa fel încât, începând cu cronicarii şi terminând cu scriitorii contemporani, treceam, în cei trei ani de liceu, prin toată evoluţia sa. Profesorul meu de limba română, care mă aprecia foarte mult, spera să mă înscriu la filologie, dar, chiar în primăvara lui 1957, a apărut o hotărâre de guvern prin care se reînfiinţa studiul filosofiei. În 1946 – 1948 se desfiinţaseră facultăţile de filosofie şi de la Iaşi, şi de la Cluj, rămânând, într-o anumită formă, cea de la Bucureşti. A fost, pur şi simplu, o hotărâre a mea, care l-a cam supărat pe profesorul meu de limba română, dar am venit aici la Iaşi. Avuseseră loc mişcările studenţeşti, şi astfel se hotărâse să se îmbunătăţească structura socială a studenţilor. Prin urmare, s-a decis ca jumătate din locurile care erau scoase la admitere să fie date prin consiliile populare, pe bază de dosar. Eu nu ştiam de aceste lucruri. Am venit, m-am înscris la admitere, care era foarte grea, cu cinci probe. Nu erau decât cinci locuri, pe care am concurat şi am ieşit al doilea, primul fiind poetul şi, din păcate, cel care nu mai este, Mihai Ursachi. La Iaşi am avut câţiva profesori deosebiţi, pe Vasile Pavelcu, Petre Botezatu, Ernest Stere, Ştefan Bârsănescu, oameni cu o pregătire remarcabilă. Ştiind gramatică, m-am apropiat de logică care a devenit preocuparea mea, cu aplicaţii în domeniul filosofiei ştiinţei, epistemologia care se ocupă cu studiul modului în care se analizează limbajul ştiinţelor factuale, cele care îşi argumentează legile şi principiile pe baza faptelor, fie cele formale, cum ar fi logica, matematica. Ele plutesc într-o stare transcedentală, dar cu aplicaţii, bineînţeles.

-Sunteţi un expert în logică, cu numeroase studii şi lucrări de analiză a acestei ştiinţe. Cum se descurcă un profesor de logică într-o lume în care, deseori, lucrurile care se petrec sunt ilogice?

-În primul rând, logica se studiază fără să se ţină seama de ceea ce se întâmplă. Fără îndoială, nu poţi să stai departe faţă de realitate. Mai ales în ultimul timp, în ultimii 10 – 15 ani, când se constată erori deosebite din punct de vedere logic, atât în presa vorbită, vizuală, cât şi în cea scrisă care, sigur, mă lezează, mă supără. Au fost scrise câteva lucrări în care au fost analizate şi astfel de “păcate” ilogice, chiar colegi de-ai mei de la Universitate au publicat lucrări în care au atras atenţia asupra acestor probleme. Pe lângă aspectele de ordin logic, apare şi decăderea corectitudinii limbajului, în special în presă, unde s-a simplificat foarte mult.

Deţineţi numeroase titluri de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară. Cum se situează Iaşul, din punct de vedere academic, în peisajul universitar al României?

– În primul rând, aceste titluri le-am obţinut graţie multiplelor legături cu universităţile respective, fie participând la conferinţele şi simpozioanele ştiinţifice organizate de acestea, fie prin studenţii de acolo care au făcut doctorate la noi. Vreau să spun că Universitatea din Iaşi se situează printre universităţile de vârf, deosebite, ale ţării. Aici s-au dat titluri academice, de Doctor Honoris Causa, atât personalităţilor din ţară, cât şi străinătate. Absolvenţii noştri înregistrează succese peste tot în ţară, dar şi în întreaga lume, integrându-se foarte bine în diverse universităţi sau institute de cercetare.

De ce credeţi că ar trebui un tânăr să se îndrepte spre studiul filosofiei?

– Imediat după 1990, mulţi tineri s-au înscris să studieze filosofia. Cunosc câteva cazuri, din perioada în care eram decan al Facultăţii de Filosofie, când unii au plecat chiar de la Politehnică din dorinţa de a cunoaşte filosofia altfel decât se preda în celelalte institute. Aveam foarte mulţi studenţi în acea perioadă. Înainte de 1990, filosofia se studia în toate secţiile şi facultăţile din ţară, dar sub forma aşa – zisului materialism dialectic şi istoric unde, dacă cel care preda şi făcea seminariile cunoaştea aspecte filosofice serioase şi demne de a fi discutate, studenţii profitau. Dar, de multe ori, cei care făceau filosofie la secţiile de, să spunem, matematică, biologie etc., nu terminaseră studii filosofice. Când s-a multiplicat studiul ştiinţelor sociale, ei au fost recrutaţi de la alte discipline şi au devenit filosofi autodidacţi, să zicem. Revenind la perioada de dupa 1990, mulţi dintre acei tineri erau curioşi. Chiar la catedra de filosofie avem acum oameni care au plecat sau au terminat la Politehnică apoi s-au specializat în filosofie, sociologie, iar acum au rezultate absolut deosebite. În prezent, sunt puţini cei care absolvă studiile de filosofie, circa 20 pe an. Unii se îndreaptă spre politică, alţii rămân în sistemul universitar, dar ei au, în general, un orizont larg, practic fiind solicitaţi şi găsindu-şi loc de activitate în multe sectoare. Sunt foarte puţini cei care nu îşi găsesc un loc de muncă.

Aveţi o bogată experienţă, atât profesorală, cât şi de viaţă. Vi s-au modificat convingerile filozofice de-a lungul timpului, din tinereţe şi până acum?

-E o întrebare deosebită, pe care nu mi-am pus-o niciodată. În afară de faptul că m-am specializat, am studiat şi am publicat, mi-am păstrat o anumită direcţie filosofică şi, în felul acesta, am reuşit să studiez şi să scriu în aşa fel încât să nu trebuiască să pierd timpul trecând spre alte concepţii. În general, concepţia mea filosofică poate fi definită drept un realism raţional. Tot aşa eram şi în tinereţe. Faptul că m-am ocupat de logică, o disciplină foarte rece şi aridă, nu m-a împiedicat ca, din punct de vedere uman, al sentimentelor, să nu mi le extind. Dar a intervenit de fiecare dată raţiunea care m-a ajutat să păstrez un anumit echilibru.

Un filosof este mai îndrituit să dea sfaturi unui om, să-l consilieze, decât un psiholog? S-ar presupune că filosoful ştie ce înseamnă viaţa.

-Psihologul se ocupă de structura de receptare a realităţii de către fiecare individ. Această receptare poate să fie uneori tulburată şi atunci psihologul şi psihanalistul trebuie să intervină. Filosoful nu prea stă de vorbă cu lumea. El scrie şi îşi publică lucrările. Eu, cel puţin, am fost mereu alături de cei tineri, ca dovadă că foarte mulţi m-au ales drept conducător de doctorat. Am păstrat tot timpul legături amiabile şi plăcute atât cu studenţii, cât şi cu absolvenţii. Iată, sunt directorul Institutului de Ştiinţe Socio-Umane al Filialei Iaşi a Academiei Române de 22 de ani, din 1995. Au venit oameni noi, s-a unificat cu cel de studii economice, formând un puternic nucleu ştiinţific.

Comments

comments

Categoria: interviu

Cuvinte cheie: , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*