Teatrul, celebrat la Iași, în cadrul FIE!

Publicat de Curierul de Iasi la data de 22/06/2014

Sute de actori, regizori și oameni de teatru, profesioniști sau amatori, debutanți sau consacrați vor transforma Iașul, prin intermediul zecilor de producții incluse în cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional al Educației, într-o adevărată capitală a artelor dramatice! Organizatorii FIE – Primăria Municipiului Iași și Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană – așteaptă ieșenii și cei care vizitează capitala culturală a României să participe în număr cât mai mare la producțiile organizate în întregul oraș, în spații consacrate, precum și în locuri neconvenționale.

În galeria de spectacole propuse în cadrul FIE 2014 se impun câteva repere incontestabile. Duminică, de la ora 18.00, pe Scena Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău va fi prezentat spectactolul „Solitaritate”, o producție a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. Spectacolul va fi prezentat și la Iași, marți, 24 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

Luni, 23 iunie, de la ora 19.00, tot pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” va fi jucat spectacolul „Dineu cu proşti”, în regia maestrului Ion Caramitru, după un text de Francis Veber, cu Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru și Medeea Marinescu în rolurile principale.

Vineri, 27 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul „Luceafărul” va fi prezentat spectacolul „Prințul fericit”, în regia lui Radu-Alexandru Nica.

O premieră a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” – „Femeia mării”, după Henrik Ibsen, în regia lui Radu Afrim – va fi jucată sâmbătă, 28 iunie, de la ora 19.00, pe scena Naționalului ieșean.

În utima zi a FIE 2014, duminică, 29 iunie, de la ora 22.00, pe scena Teatrului „Luceafărul” și în cadrul PERFORM va avea loc spectacolul „Hai Iu Iu Nu Hey You You”, în regia lui Radu Afrim și cu Maia Morgenstern în rolul principal.

Pe lângă aceste spectacole – reper, ieșenii și toți iubitorii de cultură aflați în capitala Moldovei vor putea vedea zeci de spectacole pe scena Ateneului Tătărași, la Palatul Copiilor, la Casa de Cultură a Studenților, pe scenele din Alexandru cel Bun, Tătărași și Pietonal, ca și în alte spații neconvenționale.

Detalii complete despre spectacolele incluse în programul FIE Iași 2014 sunt publicate atât pe site-ul oficial www.fieiasi.eu, precum și pe site-ul PERFORM – To Fringe or not to Fringe: www.performiasi.ro

afis Solitaritate Chisinau

Despre „Solitaritate”
Un spectacol de Gianina Cărbunaru, „Solitaritate” îi are în distribuție pe Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos și Ali Deac. Decorul, video şi light design sunt realizate de Andu Dumitrescu, costumele de Andrei Dinu, muzica de Bogdan Burlăcianu, iar coregrafia de Florin Fieroiu.
„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce în ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii. Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvării «cetăţeanului», sunt inventate de fapt reguli noi, menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. (…) Cu siguranță trebuie inventate noi mijloace de presiune eficiente, însă acum trăim un moment de derută totală, care duce la însingurare și chiar disperare. Uneori, realitatea e atât de absurdă, iar ficțiunile mediatice atât de suprarealiste, încât nu mai reușim să articulăm coerent un discurs de apărare, de protest. Tocmai acest sentiment de derută, de blocaj am încercat să-l traduc în spectacol. Nu știu dacă folosește la ceva, dar ce încerc să articulez e tocmai neputința de a mai articula”, spune autorul Gianina Cărbunaru.

afis Dineu cu prosti

Despre „Dineu cu proști”
Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București va susține în cadrul FIE spectacolul „Dineu cu proşti”, de Francis Veber. Piesa se va juca luni, 23 iunie, la ora 19.00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași. Regia spectacolului îi aparține maestrului Ion Caramitru, scenografia – Florilenei Popescu Fărcăşanu, iar traducerea – lui Tudor Ţepeneag. Distribuția este de vis: Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu,  Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică, Teodora Mareş, Dorin Andone, Tomi Cristin și Alexandru Georgescu.
Cronici, galerie video și foto și mai multe detalii pe site-ul Teatrului Naționalul „I. L. Caragiale”

Despre „Prințul fericit”
În cadrul FIE, Teatrul „Luceafărul” va prezenta spectacolul „Prințul fericit” vineri, 27 iunie, la ora 19.00. La 125 de ani de la ediţia princeps, povestea „Prinţului fericit” este transpusă pe scena „Luceafărului” de regizorul Radu-Alexandru Nica, coregraful Florin Fieroiu, compozitorul Vlaicu Golcea și scenografa Ioana Popescu.
Spectacolul va exploata dramaturgic tehnica storytelling-ului, iar teatral, expresivitatea corporală a interpreţilor, într-o mizanscenă interactivă, vizuală, dinamică. După peste 20 de montări lucrate în teatre din România, Germania şi SUA, Radu-Alexandru Nica se află acum la primul său proiect într-un teatru pentru copii şi tineret. Detalii pe site-ul Teatrului „Luceafărul”

afis Femeia Marii

Despre „Femeia mării”
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” va participa la FIE și cu „Femeia mării”, după Henrik Ibsen, în regia lui Radu Afrim. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 28 iunie, de la ora 19.00. Scenografia este realizată de Alina Herescu, spectacolul beneficiind de video design semnat de Andrei Cozlac de Iustin Şurpănelu. Din distribuție fac parte Ionuţ Cornilă, Irina Răduţu Codreanu, Dumitru Năstruşnicu, Cosmin Maxim, Andrei Sava, Ada Lupu și Ana Apetrei. Mai multe informații pe site-ul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”

Despre PERFORM
PERFORM – Festivalul de Teatru Independent şi Artă Performativă – prezintă, timp de 8 zile, sub genericul „To Fringe or Not to Fringe” spectacole de prim rang din zona teatrului independent, în mai multe locații convenționale sau neconvenționale din Iași.
PERFORM reuneşte în perioada 22 – 29 iunie, în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2014, pe unii dintre cei mai bine cotaţi artişti de teatru ai momentului (ex: actorii Maia Morgenstern, Andreea Bibiri, regizorii Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, coregrafii Vava Ştefănescu, Andreea Gavriliu, teatrologii Cristina Modreanu, Cristina Rusiecki).

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*