Tabăra de creație populară „Micii meşteri din Copou”- o nouă incursiune în arta meșteșugurilor românești

Publicat de Curierul de Iasi la data de 04/06/2018

Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului” organizează, în perioada 18 -24 iunie, tabăra de creaţie populară, „Micii meşteri din Copou”,  ediţia a XI-a. Evenimentul se va desfășura în Parcul Expoziției, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, Asociatia Dialog pentru Dezvoltare (ADD) Iasi, ASIM Iași, Asociația ROIS Iasi, Centrul de Informare Turistică Iași.

„Scopul organizării taberei de creaţie populară a fost și rămâne educarea tinerei generaţii în spiritul cunoaşterii şi respectării tradiţiilor autentice, a transferului între generaţii a meşteşugului artistic românesc. Impactul acţiunii asupra copiilor, părinţilor, profesorilor implicaţi, cât şi asupra comunităţii locale a fost de la început foarte mare, iar solicitările venite a creat obligaţia  organizatorilor de-a relua şi dezvolta această activitate instructiv-educativă”, au precizat organizatorii.

Programul taberei se adresează  unui număr de 100 de elevi cu vârste cuprinse între 9 – 17 ani, care vor fi instruiţi de către meșteri populari consacrați ( membri în cadrul „ART – Meşteşugurile Prutului”) pentru următoarele meşteşuguri populare  româneşti: pictură icoane pe lemn (Valentina Acasandrei, Iași),  cioplitură lemn (Sonia Apalaghiei-Hulub, Botoșani), măști tradiționale (Dănuță Stan, Zăicești, Botoșani), țesut la gherghef (Maria-Daniela Ivănușcă, Botoșani), impletituri paie ( Eugenia Moldovanu, Bălți, Republica Moldova), podoabe din mărgele (Elena Gheorghian, Suceava), podoabe croșetate (Maria Otavă, Izvoarele, Neamț), semne cusute pe ie (Ema Pavăl, Suceava), olărit (Cristian Munteanu, Iași), împletituri prin noduri (Silvia Cozmîncă, Iași).

Înscrierile pentru tabăra de creaţie populară, „Micii meşteri din Copou” se pot face până în data de 16 iunie (în limita locurilor disponibile), în holul  Palatului Culturii, intrarea principală (luni – vineri, orele 14.00-17.00, sâmbăta: 10.00 – 14.00).

„Pentru susținerea programului propus contăm pe o donație din partea susținătorilor copiilor de minimum 100 lei. Programul taberei din perioada 18-24 iunie va fi între orele 09.00-14.00, cu pauză de o oră la mijlocul intervalului. Numărul maxim admis de elevi/atelier va fi de 10 persoane. Evenimentul se va desfăşura în Parcul Expoziţiei din Copou, vis-a-vis de Grădina Botanică. Copiii vor lucra folosind materiale şi unelte specifice meşteşugului pe care îl vor invăţa.  Iniţierea în tainele meşteşugului ales se va concretiza prin realizarea de către copii, sub atenta îndrumare a meşterului popular, a unor obiecte ce vor fi expuse în cadrul unei expoziţii”, au adăugat organizatorii evenimentului.

Toți elevii, meșterii populari și persoanele implicate în buna desfășurare a taberei de creație populară vor primi diplome de participare, iar la finalul evenimentului, pe fiecare atelier de lucru, vor fi premiați cei mai silitori elevi.

 

 

Comments

comments

Categoria: Timp liber,turism





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*