Stadiul lucrărilor pe fonduri europene: Pasajul Eminescu – primele excavaţii

Publicat de Curierul de Iasi la data de 19/07/2012

După lucrările la reţelele de apă şi electricitate din rondul pieţei Eminescu, încep şi excavaţiile pentru rampele de acces în viitorul pasaj subteran. Primele lucrări vor demara pe strada Păcurari, în dreptul Bibliotecii Central Universitare. De săptămâna viitoare încep lucrările la linia de tramvai de pe strada Elena Doamna

Lucrările pe proiecte europene avansează în ritm alert. Strada Palat a fost asfaltată complet şi a fost redată circulşaţiei în întregime de săptămâna trecută. De asemenea, piatra cubică din faţa Casei Pătrate a fost înlocuită, maşinile circulând acum pe un covor asfaltic nou. Pe de altă parte, pe strada Muzicescu, lucrările la noua linie de tramvai sunt aproape de finalizare. Dacă unele tronsoane de lucrări sunt gata, altele abia demarează. Din această săptămână au început excavaţiile pentru pasajul subteran din piaţa Eminescu, iar de săptămâna viitoare încep lucrările şi pe str. Elena Doamna.

Rampă de acces de pe strada Păcurari

Pasajul subteran din Piaţa Mihai Eminescu se află la primele excavaţii importante. Lucrările vor începe pentru rampa de acces dinspre strada Păcurari, în dreptul Bibliotecii Central Universitare. Pe tronsonul săpăturilor, de la intersecţia cu strada Anastasie Fătu şi până în piaţă, strada Păcurari este închisă traficului auto. Şoferii pot folosi varianta ocolitoare pe strada Fătu – Râpa Glabenă – Piaţa Eminescu, sau, dacă se doreşte o legătură spre Copou pe strada Toma Cozma.

Săpăturile pentru traseul unei conducte de apă din preajma viitorului pasaj subteran din Piaţa Eminescu au descoperit ruinele unei pivniţe. Din primele cercetări ale arheologilor care urmăresc lucrările, ruinele nu reprezintă interes istoric şi, deocamdată, lucrările nu au fost oprite. „Descoperirea ruinelor nu afectează lucrările la pasaj. Bolţile de pivniţă sunt în lateralul traseului pasajului şi până acum nu sunt dovezi că au importanţă istorică. Cel mai probabil fac parte din subteranele clădirilor dărâmate în jur de 1975 când zona a fost configurată cum este astăzi”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Încep lucrările şi pe str. Elena Doamna

De la începutul săptămânii viitoare şi strada Elena Doamna va intra în lucrări de modernizare. Dacă până acum, pe această stradă s-a lucrat pe trotuare pentru devierea reţelelor de utilităţi, de săptămâna viitoare vor începe lucrările la carosabil. Timp de două luni, constructorii trebuie să înlocuiască linia de tramvai de pe tronsonul intersecţie Anastasie Panu – Bucşinescu şi să asfalteze benzile de circulaţie pentru autovehicule. De asemenea, se va lucra la modernizarea şi pavarea trotuarelor.

Lucrările din zonă vor suspenda circulaţia tramvaielor 1, 13 şi 7 care au traseu pe Elena Doamna. Traseele vor fi preluate de 20 de autobuze, puse la dispoziţie de RATP. Autobuzele care vor înlocui tramvaiele 1 vor circula pe tronsonul cuprins între Rond Copou – Bdul Independenţei – Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Baza 3 – Tătăraşi Sud – Piaţa Chirilă – Baş-Ceauş – str. Pădurii – Podu de Fier – Târgu-Cucu – Piaţa Unirii – Rond Copou. Autobuzele de pe traseul 13 vor circula pe Rond Copou – Bulevardul Independenţei – Târgu-Cucu – Podu de Fier – Baş-Ceauş – Piaţa Chirilă – Tătăraşi Sud – Baza 3 – Tudor Vladimirescu – Târgu-Cucu – Piaţa Unirii – Rond Copou.

Lucrările fac parte din proiectul Dezvoltarea Axei de Transport Est-Vest în municipiul Iaşi şi beneficiază de o finanţare europeană de 91 milioane lei.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*