Strada Lăpușneanu. Memoria monumentelor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 17/11/2015

A devenit o o bună tradiție ca, în luna octombrie, să se desfășoare la Muzeul Unirii din Iași Simpozionul Național „Monumentul – Tradiție și viitor”, manifestare care reunește la Iași, de 16 ani, pe cei mai prestigioși specialiști în domeniul patrimoniului restaurării monumentelor istorice. Având în vedere finalizarea lucrărilor de reamenajare a străzii Lăpușneanu de către Primăria Municipiului Iași, expoziția de anul acesta a avut ca subiect evoluția istorică a Uliței Sârbești.

str lapusneanu 002Expoziția a fost rezultatul colaborării instituționale dintre Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Arhivele Naționale ale României – SJAN Iași. Curatorii expoziției, Sorin Iftimi, Aurica Ichim, au publicat și un catalog al acesteia: Strada Lăpuşneanu Iaşi. Memoria monumentelor, Editura Palatul Culturii, 2015, 100 p.

Istoricul străzii
Strada Lăpușneanu era artera cea mai animată a vechiului Iași, fiind locul preferat de promenadă a ieșenilor de altădată. Numele străzii a fost dat (pe la 1873) după cel al voievodului Alexandru Lăpușneanu care, potrivit cronicarului, a stabilit capitala Moldovei la Iași, în 1564. Istoria străzii este însă mult mai veche, în secolele XVII-XVIII aceasta fiind denumită Ulița Sărbească. La jumătatea secolului XIX, ulița a fost inclusă în Strada Mare, un adevărat ax al vechii capitale, ce străbătea orașul din fața Palatului Ocârmuirii și până în dealul Copoului.
În existența sa, strada Lăpușneanu a cunoscut limite diferite. Capătul de jos ajungea, în vechime, până la intersecția cu strada Alecsandri (lângă Hotelul Select). Apoi s-a scurtat, ajungând până în fața Hanului lui Petre Bacalu (Hotel România) în fața căruia s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii (1857). Capătul de sus al străzii s-a pierdut în amplul spațiu al Pieței „Mihai Eminescu”, prind demolări masive, realizate în mai mult etape. Cap de perspectivă al străzii Lăpușneanu, spre Copou, era frumoasa clădire a Jockey Clubului, devenită Cofetăria Tuffli.

Un loc luminos
Potrivit vechii administrații a Iașilor, clădirile de pe strada Lăpușneanu își începeau numărătoarea din partea de sus, astăzi dispărută. Astăzi, strada Lăpușneanu reprezintă mai mult o amintire, un loc luminos în memoria afectivă a ieșenilor pasionați de istoria orașului lor. Cele mai multe clădiri de pe acest traseu au fost demolate fie în urma distrugerilor provocate de ultimul război mondial, fie de proiectele de sistematizare a orașului. Strada Lăpușneanu reprezenta un loc identitar important pentru orașul Iași. Faptul că majoritatea clădirilor vechi pe care le avea au dispărut, reprezintă un foarte bun subiect de reflecției pentru edili și urbaniști. Recentul proiect de reamenajare a pietonalului „Al. Lăpușneanu” încearcă să pună în valoare monumentele istorice rămase și să reînvie vechiul farmec al străzii.

Hotelul Traian
Faimosul edificiu a fost înălțat după planurile arhitectului Gustave Eiffel, în anii 1879-1882. Imobilul este construit cu subsol, parter și trei etaje, având deasupra și o mansardă. Fostul primar Scarlat Pastia (1877-1879) a acceptat să demoleze dughenele pe care le stăpânea în această zonă, dorind să construiască un Teatru impunător pentru orașul Iași. Investiția l-a ruinat, iar lucrările au fost preluate de Creditul Urban din Iași, care a ales destinația de hotel pentru această construcție, considerând varianta mai rentabilă. În spațiile Hotelului, spre strada Lăpușneanu, au funcționat atelierul foto a lui Fanchette Packer (1899), ziarul „Evenimentul” (1905), Librăria Șaraga, urmată din 1920 de Magazinul de Automobile al lui L. Leonida.

