Taxele și impozitele locale pentru anul 2018 nu vor fi majorate

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/05/2017

Primarul Mihai Chirica a anunțat că anul viitor principalele taxe și impozite locale, respectiv impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport, pentru anul 2018 vor avea aceeași valoare ca în acest an. Edilul a adăugat însă că modificări vor fi în ceea ce privește penalizările pentru cei care nu respectă aspectul civilizat al orașului.

„Pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv penalizările se majorează cu 500% începând din al treilea an. Pentru clădirile neîngrijite penalizările cresc cu 300% până la 500% funcție de punctajele obținute de imobile după evaluarea realizată de angajații municipalității. Clădirile și terenurile neîngrijite se stabilesc prin Hotărâre a Consiliului Local, conform elementelor de identificare potrivit nomenclaturii stradale”, a declarat Mihai Chirica.

Acesta a adăugat că numele rău platnicilor care vor depăși un anumit prag al datoriilor vor fi publicate pe pagina web a Primăriei. În acect caz, pragul pentru persoanele fizice va fi de 5.000 de lei, iar pentru persoanele juridice de 10.000 de lei. Conform Codului de procedură fiscală, organul fiscal are obligația să publice pe pagina de internet lista debitorilor persoane fizice și persoane juridice care înregistrează obligații fiscale restante la bugetul local. Lista se va publica trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare și cuprinde obligațiile fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate la data publicării listei.

Proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale pentru anul 2018 va fi supus dezbaterii și vitului în ședința Consiliului Local de miercuri, 31 mai.

Comments

comments

Categoria: Consiliul Local





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*