Ştrandul, destinaţia predilectă pentru răcoare a ieşenilor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 09/07/2012

Vara toridă a îndreptat ieşenii către Ştrandul Municipal. Cei care au ales bronzul sau tratamentele cu nămol au venit la Plaja Nicolina.

În luna iunie, aproape 35 de mii de ieşeni au înotat în bazinele ştrandului şi peste 18 mii de ieşeni au venit la Plaja Nicolina. Direcţia de Adminitrare a Patrimoniului Public şi Privat a încheiat o lună foarte aglomerată la cele două baze de agrement pe care le administrează: Ştrandul Municipal şi Plaja Nicolina. În faţa verii toride şi a caniculei, ieşenii care nu au intrat încă în vacanţă au ales să se răcorească la ştrand. Pe parcursul lunii trecute 30 216 de adulţi şi 4737 de copii au venit la bazinele ştrandului. S-a remarcat şi o creştere considerabilă a celor care şi-au rezervat intrări regulate la ştrand. Astfel au fost eliberate 83 de abonamente (10 intrări) pentru adulţi şi 65 pentru copii. De asemenea au fost înregistrate 1087 de persoane care au închiriat şezlonguri. În total, luna iunie a adus încasări de 267 de mii lei, totalul sezonului, inclusiv luna mai ridicându-se la puţin peste 271 mii lei. Cele mai aglomerate perioade sunt sfârşiturile de săptămână, atunci când bazinele ştrandului devin foarte aglomerate. Numai în ultimul week-end au fost înregitarte încasări de 38 mii lei, cea mai aglomerată ti fiind sâmbătă, 1 iulie.

La Plaja Nicolina, sezonul a debutat, de asemenea, în forţă. Pentru băi de soare sau băi de nămol au venit aici în luna iunie peste 18 mii de ieşeni, dintre aceştia, 1400 fiind pensionari ce beneficiază de un abonament special de 10 intrări. Majoritatea celor care au ales baza Nicolina au ales să facă plajă, din totalul intrărilor doar aproape 2000 de persoane solicitând băi de nămol. Încasările la Plaja Nicolina din lunile mai – iunie au fost de 163.349 de lei. Week-endul trecut a adus încasări record.  În 1 iulie au fost incasaţi 10.940 de lei, iar pe 2 iulie 7.909 lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*