Hotel „Imperial Palace”
Pe locul acestei grădini de vară se va construi Hotelul „Astoria” de astăzi. La 5 august 1920 proprietarul Hotelului Traian cerea autorizație pentru a realiza o nouă clădire, pe strada Lăpușneanu nr. 44. Noua construcție era denumită provizoriu Hotel „Pasaj”. Autorizația de construcție i-a fost acordată la 6 septembrie 1920. Proiectul a fost conceput de arhitectul Leo Nadalscki. Pentru realizarea construcției a fost angajat inginerul Johan Krienbacher. Planurile hotelului pun în evidență existența unei spațioase săli de teatru, amenajată elegant, în stilul epocii. Sunt imagini de detaliu ale scenei și cortinelor, ale dispoziției stalului, precum și a lojelor de la nivelul I. Această amenajare trebuie să fie celebra „Sală Pastia”, care amintește de intențiile fostului primar ieșean de a construi în această zonă a unui Teatru destinat ieșenilor.

Palatul „Cuza Vodă”
Această clădire are un patrimoniu simbolic însemnat, sub acoperişul său desfăşurându-se fapte istorice memorabile. Clădira a fost construită pe la 1806, de Costache Catargiu, mare logofăt al Moldovei în domnia lui Ioan Sandu Sturdza (1822-1828). După incendiul din 1827, palatul  a fost cumpărat de Constantinică Palade, comandantul armatei moldovenești. În 1832, palatul a fost adjudecat de Mihalache Cantacuzino-Paşcanu, unul dintre boierii de seamă ai Moldovei. Clădirea a fost moştenită de soţia sa, Maria Ghica-Trifeşti, şi de cele două fiice ale acesteia, dintr-o căsătorie anterioară, cu Dimitrie Plagino: Caterina şi Aglaia. Cei patru fiii al Ecaterinei Ghica au vândut clădirea Societăţii Creditului Urban din Iaşi (1886), care o va stăpânii timp de o jumătate de secol (până în 1937). În timpul Refugiului de la Iași, din anii 1917-1918, când a devenit reşedinţa regelui Ferdinand (26 decembrie 1916-23 aprilie 1919). Din 1938, imobilul a trecut în administrare Ministerului Cultelor şi Artelor, care l-a cedat Comisiei Monumentelor Istorice. Aceasta a iniţiat şi organizarea Muzeului „Cuza Vodă”, de a cărei realizare s-a ocupat de Rudolf Suţu. Prin decretul regal din 11 noiembrie 1946, Palatul Cuza-Vodă a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice.

Cinematograful Republica
Societatea Creditului Urban, proprietara Palatului Cuza, a renunțat la o parte din grădină, pe care se va înălța cinematograful Trianon (Republica) dar și trecătoarea „Trianon”. În 1928, S.M. Haimovici și S.L. Mendel au construit Cinematografului „Trianon”. S-au păstrat planurile acestei clădiri, amenajate deopotrivă pentru proiecții de film și pentru diverse spectacole. În anii democrației populare (c. 1950), când strada Lăpușneanu a primit numele de „Republica”, cinematograful a fost denumit la fel. Scuarul Trianon, amenajat în 1930, avea să fie o trecătoare pietonală, pe lângă peretele Palatului Cuza, spre Strada de Sus (I.C. Brătianu). Era o alee de 70 m lungime și 11,20 m lățime. Pe traseul acesteia avea să fie amplasată statuia lui I.G. Duca, distrusă în 1940, pentru care nu s-a păstrat nici o imagine. (un articol de Sorin Iftimi)

Comments

comments

Categoria: iasul istoric

Cuvinte cheie: , , ,



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*