Start lucrărilor de reabilitare a Muzeului de Istorie Naturală

Publicat de Curierul de Iasi la data de 06/06/2019

Primăria Municipiului Iași a finalizat licitația privind consolidarea și reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Naturală.

Câștigătoare a fost declarată asocierea de firme din Italia: Madbeton SRL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL, oferta depusă fiind de 6.951.228,40 lei, fără TVA.

Lucrările vor viza etajul imobilului, acolo aflându-se Muzeul de Istorie Naturală, respectiv sediul Societăţii de Medici şi Naturalişti situat la parter şi care cuprinde Biblioteca, Sala de Conferinţe Ştiinţifice, birourile pentru revista Societăţii (The Medical – Surgical Journal – Revista Medico – Chirurgicală) şi Secretariatul .

„În cursul acestei săptămâni a fost semnat contractul de consolidare și modernizare a Muzeului de Istorie Naturală. Sperăm ca lucrările să fie finalizate la termen, proiectul beneficiind și de finanțare europeană, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa 5. Valoarea totală a proiectului este de 13.312.194,47 lei (circa 2,8 milioane de euro), din care asistența financiară nerambursabilă se ridică la 13.033.757,96 lei, contribuția proprie din bugetul local fiind de 278.436,51 lei”, a declarat primarul Mihai Chirica.

În ce vor consta lucrările

Prin proiect se propun măsuri de consolidare a imobilului prin sistemul confinării zidăriei cu stâlpișori din beton armat, realizarea unui spațiu administrativ în podul imobilului prin amenajarea parțială a acestuia, restaurarea elementelor artistice încă păstrate pe fațade și refacerea decorațiunilor și profilatirilor ancadramentelor ferestrelor, a brâurilor interioare și exterioare, precum și modernizarea integrală a clădirii la nivelul finisajelor interioare, a finisajelor exterioare și instalațiilor.

Instalațiile se vor reface integral, completându-se și adaptându-se legislației în vigoare cu privire la cerințele de securitate la incendiu, siguranței în exploatare, economia de energie, sănătatea utilizatorilor și protecția mediului. Se va urmări cu precădere asigurarea confortului personalului, vizitatorilor și utilizatorilor bibliotecii Societății de Medici și Naturaliști, dar și condiții optimă de păstrare a exponatelor. În acest sens vechile vitrine manufacturate vor fi înlocuite cu vitrine profesionale, care să creeze microclimatul propice conservării în condiții optime a exponatelor.

Suprafaţa construită actuală este de 852 de metri pătrați, suprafaţa desfăşurată de 2.749 de metri pătrați, iar suprafața utilă actuală este de 1.293,80 metri pătrați. În urma proiectului de restaurare și modernizare se vor păstra suprafețele construită și desfășurată, iar suprafața utilă a clădirii va ajunge la valoarea de 1.469,98 metri pătrați.

 

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*