Studenţii ieşeni vor concura la cea mai mare competiţie inginerească din Europa

Publicat de Curierul de Iasi la data de 12/04/2019

În perioada 9 – 13 mai, Board of European Students of Technology (BEST), organizație studențească de voluntariat extinsă la nivel european, va organiza la București EBEC R&RM, cea de-a doua etapă a evenimentului European BEST Engineering Competition (EBEC).

EBEC este un eveniment marca BEST și reprezintă cea mai mare competiție inginerească dedicată studenților din universitățile tehnice din Europa. Aceasta este concepută pe trei nivele: local, regional și final și are la bază două tipuri de probe: Team-Design, probă practică în care echipele participante trebuie să creeze un prototip care să îndeplinească anumite cerințe și Case-Study, probă teoretică în care echipele participante, având prezentate anumite situații problematice, au de analizat, conceput și prezentat cele mai fezabile soluții.

Cea de-a doua etapă a competiției, EBEC Romania & Republic of Moldova (EBEC R&RM), este runda ce reunește cele mai bune echipe, din București, Brașov, Chișinău, Cluj-Napoca și Iași, punându-le în fața unor noi runde de provocări. Câștigătorii vor ajunge să reprezinte regiunea noastră în ultima etapă finală a competiției, desfășurată anul acesta în Torino, Italia.

Obiectivul principal al acestei competiții este de a crea un context potrivit, în care companiile, studenții și universitățile să interacționeze și să lucreze împreună la proiecte menite să îi ajute atât pe ei, cât și întreaga comunitate.

Acest eveniment aduce beneficii majore în dezvoltarea studenților și a competențelor acestora, competențe precum: lucrul în echipă, creativitate, spirit analitic, și gândire strategică. De asemenea, studenții vor avea ocazia de a pune în aplicare cunoștințele teoretice învățate la facultate pe cazuri concrete din comunitate.

Comments

comments

Categoria: educatie,eveniment





Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*