Sprijin din partea municipalităţii pentru evenimente organizate în lunile iulie şi august

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/06/2018

Întrunit în şedinţă miercuri, 27 iunie, Consiliul Local a fost de acord cu lista evenimentelor din perioada iulie – august 2018. Manifestările vizează diferite domenii de activitate: educație, cultură, artă, științe, sport. Suma totală propusă pentru finanțarea evenimentelor se ridică la 242.900 de lei.

Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Iași răsplătește performanța elevilor care obțin media 10 la evaluarea națională și la bacalaureat. Ceremonia dedicată acestui scop va avea loc în luna iulie, suma alocată ridicându-se la 30.000 de lei.

În perioada 25 – 27 iulie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași organizează „Conferința Științifică Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate”. Aflată la cea de-a V-a ediție, manifestarea de prestigiu academic va avea în acest an invitați de marcă precum Edward Prescott de la Arizona State University, acesta fiind laureat al premiului Nobel pentru economie în 2004, Steven Ongena de la University of Zurich sau Jeffrey Wooldridge de la University of California. Suma alocată pentru susținerea evenimentului se ridică la 30.000 de lei.

Palatul Copiilor va organiza între 24 și 28 iulie Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Cătălina”, ediția a XXIV-a. Acest festival a devenit un brand al județului, fiind considerat de specialiștii din domeniu drept unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de profil. Sunt așteptați artiști din România, dar și din țări precum Grecia, Lituania, Mexic, Serbia, Turcia, Slocavia. Suma alocată este de 30.000 de lei.

Asociația VIZORIAL propune ca în perioada iulie – octombrie să aibă loc primul Festival Urban de Street Food și Craft Beer din Iași. Evenimentul urmărește organizarea de activități de weekend dedicate ieșenilor (street food, muzică, entertainment) care să conducă pe timpul verii la dezvoltarea valorii cotidiene a acestora.

Din august până în data de 8 septembrie, Primăria Iași este partener în desfășurarea evenimentului Cotnari Rally Iași – Raliul Iașului – ediția Centenar. Municipalitatea va cofinanța acest eveniment cu 36.000 de lei.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei va organiza în perioada 24 – 26 august Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, evenimentul beneficiind de o sumă alocată de la bugetul local al Municipiului Iași de 83.400 de lei. Manifestarea celebrează Centenarul Marii Uniri plecând de la nevoile tinerilor și promovează programe educative, culturale, artistice pentru aproximativ 1.600 de tineri, din care 400 sunt din Bucovina și Basarabia.

În perioada 11 – 14 iulie va fi organizată conferința „150 de ani de la aprinderea primului soare electric la Iași și în toată România”. Evenimentul devenit tradiție aniversează aprinderea primei lămpi electrice din România, moment petrecut în premieră la Iași în anul 1868. Suma alocată este de 10.000 de lei.

În luna iulie Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași va organiza Expoziția Internațională de Invenții „Inventica 2018”, dar și Conferința de Inventică „Inventica 2018”. Evenimentele sunt manifestări ale creativității dezvoltate de mai bine de 45 de ani de către școala de inventică  la Iași. Manifestările reunesc universități, institute de cercetare, asociații, companii, inventatori și persoane interesate de domeniul inventicii. Vor fi expuse 140 de invenții brevetate sau în curs de brevetare de către participanți din România, Rusia, Polonia sau Republica Moldova. Suma alocată de la bugetul local al municipiului Iași este de 23.500 de lei.

Alte evenimente care vor avea loc în luna iulie sunt Târgul de Vară, Caravana Bergenbier – Eu sunt 12 (13 – 15 iulie) sau Anatolian Food Festival (13 – 15 iulie).

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*